Vocea întregului sector de
upstream din România

A șasea extincție a vieții pe Terra?

Săptămâna trecută, mass media națională și internațională au circulat o știre de senzație: Terra a intrat într-o nouă fază de extincție în masă. Baza știrii o reprezintă publicarea unui articol, semnat de cercetători mexicani și americani:Accelerated modern human–induced species losses: Entering the sixth mass extinction (Caballos et al., 2015, Disparițiile recente și accelerate ale speciilor induse de oameni: Intrând în a șasea extincție).

Viața pe Pământ este în pericol”, „Pământul a intrat într-o nouă etapă de extincție, iar oamenii ar putea fi printre primele victime”, „Pământul se află la un pas de dispariție în a șasea extincție de masă și vina este a noastră” – bombardată cu astfel de titluri senzaționale, opinia publică, nespecializată, poate fi ușor indusă în eroare, speriată și manipulată (religios, politic, social etc.).

Ca unul care mă ocup de mulți ani de raporturile dintre schimbările climatice și perioadele de extincție ale vieții pe planeta noastrăi, am dezvoltat un interes aparte pentru această topică. Dar când citesc tot felul de știri „apocaliptice”, simt nevoia să pășesc în arena publică și să-mi exprim punctul de vedere referitor la astfel de știri, detaliind dincolo de conținutul, fatalmente limitat, al unui articol promovat intens de mass-media.

În paleontologie, extincțiile în masă sunt definite ca fiind acele perioade când Pământul pierde peste 75% din toată speciile sale într-un interval de timp relativ scurt. Din cele patru miliarde de specii despre care se crede că au trăit pe Pământ în ultimele 3,5 miliarde de ani, circa 99% au dispărutii. Rezultă de aici că extincțiile sunt un fenomen comun pe planeta noastră, balansate însă prin speciație.

În istoria geologiei au fost identificate cinci evenimente considerate, pe baza definiției de mai sus, drept „extincții în masă”:iii

1. Evenimentul Ordovician: ~ 443 Ma (milioane de ani în urmă).

Cauza probabilă: o glaciație rapidă; nivelul oceanelor a scăzut cu peste 100 metri, devastând ecosistemele marine superficiale. După mai puțin de 1 milion ani, a avut loc a doua fază a extincției, când ghețarii s-au topit, nivelul oceanelor a crescut și a distrus viețuitoarele care nu s-au putut adapta la noile condiții ecologice. Circa 86% specii au dispărut.

2. Evenimentul Devonian: ~ 359 Ma.

Cauza probabilă: o glaciație globală (urmată de o încălzire globală). Circa 75% specii au dispărut.

3. Evenimentul Permian: ~ 251 Ma. Cea mai mare extincție dintre toate cinci. A produs dispariția a cca 95% din toate speciile existente.

Cauza probabilă: Explozii vulcanice uriașe în Siberia au produs cantități imense de cenușă, care au declanșat un scurt interval de încălzire globală intensă. Apa oceanelor s-a acidificat prin aportul de CO2 și H2S.

4. Evenimentul Triasic: ~ 200 Ma.

Cauza probabilă: O altă activitate vulcanică intensă, de data asta în Provincia Magmatică a Atlanticului Central, a produs creșterea concentrațiilor de CO2 și a temperaturilor. Circa 80% specii au dispărut.

5. Evenimentul Cretacic: ~ 65 Ma.

Cauza probabilă: Coliziunea planetei noastre cu un asteroid, care s-a scufundat în Golful Mexic într-o zonă numită Chicxulub din nordul peninsulei Yucatán. Anterior impactului, o intensă activitate vulcanică în zona Deccan din India slăbise mult viețuitoarele existente. Circa 76% specii au dispărut.

Dispariția catastrofică a dinozaurilor, acum 65 milioane de ani, a creat o nișă biologică pe care, în cele din urmă, au umplut-o mamiferele, ale căror ultimi reprezentanți sunt genul Homo cu singura specie existentă, Homo sapiens. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, ne datorăm prezența pe acest pământ, unei nenorociri (pentru dinozauri) și unui noroc (pentru noi).

