Vocea întregului sector de
upstream din România

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a majorat tariful de transport al titeiului, producatorii critica decizia

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a majorat tariful serviciului de transport intern al ţiţeiului, cu 1,4%, decizie contestată de Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).

"ROPEPCA a primit cu surprindere vestea aprobării creşterii tarifului încasat de compania de stat Conpet în contul serviciului de transport prin sistemul naţional de conducte a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului extrase din zăcămintele româneşti", arată asociaţia, într-un comunicat.

Reprezentanţii ROPEPCA spun că au aflat din presă că în Monitorul Oficial a fost publicat noul ordin privind tariful de transport al ţiţeiului intern.

"Procesul de dezbatere şi consultare publică, aşa cum a fost iniţiat în luna ianuarie 2016, nu a fost finalizat conform calendarului propus şi agreat de toate părţile implicate în dialog. În mod evident, decizia ANRM vine în contradicţie cu una dintre primele priorităţi asumate de Ministerul Energiei, şi anume aceea de a susţine producţia internă", a declarat preşedintele asociaţiei, Artur Stratan.

Asociaţia consideră că sectorul petrolier românesc va fi puternic afectat de creşterea tarifului de transport într-un context defavorabil de preţ la ţiţei şi supraimpozitare a operaţiunilor.

"Presiunea suplimentară adusă de mărirea tarifului Conpet la aproape 80 de lei/tona de ţiţei transportată prin conducte poate ameninţa supravieţuirea unui întreg sector economic şi poate crea un precedent periculos pentru acţiuni similare viitoare. Scumpirea serviciului de transport intern al ţiţeiului şi produselor asociate cu peste 1,4% şi scumpirea serviciului de transport al ţiţeiului din import va conduce la creşterea cu mai bine de 1 milion euro, raportat la anul trecut, a sumelor plătite de producătorii interni de hidrocarburi pentru acest serviciu, deşi producţia este în scădere, preţul de tranzacţionare continuă să fie la niveluri nesustenabile, iar fiscalitatea se menţine la cote superioare mediei europene", spun oficialii ROPEPCA.

Potrivit acestora, majorarea va eroda suplimentar competitivitatea ţiţeiului de producţie autohtonă, în condiţiile în care doar scăderea preţului la ţiţei a provocat creşterea ponderii tarifului de transport de la 3% din valoarea unui baril în 2014 la peste 7,5% la preţurile actuale. O asemenea măsură poate stimula importurile de ţiţei, în condiţiile în care deficitul balanţei comerciale a crescut cu 38% în 2015 faţă de 2014, spun oficialii asociaţiei.

“De la an la an, cantitatea de ţiţei din producţia autohtonă transportată de Conpet scade, o tendinţă accentuată de climatul general al sectorului de hidrocarburi global, care afectează şi România. În opinia companiilor membre ale ROPEPCA, sistemul de transport al ţiţeiului şi produselor asociate prin conductele Conpet poate reprezenta o alternativă viabilă comercial şi eficace la transportul rutier sau feroviar, atât timp cât nivelul de tarifare, extinderea teritorială a conductelor şi calitatea serviciilor oferite ţin cont de climatul economic general şi de condiţiile specifice din piaţa de profil”, arată comunicatul ROPEPCA.

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) a fost înfiinţată în anul 2012 şi cuprinde 19 membri: ADX Energy, Amromco, Aurelian Petroleum, Bankers Petroleum, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Moesia Oil & Gas, NIS Petrol, Oilfield Exploration Business Solutions, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Raffles Energy, Repsol, Sand Hill, Stratum Energy, Winstar Satu Mare/Serinius Energy, Zeta Petroleum.

Preţul ţiţeiului Brent a scăzut de la maximul anului 2014 de 120 de dolari până la o medie de 55 de dolari pentru primele 9 luni ale anului 2015 şi la valorile actuale de 30 de dolari. Aşteptările pieţei sunt ca aceste scăderi să continue, iar preţul scăzut să se menţină pe o perioadă mai lungă decât era iniţial preconizat.

Proporţia tarifului de transport în ţiţeiul de producţie internă a crescut de la 3,3% în 2014 la 5% pe primele 9 luni din 2015 doar din scăderea preţului petrolului şi este în prezent la peste 7,5% din valoarea unui Baril.

Raportată la producţia europeană, producţia naţională de ţiţei reprezintă aproximativ 2% din producţia Europei şi circa 6% din cea a UE. Producţia se desfăşoară de peste 150 de ani, din campuri mici, mature şi fragmentate, existând în total în jur de 13 000 de sonde din care cam jumătate de ţiţei.

Productivitatea pe sondă în România este de 20 de barili/sonda/zi, una din cele mai mici din Europa. Comparativ, Italia are 271 b/s/zi, Danemarca are 964 b/s/zi, UK are 363 b/s/zi, Germania are 150 b/s/zi. Per ansamblu, industria extractivă de ţiţei şi gaze în Uniunea Europeană angaja 77.900 de persoane în 2013, din care industria din România angaja 25.680, cel mai mare număr din UE.

 

Sursa: Mediafax.ro

STIRI INTERNATIONALE

Rex International...

Rex International has shared its business strategy going forward, after achieving a record profit net of tax of approx. USD26.29 million for the...

UAE: ADNOC awards...

The Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) has announced the award of multi-billion-dollar contracts for the procurement of casing and tubing as it...

GoM: Gulf of Mexico...

Gulf of Mexico Lease Sale 253 generated more than USD159 million in high bids for 151 tracts covering 835,006 acres in federal waters of the Gulf...
STIRI LOCALE

ANRE: Importurile de...

România a importat cu 38% mai multă electricitate în primele cinci luni ale acestui an,...

Profitul net al...

Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, a obţinut în primul semestru al...

Transgaz: Conducta de...

Conducta de gaze BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) nu va fi gata în luna decembrie 2019,...
COTATII OIL & GAS