Vocea întregului sector de
upstream din România

Daniel Apostol, în Bursa: Autorităţile vor să adauge un impozit suplimentar pe profit companiilor petroliere

Autorităţile discută despre o nouă Lege a petrolului care, dincolo de regimul redevenţelor, vine să completeze regimul fiscal al industriei cu un impozit suplimentar pe profit, a declarat, joi, Daniel Apostol, secretar general al Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră - ROPEPCA.

"Ar trebui să sesizăm eliminarea taxelor provizorii pe investiţii, mă refer aici la taxa pe stâlp, încă valabilă, care nu înseamnă altceva decât o amendare a investiţiilor, motiv pentru care se constată o fugă de investiţii pe mai multe sectoare", a subliniat oficialul ROPEPCA.

Daniel Apostol a mai spus că, atunci când industria prosperă, are de unde să plătească (n.r. impozitul suplimentar) şi a continuat: "Dar dacă ne uităm la contextul extern, statul ar trebui să gândească pe termen lung, nu pe termen scurt, doar la cum să-şi alimenteze o gaură bugetară."

Daniel Apostol consideră că în momentul actual constatăm o permanentă majorare de salarii în sectorul bugetar, cheltuire a banului public fără socoteală şi în acelaşi tinp o povară fiscală suplimentară pentru acele industrii care colectează cu certitudine taxe pentru buget.

Daniel Apostol: "Ar trebui să sesizăm eliminarea taxelor provizorii pe investiţii, mă refer aici la taxa pe stâlp, încă valalbilă".

Potrivit domniei sale, semnalul de alarmă care trebuie tras îl reprezintă acela că statul trebuie să privească cu o mare înţelepciune la bugetul public, la contribuabil şi la nevoile industriei, deoarece fiecare are nevoi clare: bugetul să fie alimentat, cetăţeanul are nevoie de o siguranţă pe termen lung, iar de aici rezultă nevoia de redactare a strategiilor, de o gândire vizionară pe termen lung.

Daniel Apostol a mai spus: "Eu nu am înâlnit vreun politician care să se gândească la viitor. Actuala strategie energetică probabil că încearcă să panseze nevoia de moment şi nu pe cea de viitor".

 

Andrei Murguleţ, Bursa

STIRI INTERNATIONALE

UK: Rathin Energy...

Rathlin Energy reports that flow testing of the West Newton A-2 conventional appraisal well (WNA-2) has commenced. The well test programme is...

Nigeria: LEKOIL...

LEKOIL has agreed to acquire from Newcross Petroleum a 45 per cent participating interest in the Production Sharing Contract in relation to the Oil...

US: 88 Energy...

88 Energy has provided an update related to the farmout of its conventional prospect portfolio at Project Icewine, located on the Central North...
STIRI LOCALE

E.ON se alătură...

Compania de utilități germană E.ON a strâns 1,5 miliarde de euro prin emiterea primei serii de...

ANRE va retrage în...

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi Ministerul Energiei au demarat o...

Bogdan Badea: Listarea...

Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica, apreciază că listarea companiei la...
COTATII OIL & GAS