Rolul decisiv al schimbărilor climatice este implicat în cel puțin primele două extincții în masă. Succesiunea ciclurilor glaciație-interglaciație este în principal controlată de trei factori astronomici, identificați de matematicianul sârb Milutin Milankovic în 1930: excentricitatea orbitei de rotație în jurul Soarelui, înclinarea axei de rotație și precesia echinoxurilor.iv

Un exemplu de corelație între ciclurile Milanković și extincția unor specii de mamifere a fost publicat în 2006 de un grup de cercetători europeni.v Studiind evoluția unor specii de rozătoare din centrul Spaniei de-a lungul unei perioade relativ lungi (cca. 22 milioane ani), autorii au ajuns la o concluzie tulburătoare: mamiferele au o durată fixă de viață pe această planetă, bucurându-se de o existență de circa 2,5 milioane ani înainte de extincție. Studiul a mai indicat că speciile studiate prezintă apariții și dispariții la intervale relativ regulate, de 1,0 și 2,5 milioane ani. Durata și calendarul acestor perioade corespunde cu două dintre ciclurile Milanković, excentricitatea și înclinarea.

Legătura dintre climă și extincțiile speciilor este în concordanță și cu ipoteza „pulsului de inversare”, propusă în 1985 de către paleontologa Elisabeth Vrba de la Yale University. Ipoteza sa explică perioadele de supraviețuire a speciilor presupunând că speciile rămân stabile până când schimbările de mediu declanșează pulsuri rapide de dispariție și speciație.

Dacă perioada de 2,5 milioane de ani de existență a mamiferelor pe această planetă este corectă, atunci, pentru mine, apare o întrebare tulburătoare: Cel mai vechi membru al genului Homo, strămoșul nostru Homo habilis, a trăit acum 2,8 milioane de ani. Este, cumva, specia noastră condamnată la o dispariție apropiată? (Our time is up!)

Aici și acum putem inserta articolul recent, care a generat intervenția mea.

Cea de-a șasea extincție în masă a fost sugerată de biologi, pe baza dispariției speciilor din ultimele secole și milenii. Iar studiul lui Caballos et al. pleacă de la faptul că, în secolul al XX-lea, rata de extincție a speciilor a fost de până la 100 de ori mai mare decât ar fi fost normal, dacă nu exista impactul uman. De exemplu, autorii scriu că în loc de nouă extincții ale vertebratelor, care ar fi apărut în circumstanțe geologice normale începând din 1900, ei au identificat alte 468 extincții printre mamifere, păsări, reptile, amfibieni și pești.

Cauzele posibile ale acestei extincții în curs de desfășurare, sugerate de autori, ar fi trei: pierderea habitatului speciilor, supraexploatarea lor în scopuri economice și schimbările climatice.

Dacă pentru primele cinci extincții în masă, cauzele au fost pur naturale, în cazul celui de-al șaselea eveniment similar apare factorul antropogen, adică Homo sapiens. O singură specie care, deși terestră, a devenit top prădător și pentru oceane, producând diminuarea drastică a populațiilor de pești și balene.

Importanța impactului antropogen asupra biosferei nu poate fi ignorată. Există studii care estimează că specia noastră singură este responsabilă pentru 20-40% din productivitatea primară a Terrei. Această productivitate este alimentată de o hiper-fertilizare produsă de extragerea azotului din aer și a fosfaților din subsol. Se obțin, astfel, supra-recolte, care hrănesc, cu o mare eficiență, animalele de fermă pe care noi le mâncăm. Scara la care are loc această operație este una dintre principalele cauze ale actualei extincții a altor organismevi.

Dacă am putea cântări toate vertebratele care trăiesc în prezent pe Pământ, masa celor peste șapte miliarde de oameni ar reprezenta 30%, iar a animalelor pe care ei le consumăm (porci, vaci, oi ș.a.m.d.), ar constitui peste 67%vii. Toate animalele sălbatice cântăresc acum sub 3% din masa totală a vertebratelor terestre. Cu alte cuvinte, zoo-masa vertebratelor sălbatice este acum surprinzător de mică în comparație cu biomasa animalelor domestice.

Specia umană a obținut, în secolul al XX-lea, și alte instrumente de influențare a biosferei: de exemplu, ingineria tehnologică, prin care se creează specii noi de animale pentru satisfacerea necesităților alimentare. De multe ori, noile specii create au caracter invaziv, determinând regresia și, în cele din urmă, extincția unor specii autohtone.

În mod indirect, specia noastră influențează și actualele condiții climatice: extragerea și consumarea energiei stocate prin fotosinteză în cărbuni, petrol și gaze naturale poate conduce la creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră (CO2, CH4) în atmosferă și, de aici, la creșterea temperaturilor globale și modificarea climei. Ca o paranteză, trebuie spus însă că și Natura contribuie din plin la creșterea concentrațiilor de CO2 prin erupții vulcanice, expansiunea fundurilor oceanelor, descompunerea rocilor carbonatice etc.

Există chiar o propunere ca perioada începută în 1850 să fie numită Antropocen, pentru a semnifica importanța speciei umane ca factor geologic și influența sa asupra biosferei și climei. Termenul nu a fost adoptat oficial și sunt oameni de știință care nu-l recunosc.viii

Revenind la concluziile articolului-senzație, conform căruia noi, oamenii, deja am intrat în a șasea extincție și suntem responsabili pentru aceasta, doresc să calmez eventualele atacuri de panică: studiul publicat, prin relevarea ratelor de extincție de până la 100 de ori mai mari decât cele din trecut, aduce elemente de îmbunătățire a bazei noastre de date referitoare la extincția speciilor, dar nu confirmă încă a șasea extincție în masă în termeni de accelerație rapidă a actualei rate de extincție. Se poate, totuși, vorbi de o criză majoră a biodiversității – actualele dispariții ale unor specii sunt dramatice și serioase, dar, repet, nu se califică încă pentru a fi catalogate drept a șasea extincție în masă. Avem nevoie de mult mai mult timp (poate două secole) pentru a obține o confirmare solidă, irefutabilă, a ratelor care justifică termenul de extincție în masă.

Un sceptic al ideii de Antropocen, Profesorul Vaclav Smil, a conturat elocvent poziția noastră actuală:

Dacă reușim să mai fim pe-aci în următorii 10,000 de ani – o picătură trivială pentru cititorii de science-fiction, o eternitate pentru civilizația modernă, de mare energie – ar trebui să ne felicităm singuri pentru numirea erei geologice după acțiunile noastre. Dar, între timp, hai să așteptăm înainte de a determina dacă urma noastră pe planetă nu este altceva decât un micro-strat în istoria geologică.

Viața pe această planetă are, totuși, un termen de expirare…

________________________________

i Aja, S. U., and C. Cranganu, 2013, Exploring the Earth System, Kendall Hunt Publishing Co., ISBN: 978-1-4652-0696-1, 263 pp, Revised printing, 2015. https://www.kendallhunt.com/aja_cranganu/

Cranganu, C., 2014, “Gheața care arde” – Hazard geologic, bombă climatică sau bonanza energetică? (2)

ii Novacek, M. J. (Ed.), 2001, The Biodiversity crisis: Losing What Counts, The New Press, 223 p. ISBN: 978-1565845701.

iii Barnosky, A. D. et al., 2011, Has the Earth’s sixth mass extinction already arrived?, Nature, vol. 471, 51 – 56.

iv Există multe referințe despre ciclurile Milankovi și influența lor asupra climei. Un exemplu: http://www.climatedata.info/Forcing/Forcing/milankovitchcycles.html

v van Dam, J. A. et al., 2006, Long-period astronomical forcing of mammal turnover, Nature, vol. 443, 687-691.

vi Zalasiewizc, J., 2015, The Earth stands on the brink of its sixth mass extinction and the fault is ours, http://www.theguardian.com/environment/2015/jun/21/mass-extinction-science-warning

vii Smil, V., 2012, Harvesting the Biosphere: The Human Impact, Population and Development Review, vol.37, no.4, 613-36.

viii Smil, V., 2015, It’s too soon to call this the Anthropocene, http://www.vaclavsmil.com/wp-content/uploads/6.ANTHROPOCENE.pdf

 

Articol publicat pe CONTRIBUTORS si republicat cu permisiunea autorului. 

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați gazoși etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrol și gaze. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativa pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulata „Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”, a aparut în 2015.

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS