Vocea întregului sector de
upstream din România

De unde are guvernul bani pentru cresteri salariale, dar nu pentru investitii?

Dependenta Romaniei de importurile de combustibili si gaze naturale a fost una destul de ridicata, pana la declansarea crizei economice, in 2009. De atunci incoace, pe seama unei reduceri consistente a consumului, aceasta dependenta a scazut si ea, ajungand in cazul gazelor naturale sa fie aproape inexistenta. Aparent paradoxal, l o productie interna de gaze aflata intr-un declin constant an de an, Romania reuseste sa-si asigure necesitatile de consum exclusiv din productia interna, la preturi deja apropiate de preturile din piata europeana. Ceea ce nici un reprezentant al guvernului nu spune este faptul ca prin renuntarea aproape totala la importurile de gaze, tara noastra economiseste anual circa doua miliarde de dolari. Numai daca ne raportam la ultimii doi ani, inclusiv anul in curs, economia realizata se ridica la sase miliarde de dolari.

Trebuie sa recunoastem ca in aceste conditii, guvernul Ponta s-a trezit cu niste economii, despre care nu spune nimic, dar pe care le foloseste in cu totul si cu totul alte scopuri decat domeniul din care provin ele. Primul ministru declara zilele acestea ca bugetul de stat a beneficiat de o crestere importanta a veniturilor pentru ca agentii fiscali si-au facut mult mai bine treaba decat pana acuma. Adica s-au scos bani mai multi din zona neagra sau gri a economiei, cu riscul de a ingropa mii de afaceri mici sau mijlocii. Se stie ca atunci cand pica fiscul pe tine nu scapi in nici un fel de cotizatie. Nu ne spune insa, domnul prim ministru, despre alte economii la buget, cum ar fi cele legate de importurile de gaze, infinit mai mari decat ciupeala agentilor fiscali pe seama intreprinzatorilor romani.

Intre timp, companiile din domeniu beneficiaza doar partial de reducerea importurilor de gaze, pentru ca cererea industriei este atat de scazuta incat efectiv nu prea mai au la cine sa vanda. Noroc cu populatia, aflata inca in regim reglementat, care plateste dupa cum stabileste ANRE. UN pret la care, dac piata ar fi fost liberalizata total, puteam avea surprize dintre cele mai placute.

Sa ne intoarcem insa la piata de gaze din Romania si la afirmatiile de mai sus, conform carora Romania a economisit aproape 6 miliarde de dolari, in doar trei ani, reducandu-si importurile de gaze din Rusia. Sunt consecintele unei conjuncturi interne, in privinta consumului de gaze, dar mai ales sunt consecintele deschiderii pietei, a liberalizarii ei. Iata ca, din catastrofa pe care o anuntau multi politicieni in problema liberalizarii pietei de gaze ne-am trezit ca am castigat ceva. Si nu putin, caci 6 miliarde de dolari economie la bugetul de stat inseamna enorm. Din pacate, banii economisiti s-au risipit fara ca sistemul de transport gaze din Romania sa beneficieze intr-un fel de acest avantaj, sau fara ca producatorii sa-si rentabilizeze zacamintele.

Reducerea consumului de gaze nu provine, asa cum se anticipa, dintr-o constrangere a consumatorilor obligati sa cumpere gaze la pretul pietei. Dimpotriva, pretul pietei i-a facut pe acestia sa-si evalueze costurile si sa gandeasca in viitor. Energia va fi scumpa si de acum inainte, solutia fiind consumul eficient. Ceea ce s-a produs in mare parte si in Romania.

Inaintea declansarii crizei economice consumul de gaze din Romania era acoperit din productia interna undeva in jurul a 60-65%, restul fiind gaze din import. In perioada respectiva insa, gazele din productia interna erau directionate discretionar catre anumiti consumatori, in timp ce consumatorii casnici suportau diferenta de cos. Iata ca, stransi cu usa, marii consumatori fie si-au eficientizat activitatea, fie au iesit din piata. Asa se face ca de la un import de 30-35% din total consum s-a ajuns la 15%, apoi la 7% si in cel mai rau caz la 2% anul acesta. Mai mult decat atat, obligatia de a stoca gaze pentru perioada de iarna a fost indeplinita in cea mai mare parte cu gaze din productia interna, situatie greu de inghitit pentru multe companii obisnuite sa castige din inmagazinare bani grei.

Dincolo insa de situatia pietei de gaze, mai punem odata intrebarea: unde s-au dus miliardele de dolari din economiile provenite din lipsa importurilor de gaze?

Sursa: Energy-Center

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS