de Constantin Crânganu
Decembrie 2015
There’s a lady who’s sure all that glitters is gold
And she’s buying a stairway to heaven.
When she gets there she knows, if the stores are all closed
With a word she can get what she came for.
There’s a sign on the wall but she wants to be sure
‘Cause you know sometimes words have two meanings
Led Zeppelin, 1971
Doamna din balada lui Jimmy Page și Robert Plant este sigură că tot ce strălucește e aur și, în consecință, decide să-și cumpere o scară către cer.
Alte doamne și alți domni (aproape 50.000, din 196 de țări), adunați la Paris în cadrul Conferinței ONU COP21, sunt de părere că tot ce produce actuala încălzire globală este dioxid de carbon și, în consecință, au decis să construiască o scară către un cer cu puțin carbon.
Doamna din cântec știe că, dacă magazinele cu piese de scări sunt închise, ea le poate deschide cu un singur cuvânt. Dar este, totuși, o problemă cu acel cuvânt magic, pentru că, știți dumneavoastră, cuvintele au uneori două înțelesuri.
Doamnele și domnii adunați la Paris s-au lovit și ele/ei de problema cuvântului magic, cel care ar putea deschide ușile birourilor guvernamentale unde se decide construirea scării către cerul cu puțin carbon. La Paris, cele mai aprige discuții, care au provocat dezacorduri majore între participanți, s-au purtat în jurul lui „shall” și „should”. De ce? Pentru că în documentele legale internaționale, există o diferență netă între cele două cuvinte: „Shall” are un înțeles obligatoriu din punct de vedere juridic, în timp ce „should” este mai mult consultativ.
Țările mai puțin dezvoltate au dorit să introducă de multe ori „shall” în acea parte a documentului final care se referă la obligația țărilor mai bogate de a plăti țărilor mai sărace un ajutor pentru adaptarea la schimbările climatice și trecerea la o energie mai curată. La început, Statele Unite și alte țări dezvoltate au preferat folosirea lui „should” în acea porțiune a textului negociat. Dar după aceea, ele au căutat să introducă numeroși „shall” în altă parte – secțiunea documentului dedicată implementării reducerilor de emisii de CO2 pentru toate țările semnatare.
Ca exercițiu, am numărat de câte ori apar shall și should în două versiuni ale acordului final. Pe 9 decembrie, existau 182 shall și 47 should. Versiunea din 12 decembrie (probabil, finală) conține doar 143 shall și 40 should.
În ceea ce privește forța sa juridică, unele elemente ale acordului vor fi voluntare (40should), în timp ce alte elemente vor fi obligatorii în temeiul legislației internaționale (143shall). Această structura hibridă a fost special concepută pentru a asigura sprijinul Statelor Unite: Un acord care ar fi necesitat obligații juridice de reducere a emisiilor ar fi interpretat în mod legal ca un nou tratat și, astfel, ar fi fost obligatoriu să fie discutat și ratificat de Senat. Ori, după experiența amară cu Protocolul Kyoto[1], țările participante au dorit să evite o soartă similară a tratatului negociat anul acesta la Paris.
În consecință, acordul de la Paris folosește un limbaj care obligă (prin folosirea lui shall) țările semnatare să monitorizeze, să verifice și să publice rapoarte despre nivelurile lor de emisii. Dar reducerea emisiilor de carbon este practic voluntară (folosirea lui should). Limbajul folosit în document nu atribuie obiective concrete nici unei țări în ceea ce privește reducerea emisiilor. În schimb, fiecare guvern a conceput un plan care detaliază modul de reducere domestică a emisiilor, pe baza a ceea ce fiecare stat consideră că este posibil, având în vedere situația politică și economică internă a țării.
La ora la care scriu aceste rânduri, documentul final nu a fost încă semnat. De aceea, comentariile mele se referă numai la versiuni de lucru (drafts). Dacă vor apărea alte aspecte interesante, voi fi bucuros să le prezint.
Până atunci, doar câteva opinii personale pe marginea Conferinței ONU COP21.
P.S. La Paris au început deja demonstrațiile contra acordului ce va fi semnat.
DISCLAIMER: Am ales A Stairway to Heaven pentru că, în opinia mea,
NOTE
[1] Protocolul Kyoto a fost semnat de administrația Clinton în 1998, dar niciodată trimis Senatului spre ratificare, deoarece o rezoluție anterioară (din 1997) respinsese în unanimitate orice document internațional care nu ar fi obligat și țările în curs de dezvoltare – China, India ș.a. – să-și reducă emisiile de carbon.
[2] Bjorn Lomborg, Cool It – The Skeptical Environmentalist’s Guide to Global Warming, Alfred A. Knopf, New York , 2007.
* Acest articol a fost publicat pe Contributors.ro la 13 decembrie 2015, http://www.contributors.ro/economie/a-stairway-to-low-carbon-heaven/