Vocea întregului sector de
upstream din România

MFP va face public, în aprilie, un proiect de taxare suplimentară a profitului pe zona de exploatare a resurselor naturale

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va face public, în aprilie, un proiect de lege prin care se dorește implementarea unui mecanism de taxare suplimentară a profitului pe zona de exploatare a resurselor naturale, a declarat secretarul de stat din cadrul instituției, Dan Manolescu.

imagine“La Ministerul de Finanțe se află în lucru un proiect de lege care să cuprindă în el aceste mecanisme de taxare care acum la nivelul legislației sunt împărțite pentru zona de hidrocarburi în legea petrolului, pentru zona de cărbune și alte elemente de acest gen în Legea minelor. Propunerea este de a le cumula într-un singur act normativ astfel încât la nivel de taxare a sectorului de extracție să fie puse toate într-o singură singură lege astfel încât să fie mai ușor celor care sunt investitori în acest domeniu să înțeleagă clar care ar fi sarcina fiscală care li se aplică și, bineînțeles, să se introducă și o propunere în ceea ce privește extinderea acestor mecanisme, cu o implementare a unui mecanism de taxare a profitului”, a afirmat Manolescu, în cadrul dezbaterii ‘Noul regim fiscal al redevențelor la hidrocarburi în România’, organizată de grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

El a precizat că se dorește implementarea unui mecanism de taxare suplimentară a profitului pe zona de exploatare, pe zona de upstream.

“Dacă e să ne uităm la ce s-a întâmplat în piața petrolului în ultima perioadă vom vedea că dacă am fi stabilit un nivel al redevențelor, să spunem, care să asigure o colectare corectă la un preț al barilului de 100 de dolari lucrurile stau probabil altfel când calculele se fac la un preț de 50 dolari”, a afirmat Manolescu.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Andreea Marinescu)

STIRI INTERNATIONALE

BHGE changes its name...

Baker Hughes, a GE company has announced its successful name change to Baker Hughes Company and will begin trading on the New York Stock Exchange...

Total opens a Digital...

Total will open a Digital Factory in Paris in early 2020 that will bring together up to 300 developers, data scientists and other experts to...

Total launches its...

Total has announced that its first large liquefied natural gas (LNG) bunker vessel has been launched, following the signature of a long-term...
STIRI LOCALE

Virgil Popescu – cel...

Bogdan Tudorache Surse contactate de energynomics.ro au confirmat numele lui Virgil Popescu ca...

CITR: Hidroserv este...

Bogdan Tudorache Casa de Insolvență Transilvania a emis un comunicat conform căruia Hidroserv...

Reluarea importurilor...

Companiile autohtone și-au majorat în luna august cu peste 16% sau 313 GWh importurile de gaze...
COTATII OIL & GAS