Vocea întregului sector de
upstream din România

Fracturarea hidraulică NU a contaminat apa potabilă!

Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) din Statele Unite ale Americii a publicat joi, 4 iunie 2015, un document de importanță vitală, intitulat „Evaluarea efectelor potențiale ale fracturării hidraulice pentru petrol și gaze asupra resurselor de apă potabilă” [1].

Principala concluzie este că fracturarea hidraulică pentru extragerea gazelor și țițeiului de șist nu a avut consecințe majore asupra resurselor de apă potabilă ale națiunii americane.

Această concluzie, împreună cu alte constatări legate de fracturarea hidraulică, este cuprinsă într-un studiu de evaluare, parte a unui raport comprehensiv solicitat de Congresul SUA în 2010.

În efectuarea studiului, agenția a evaluat peste de 3.500 de rapoarte, studii și surse de date publicate anterior, inclusiv articole publicate în reviste de știință și inginerie; și rapoarte provenind de la guvernele federal si de stat, organizații neguvernamentale și operatori industriali. Agenția a efectuat, de asemenea, cercetări științifice suplimentare, care au produs peste 20 de articole peer-reviewed și lucrări.

Studiul estimează că între 25.000 și 30.000 de noi sonde au fost forate și fracturate hidraulic anual, între 2011 și 2014, iar fracturarea a avut loc în cel puțin 25 de state americane între 1990 și 2013. De asemenea, s-a găsit că, din 2000 până în 2013, aproximativ 9,4 milioane de oameni (jumătate din populația României!!!) au locuit la o distanță mai mică de 1,6 km (1 milă) de un foraj fracturat. În aceeași perioadă, circa 6.800 de surse de apă potabilă din sistemele publice de apă au fost localizate la o distanță mai mică de 1,6 km de un foraj fracturat. Aceste surse au oferit apă potabilă pentru mai mult de 8,6 milioane de persoane în 2013.

Studiul afirmă că agenția federală “nu a găsit dovezi” că procesul de fracturare hidraulică a “condus la efecte larg răspândite, sistemice, asupra resurselor de apă potabilă din Statele Unite.”

EPA a mai spus că tehnologia de fracturare hidraulică ar putea afecta apa potabilă, dacă nu sunt menținute măsuri de protecție. Agenția a constatat cazuri specifice în care sonde de foraj prost construite și gestionarea necorespunzătoare a apelor uzate au afectat resursele de apă potabilă. Dar EPA a mai declarat că numărul acestor cazuri a fost foarte mic în comparație cu numărul mare de sonde (zeci de mii) care au folosit fracturarea hidraulică.

Pentru industrie și vocile din Congres, care au susținut mult timp că riscurile pentru sănătate asociate cu fracturarea hidraulică sunt exagerate, studiul publicat pare a fi o victorie îndelung așteptată.

Studiul de astăzi confirmă ceea ce știam deja. Fracturarea hidraulică, atunci când este făcută cu standardele industriei, nu are impact asupra apei potabile,” a declarat senatoarea Lisa Murkowski, președinta Comitetului Senatului pentru Energie și Resurse Naturale. “Statele [individuale] au reglementat eficient fracturarea hidraulică pentru mai bine de 40 de ani și acest studiu este o dovadă în acest sens.”

În New York, studiul EPA a produs deja apeluri pentru anularea interdicției de fracturare hidraulică în acest stat. “Aștept cu încredere deplină ca guvernatorul Cuomo să-și anuleze decizia sa anterioară de a interzice fracturarea hidraulică, decizie bazată pe studii științifice controversate și făcută pentru a potoli setea ecologiștilor de extremă stângă“, a declarat deputatul Chris Collins. “Locuitorii statului New York merită să aibă oportunitățile de angajare și creșterea economică pe care fracturarea hidraulică le-a produs în mod clar în alte state, inclusiv statul vecin Pennsylvania.”

De asemenea, Consiliul de Afaceri al statului New York, într-o declarație emisă joi, a îndemnat la anularea interdicției de fracturare. Între timp, alte state, ca Texas și Oklahoma, au mers în direcția opusă New York-ului, aprobând legi de restricționare a ordonanțe locale împotriva fracturării hidraulice.

Detalii despre ce s-a întâmplat în New York pot fi citite în articolele mele:

De ce a fost interzisă fracturarea hidraulică în statul New York?

Există viață după Chevron? Da, dar Don’t frack my mother !

Alo, New York: California NU a interzis fracturarea hidraulică. Se aude?

Studiul EPA a identificat mai multe vulnerabilități potențiale care ar putea influența resursele de apă: prezența zonelor afectate de secetă; tubarea și cimentarea inadecvate ale unor sonde care pot conduce la migrații de gaze și lichide sub suprafața terenului; tratamentul necorespunzător al apelor uzate prin deversare în resursele de apă potabilă; și scurgeri de lichide hidraulice și ape uzate.

Faptul că EPA nu a identificat nici un efect pe scară largă asupra resurselor de apă potabilă a fost salutat cu entuziasm de reprezentanții industriei de petrol și gaze, iar documentul publicat joi este considerat dovada că fracturarea hidraulică este o tehnologie sigură.

După mai mult de cinci ani și milioane de dolari cheltuiți, dovezile adunate de către EPA confirmă ceea ce agenția a recunoscut deja și ceea ce industria de petrol și gaze cunoștea de mult: fracturarea hidraulică se face în condiții de siguranță sub controlul riguros al inspectorilor de mediu statali și folosind cele mai bune practici ale industriei” (Erik Milito, directorul grupului upstream de la American Petroleum Institute).

Senatorul James Inhofe din Oklahoma, președintele Comitetului Senatului pentru Mediu și Lucrări Publice, a declarat că studiul a marcat “ultima acțiune dintr-o serie de încercări eșuate” ale administrației Obama de a lega fracturarea hidraulică de contaminarea sistemică a apei potabile. Senatorul de Oklahoma a mai adăugat: “EPA, US Geological Survey și alții au spus că fracturarea hidraulică se poate executa într-adevăr în condiții de siguranță.”

Oficialii EPA a declarat că studiul nu a fost destinat pentru a dovedi dacă fracturarea hidraulică este sigură, ci a avut drept scop să arate cum autoritățile de reglementare statale, triburile, comunitățile locale și industria pot acționa împreună pentru protejarea maximă a apei potabile și reducerea riscurilor asociate cu fracturarea hidraulică.

Nu este o chestiune de sigur sau nesigur,” a declarat Tom Burke, administrator asistent adjunct al Oficiului EPA de Cercetare si Dezvoltare, într-o conferință cu reporterii. Problema pentru EPA este “cum putem reduce cel mai bine vulnerabilitățile, astfel încât să putem proteja cel mai bine apele noastre și resursele noastre de apă?” [2].

Pe plan personal, după ce m-am bătut aproape singur, timp de un an, cu tot felul de adversari ai fracturării hidraulice, documentul EPA este „pohta ce-am pohtit”, „dulce ca mierea”, o confirmare strălucită a afirmațiilor făcute în cartea publicată în 2014 și în cele peste 40 de articole publicate aici.

I told you so!…

NOTE


[1] U.S. EPA. Assessment of the Potential Impacts of Hydraulic Fracturing for Oil and Gas on Drinking Water Resources (External Review Draft). U.S. Environmental Protection Agency, Washington, DC, EPA/600/R-15/047, 2015, http://www2.epa.gov/hfstudy

[2] Toate citatele și unele comentarii provin din articolul EPA declares no ‘widespread’ harm to drinking water from fracking, boosting industry

Articol publicat pe CONTRIBUTORS si republicat cu permisiunea autorului.

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați gazoși etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrol și gaze. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativa pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulata „Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”, a aparut în 2015.

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS