Vocea întregului sector de
upstream din România

ANRE dezbate reguli de tranzactionare a gazelor pe Bursa Romana de Marfuri, desi deputatii din Comisia de Industrii vor monopol pentru OPCOM

imagineAutoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a pus in dezbatere publica un proiect de regulament si doua proiecte de proceduri privind tranzactionarea pe pietele centralizate de gaze naturale administrate de Bursa Romana de Marfuri (BRM), desi parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputatilor vor ca OPCOM sa fie singura companie care sa detina licenta de operare a bursei locale de gaze naturale.

"Bursa Romana de Marfuri S.A. detine Licenta nr. 1797/2013 de administrare a pietei centralizate, acordata prin Decizia ANRE nr. 2119/2013. In perioada decembrie 2016-aprilie 2017, Bursa Romana de Marfuri S.A. a transmis o serie de propuneri de modificare a unor documente aprobate/avizate de ANRE", respectiv un regulament de tranzactionare a gazelor pe BRM, o procedura de tranzactionare si una de participare si suspendare a accesului la pietele centralizate de gaze administrate de BRM, a anuntat ANRE.

Potrivit sursei citate, la sediul ANRE au avut loc o serie de intalniri cu reprezentantii BRM, pentru clarificarea anumitor probleme prezentate in aceste documente. "Prin modificarile aduse, BRM doreste sa introduca active standardizate care sa corespunda cerintelor pietei si sa creasca lichiditatea pietei angro pe care o administreaza in calitate de operator al pietei centralizate de gaze naturale. O modificare cu caracter de noutate consta in introducerea serviciilor de Contraparte Centrala (Casa de Clearing) pentru tranzactii realizate pe platforma electronica a BRM. Contrapartea centrala are rolul de a garanta buna desfasurare a procesului de decontare intre clienti prin interpunerea intre acestia, precum si prin sistemul de garantii aplicat participantilor la piata centralizata. Casa de Clearing devine astfel cumparator pentru clientul care vinde si vanzator pentru clientul care cumpara", precizeaza ANRE.

Legea energiei si a gazelor naturale din 2012 prevede, in privinta pietelor centralizate de energie electrica, ca este acordata o singura licenta pentru operatorul pietei de energie electrica. Aceasta este detinuta de catre OPCOM, filiala a companiei de stat Transelectrica, la care aceasta este actionar unic. BRM are un numar mare de actionari privati, persoane juridice si fizice, participatia maxima admisa fiind de 5% din capital, potrivit Legii nr. 357/2005 privind bursele de marfuri. In urma cu o luna, Comisia de Industrii a Camerei Deputatilor a introdus in raportul la proiectul de aprobare a unei OUG adoptate de Guvernul Ciolos anul trecut, de modificare a Legii energiei, un amendament potrivit caruia si pentru operatorul pietei de gaze naturale va exista o singura licenta, care urmeaza sa fie acordata tot OPCOM. Raportul nu a fost inca adoptat si trimis plenului Camerei de catre Comisie. Acesta urmeaza sa fie discutat in sedinta de marti a Comisiei, in prezenta reprezentantilor ANRE si ai Ministerului Energiei.

Reprezentantii BRM au protestat dur, in mai multe randuri, fata de intentia deputatilor din Comisia de Industrii de a acorda doar OPCOM licenta de operare a pietelor centralizate de gaze naturale. In plus, intr-o scrisoare adresata luna trecuta sefului Comisiei, deputatul Iulian Iancu, de catre Directoratul General pentru Energie al Comisiei Europene, se arata ca acordarea statutului de operator unic al pietei centralizate de gaze naturale OPCOM este inoportuna, dat fiind lichiditatea mai mare din prezent de pe Bursa Romana de Marfuri, operator care ar urma sa fie eliminatt de pe piata in cazul in care sunt adoptate amendamentele Comisiei de Industrii a Camerei Deputatilor.

Foarte recent, Benedikt Klauser de la DG Energy din cadrul Comisiei Europene a declarat, intr-o conferinta la Bucuresti, ca propunerea de a obliga producatorii din Romania sa comercializeze toata productia de gaze pe o singura platforma de tranzactionare ar avea un efect negativ asupra functionarii pietei si ar descuraja si impiedica functionarea eficienta a exporturilor. Tranzactionarea pe pietele centralizate de gaze naturale s-a intensificat anul acesta, dupa ce, prin ordonanta adoptata de Guvernul Ciolos toamna trecuta, a fost introdusa in legislatie si obligativitatea furnizorilor de a cumpara gaze de pe burse, obligatie care nu exista pana atunci.

OUG-ul a reiterat si obligatia de vanzare pe pietele centralizate a producatorilor de gaze. Ulterior, prin HG, Guvernul a stabilit si cotele minime de tranzactionare pe bursa pentru anul acesta, de 30% din volumele vandute pentru producatori si de 20% din volumele cumparate pentru furnizori. Acestia din urma au si obligatia de a tranzactiona obligatoriu pe pietele centralizate minim 30% din volumele vandute de ei catre clientii angro.

OUG nr. 64/2016 prevede sanctionarea aspra a nerespectarii obligatiilor de tranzactionare pe bursa de gaze, in mod transparent si nediscriminatoriu, respectiv cu amenda cuprinsa intre 0,2% si 1% din cifra de afaceri anuala. Volumul de gaze tranzactionat pe pietele centralizate in primele luni ale acestui an, echivalent cu peste 15 milioane de MWh, a depasit totalul anului 2016 aferent aceluiasi segment al pietei. 81% din total a fost tranzactionat pe BRM.

 

Sursa: profit.ro

STIRI INTERNATIONALE

Argentina announces...

Argentina’s state-controlled energy company YPF and Malaysia’s Petronas are forming a joint venture to invest USD2.3 billion over the next four...

US: Marathon Oil...

Marathon Oil has announced encouraging early production results at an important four-well Middle Bakken pad in the Company's Ajax area of the...

UK: Cuadrilla halts...

The Oil & Gas Authority (OGA) reports that hydraulic fracturing operations at Cuadrilla's Preston New Road site are currently paused following a...
STIRI LOCALE

Am lansat numărul 21...

Numărul 21 al revistei energynomics.ro Magazine s-a lansat miercuri, 5 decembrie, în cadrul...

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...
COTATII OIL & GAS