Vocea întregului sector de
upstream din România

Din ciclul: de nepatruns sunt caile autoritatilor!

Uneori, stai şi te întrebi cine face legile şi de ce?! Atât sunt de întortocheate şi de abramburistice. Ba, uneori, nu reuşesc decât să aducă pagubă şi în bugetele companiilor, şi în bugetele statului! Astăzi vom prezenta cazul petrolului şi cum autorităţile „reuşesc să-şi dea cu stângu-n dreptu”.

În ultimii ani, sectorul petrolier se află într-o adevărată criză. De la aproape 150 dolari/baril la mijlocul anului 2008, preţul ţiţeiului a coborât la sub 40 dolari/baril la începutul anului 2009, apoi a urcat treptat până la circa 115 dolari/baril la mijlocul anului 2014 şi iar a coborât, la începutul acestui an ajungând la circa 25 dolari/baril. Acum, preţul „se învârte” în jurul a 50 dolari/baril. Un preţ atât de scăzut al petrolului „alungă” investiţiile. Analiştii estimează că, la nivel mondial, în anul 2015, industria petrolieră mondială a pierdut investiţii în valoare de 400 de miliarde de dolari, iar anul acesta se avansează o cifră similară, ceea ce duce pierderile în investiţii la circa 800 miliarde de dolari în doi ani! Nici în România lucrurile nu stau mai bine: cel mai mare producător intern, OMV Petrom, a redus investiţiile cu circa 30%.

Un studiu al KPMG, realizat pentru Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), arată că o investiţie de 1 miliard de euro în industria petrolieră generează, pe o perioadă de 10 ani, 3,2 miliarde de euro în PIB şi aproximativ 46.000 de locuri de muncă nou create sau menţinute în economie şi o contribuţie de 1 miliard de euro în veniturile fiscale ale statului.

O altă consecinţă nefastă a diminuării preţului petrolului şi micşorării investiţiilor o reprezintă scăderea dramatică a ratei de înlocuire a rezervelor României. Aceasta a ajuns la doar 25% şi, în lipsa unor noi descoperiri, petrolul se termină în 12 ani.

OMV Petrom a raportat, pentru anul 2015, o rată de înlocuire a rezervelor de hidrocarburi din categoria celor dovedite de 25%, în condiţiile în care, în anul 2014, aceasta ajunsese la 42%. O rată de înlocuire a rezervelor de 25% înseamnă că, pentru fiecare 1.000 de barili de ţiţei extras, s-au descoperit zăcăminte noi de doar 250 de barili.

Adio independenţă energetică

„Ne-am uitat în primul rând la rezervele dovedite şi toate analizele arată că, la momentul actual, cu eforturile pe care le facem, ne îndreptăm către o scădere pe termen mediu şi lung a producţiei de resurse energetice, mă refer atât la ţiţei, cât şi la gaze”, declara, recent, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

De altfel, că ne îndreptăm spre o perioadă “post – petrol” sau cu rezerve absolut diminuate se vede şi din statistici: în anul 2015, 63% din consumul naţional de țiței a provenit din importuri și numai 37% din producția internă. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS) producţia de petrol în primele 8 luni ale acestui an şi-a continuat declinul, cu 4,5 procente, până la 2,4 milioane barili echivalent petrol (bep). În schimb, importul de ţiţei a crescut cu 14 procente (+5,2 milioane bep). Singurul lucru îmbucurător este că dinamica importului de produse petroliere s-a diminuat: dacă, în anul 2015, importurile de produse petroliere crescuseră faţă de 2014 cu 27,5%, în primele 8 luni din acest an s-a consemnat o majorare de numai 5,1%. Este adevărat şi că, anul trecut, Petromidia a fost oprită 40 de zile pentru revizia generală programată.

Practic, România nu are cum să fie independentă energetic, măcar pentru că două treimi din necesarul de petrol este importat! Românii îşi umplu rezervoarele cu carburanţi produşi din petrolul produs intern sau importat şi rafinat în ţară sau cu benzine şi motorine importate direct.

Soluţia: siguranţă în aprovizionare

Dacă nu putem să ne asigurăm necesarul de petrol din zăcămintele româneşti, adică nu putem să asigurăm independenţa energetică în această privinţă, singura soluţie o reprezintă siguranţa în aprovizionare.

Mapamondul nu a uitat primul şoc petrolier, din anul 1973, când Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a impus embargou asupra livărilor de petrol, în timpul războiului arabo-israelian. Războiul de Yom Kippur a declanşat „spirala”, care a dus la majorarea preţului ţiţeiului cu 400% în doar şase luni. Războiul s-a declanşat în octombrie 1973, când Israelul a atacat Siria şi Egiptul. SUA şi alte ţări occidentale au susţinut Israelul, ceea ce a dus la embargoul ţărilor arabe asupra exporturilor de petrol în aceste state. Ţările arabe au stopat exportul a 5 milioane de barili pe zi. Acest deficit a dus la majorarea preţului barilului de la 3 la 12 dolari. De remarcat, inflaţia totală din 1973 până în prezent este de 467,63%, iar un dolar din 1973 are acum valoarea de 5,68 dolari. Astfel, un baril de petrol din timpul primului şoc petrolier ar valora astăzi puţin peste 68 dolari, cu circa 27% mai mare faţă de cei 50 dolari/baril, cu cât se tranzacţionează ţiţeiul în prezent.

Un lucru este clar: o problemă apărută în aprovizionarea cu petrol a ţărilor net importatoare, cum este şi cazul României, poate conduce la o penurie gravă de carburanţi, poate arunca preţul acestora la cer, poate conduce la evenimente absolut nefaste, de la scădere economică dramatică, până la mişcări sociale.

Un alt avantaj al importurilor de petrol şi nu de produse petroliere este că se adaugă valoare prin procesare, se creează locuri de muncă, se plătesc bani la buget.

Mai mult, produsele petroliere obţinute în ţară pot fi exportate, cu toate avantajele ce decurg de aici: diminuarea deficitului comercial, a celui de cont curent, scăderea necesarului de împrumuturi externe pentru finanţarea deficitului de cont, mai mulţi bani la buget, menţinerea locurilor de muncă etc.

De exemplu, rafinăria Petromidia, în anul 2000, când a fost privatizată, a avut exporturi în valoare de 171,3 milioane dolari, raportat la o cantitate de 1,15 milioane tone de materie primă prelucrată. Acum, Rompetrol Rafinare asigură aproximativ 40% din capacitatea de rafinare a României, anul trecut prelucrând aproximativ 5 milioane tone de materie primă, exportul ajungând la aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Tot circa 1,5 miliarde de dolari este şi suma plătită de companie la bugetele statului. În prima jumătate a acestui an, compania a exportat o cantitate totală de produse de peste 1,3 milioane tone, nivel similar celui raportat în aceeaşi perioadă a anului 2015. Compania este cel mai mare exportator de produse petroliere al României şi al doilea exportator la nivel naţional.

De aceea, România nu are altă alternativă decât să încurajeze rafinarea petrolului în ţară!

Cum îşi dau autorităţile cu stângu-n dreptu’

În România, OMV Petrom este cel mai mare producător de petrol din ţară, asigurând aproximativ 90% din producţia internă pe care, de altfel, o consumă în propria rafinărie, Petrobrazi. Problema este că, după ce că preţul petrolului a scăzut puternic, autorităţile au introdus noi taxe, precum cea “pe stâlp”, iar noul sistem de impozitare pentru hidrocarburi întârzie de câţiva ani de zile. Incertitudinea privind taxarea determină, o dată în plus, temporizarea sau chiar renunţarea la anumite investiţii.

Celelalte două mari rafinării din ţară, Petrotel şi Petromidia, funcţionează cu petrol din import, de la firmele mamă: Lukoil Rusia, respectiv KazMunayGas (KMG) Kazahstan.

Dar, asupra activelor Lukoil s-a pus sechestru pentru o presupusă evaziune de 2 miliarde de euro. La Petromidia/KazMunayGas lucrurile sunt şi “mai bune”: au dublu sechestru pe active! De la ANAF (în 2010) şi DIICOT (anul acesta). DIICOT a instituit sechestrul ca măsură asigurătorie în dosarul Rompetrol II, în care sunt cercetați și 4 foști miniștri și în care acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani, inclusiv în legătură cu conversia în obligațiuni, în 2003, a unor datorii bugetare de 603 milioane dolari ale Rompetrol Rafinare.

Sechestrul ANAF din 2010 a avut drept cauză faptul că, în luna septembrie a acelui an, expira termenul până la care Rompetrol Rafinare avea posibilitatea de a răscumpăra obligaţiunile emise în 2003, integral, parţial sau deloc. De remarcat, în contul acestor 603 milioane dolari, compania a plătit, în cei 7 ani, o dobândă totală de circa 250 milioane dolari şi a răscumpărat, în august 2010, obligaţiuni de circa 70 milioane dolari.

În urma conversiei obligațiunilor emise în 2003 şi nerăscumpărate de către companie, statul român, prin Ministerul Economiei/Energiei, a devenit, în 2010, acționar semnificativ al Rompetrol Rafinare, cu o participație de 44,69%.

Ca şi cum problemele n-ar fi suficiente, a apărut şi cea privind constituirea unui fond de investiţii, în valoare de un miliard de dolari. SAPE, entitate controlată tot de Ministerul Energiei, a fost desemnată, recent, să reprezinte statul în viitorul fond de investiții kazaho-român ce trebuie înființat alături de KazMunayGaz International (KMGI – fosta Rompetrol Group și actualmente divizie a KazMunayGas).

Înfiinţarea fondului a fost convenită în 2013, printr-un memorandum semnat de reprezentanţii statului cu KMG International, pentru închiderea disputei privind conversia obligațiunilor Rompetrol Rafinare în acțiuni în favoarea statului român. Memorandumul prevede ca Grupul să răscumpere o parte din acțiunile deținute de statul român la Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești), dar şi înfiinţarea unui fond de investiţii, cu un nivel invetiţional de până la un miliard de dolari.

Astfel, kazahii se angajau să plătească 200 de milioane de dolari în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare (RRC), care operează rafinăriiile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. În prezent, KMG International controlează 54,63% din acțiunile RRC, iar statul român, prin Ministerul Energiei – 44,69%.

În plus, KMG International se angaja să constituie un fond, care să ajungă la o valoare estimată de 1 miliard de dolari, pentru investiții în sectorul energetic din România, la fond urmând să fie acționar şi statul român. Documentul mai prevede că KMG International va finanța fondul cu 150 milioane dolari, din care 30 milioane dolari vor fi vărsați în numele statului român. Restul va fi atras de la terți investitori. Statul român va păstra o participație integrală, nediluată, de 20% din capitalul social al fondului. KMG International va avea drept de preferință la cumpărarea pachetului de acțiuni deținut de stat, se mai stipulează în memorandum.

Ce-a făcut statul român pentru demararea investiţiilor de un miliard de dolari? Absolut nimic!

Astfel, fie printr-o taxare „aiuritoare”, fie prin decizii „bramburistice” în ceea ce priveşte activitatea companiilor sau prin lipsa totală de decizii, autorităţile reuşesc „să-şi dea cu stângu-n dreptu’”! În loc să facă în aşa fel încât să meargă activitatea companiilor şi, în acest fel, a economiei în general, cu efecte benefice şi asupra nivelului de trai al românilor, autorităţile „reuşesc” să „pună beţe-n roate” şi companiilor, şi românilor, şi propriului buget!

Sursa: Focus-Energetic.ro

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS