Vocea întregului sector de
upstream din România

Moment important pentru petrolisti in privinta accesului la terenuri: Instantele de judecată decid in favoarea companiilor petroliere

Într-o ţară cu o istorie de peste 160 ani de industrie petrolieră în care s-au desfășurat operațiuni petroliere în regimuri politice şi legale diferite fără ca accesul la perimetrele petroliere în general şi respectiv suprafețele de teren necesare accesului la resursa subterană în special, să fie vreun subiect controversat nici de natură legală şi nici socială, ultimii ani au adus o nouă provocare în faţa operatorilor din această industrie. Pe lângă riscurile de natură tehnică şi financiară inerente în industria de explorare a petrolului şi a gazelor naturale, problema accesului la terenuri apărută mai recent a ridicat riscul proiectelor din perspectiva incertitudinii începerii sau desfășurării operațiunilor petroliere conform unui calendar prestabilit şi a angajamentelor concesionarilor faţă de statul român, dar şi a costurilor adiționale reclamate de solicitarea accesului la teren prin intermediul instanțelor de drept, faţă de calea clasică de negociere amiabilă directă.

În contextul în care, deși expres permis de către Legea nr. 238/2004, legea petrolului (denumită în continuare “Legea petrolului”), accesul titularilor acordurilor de concesiune petrolieră (“Acorduri de concesiune”) pe terenurile proprietate privată în vederea desfășurării operațiunilor petroliere este aproape imposibil în lipsa unui acord cu proprietarul terenului, practica judiciară începe să emită opinii în favoarea titularilor acordurilor de concesiune.

Astfel, art. 7 din Legea petrolului instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare precum şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi conexe explorării sau exploatării, exercitarea dreptului de servitute făcându-se contra unei rente anuale.

Deși legiuitorul a instituit această servitute legală, în mod frecvent, în practica ultimilor 3-4 ani şi mai ales în contextul discuțiilor din spațiul public legate de înțelegerea insuficientă sau eronată a exploatării gazelor de șist, proprietarii de terenuri au refuzat în mod nejustificat accesul titularilor acordurilor de concesiune pe terenurile necesare derulării operațiunilor petroliere, susținând că exercitarea de către titularii acordurilor de concesiune a dreptului privind servitutea legală echivalează cu o expropriere a proprietarului terenului. Realitățile locale dar şi rezultatele bugetare generate de încasările din industrie reflectă o scădere semnificativă a activităților petroliere, chiar a unor lucrări inițiale şi absolut necesare înainte de explorarea propriu-zisă prin foraje, lucrări cu caracter temporar şi fără efecte negative asupra mediului, cum ar fi cele de achiziție de date seismice prin prospectare geofizică. Reacțiile pe care operatorii le-au întâmpinat din partea proprietarilor sunt dintre cele mai variate, de la refuzul categoric de a răspunde notificării legale trimise de către compania petrolieră, până la mascarea unui refuz subiectiv şi nefondat prin solicitarea unor rente disproporționate faţă de prețul similar oferit în cazul unor închirieri, sau acuze referitoare la intenția petroliștilor de aplicare a metodelor intrusive specifice gazelor de șist, mergând în unele cazuri până la organizarea de referendumuri locale pentru interzicerea oricăror operațiuni petroliere, de orice natură. Astfel, operațiunile petroliere au ajuns a fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, evident contrare hotărârilor de guvern ce aprobaseră acordurile de concesiune.

Companiile petroliere au adresat şi solicitat sprijinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale pentru a se constata imposibilitatea obiectivă de derulare a investițiilor planificate, fiind cazuri nenumărate în care operațiunile petroliere sunt blocate din motive neimputabile titularilor de acorduri care şi-au îndeplinit obligațiile legale privind exercitarea dreptului născut în temeiul Legii petrolului.

Unele companii petroliere, urmare a epuizării opțiunilor legale de a accesa perimetrele în mod amiabil, au ales să lupte pentru drepturile lor în instanță, ca soluție de ultim resort, înarmându-se cu răbdare, bani şi riscul unei campanii în masă cu sute de proprietari, deși au avut în permanenţă alternativa denunțării acordurilor de concesiune şi a abandonării proiectelor.

Recent, printr-o hotărâre pronunțată de către Tribunalul Timiș, instanța a decis că, departe de a fi asimilată unei exproprieri, servitutea legală instituită prin art. 7 din Legea Petrolului constituie o limitare a dreptului de proprietate, aflată în acord atât cu Constituția cât şi cu Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Un efort continuu şi susţinut vreme de 3 ani.

Instanța a considerat că dreptul de proprietate al unei persoane poate fi limitat de dreptul statului de a stabili norme legale de folosire a unui bun de interes public, cu condiția să nu fie afectat dreptul în substanța sa. Dreptul de proprietate este garantat de Constituție, însă conţinutul şi limitele acestuia se stabilesc prin lege.

În acest sens, legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția titularilor acordurilor de concesiune o modalitate eficientă de realizare a scopului pentru care s-au încheiat acordurile petroliere, prin limitarea dreptului de proprietate, oferind titularilor acordurilor de concesiune accesul pe teren, într-un scop bine definit, pe o perioadă determinată de timp, cu plata unei sume care are rolul de a despăgubi proprietarul pentru lipsa  temporară de folosinţă a terenurilor afectate, necesare desfășurării operaţiunilor petroliere.

După un efort continuu şi susţinut, pe parcursul a 3 ani, în baza administrării unui probatoriu complex, inclusiv în urma realizării expertizelor de specialitate, cererea unor titulari ai acordurilor de concesiune a fost soluționată favorabil, consfințindu-se astfel şi în instanță dreptul de servitute prevăzut de Legea Petrolului.

Urmare acestui fapt, accesul titularilor acordurilor de concesiune la terenurile necesare desfășurării operațiunilor petroliere constituie un drept care trebuie respectat de către proprietarii terenurilor, titularii acordurilor putând invoca acest drept de a accesa terenurile pentru a realiza activităţi petroliere variabile ca timp, de la cele cu caracter temporar ca prospecțiunea în vederea obținerii de date seismice până la amplasarea sondelor şi a instalațiilor tehnologice de suprafață.

Importanţa acestui precedent judiciar este covâr­șitoare, până în prezent mare parte din obligațiile asumate de către titularii Acordurilor de concesiune fiind imposibil de executat având în vedere impedimentul obiectiv al lipsei accesului la terenuri. Deși o soluție de pionierat, care a implicat un parcurs îndelungat în timp, şi a necesitat argumente coerente, succesul unei astfel de soluții judiciare constituie o bază pentru toți titularii acordurilor de concesiune în accesarea legală şi utilă a terenurilor necesare desfăşurării operaţiunilor petroliere, fiind un ghid pentru interpretarea unitară a prevederilor legale, care poate fi invocat în susținerea drepturilor titularilor acordurilor de concesiune instituite de Legea petrolului.  

Mai mult decât atât, putem spera că instanțele de judecată vor putea aprecia şi cu privire la legitimitatea susținerilor caracterului urgent al unor astfel de solicitări formulate pe calea ordonanţei președințiale, făcând astfel posibilă investirea mai rapidă în sectorul de petrol şi gaze.

Exercitarea unor drepturi reale asupra proprietăţilor afectate de capacităţi de producție petrol şi gaze sau de cele necesare începerii producției este determinată de un interes public major, şi anume de dreptul statului de a-şi valorifica resursele naturale şi cu privire la a cărui exercitare statul este suveran. Nu se pot primi interpretări potrivit cărora instituirea unor drepturi reale asupra proprietății ar fi în coliziune cu interesul privat sau public (C.C, dec. Nr.986/2011, M. Of.  nr.706/2011), astfel încât legiuitorul este deplin competent să stabilească sau să-şi clarifice în viitor condițiile exercitării atributelor dreptului de proprietate în considerarea interesului național asociat cu exploatarea resurselor naturale.

Reglementarea acestui subiect în sensul clarificării şi instituirii unui mecanism de acces clar şi rapid, cu respectarea principiului unei despăgubiri juste şi prealabile, ar constitui un semnal pozitiv pentru investitori.  În plină criză a prețurilor la țiței pe plan mondial, capitalul din această industrie concurează în condiții mult mai stricte decât înainte, astfel încât suntem martori la reajustarea politicilor de reglementare a unor state care își doresc să susțină această industrie prin crearea de măsuri legale şi fiscale de natură să încurajeze companiile petroliere să continue proiectele în derulare şi chiar să atragă investiții suplimentare. Este cunoscut faptul că România este o regiune geologică intens explorată şi exploatată în trecut, astfel încât operatorii înțeleg că oportunitățile pot fi limitate, că pot avea un cost suplimentar generat din faptul că trebuie să ia în considerare procurarea de tehnologie modernă şi echipamente la comandă şi prin urmare este necesar un timp mai mare de execuție a proiectelor. Aceste realităţi sunt cu atât mai provocatoare în contextul unui regim de reglementare complex care necesită, de asemenea, timp semnificativ de obținere a tuturor permiselor, autorizațiilor şi avizelor necesare la nivel central şi local. Astfel, orice altă cauză de întârziere a operațiunilor în contextul în care apetitul investițional s-a redus semnificativ în condițiile de piață actuale, are șanse mari să schimbe viabilitatea unui proiect în mod radical. Deteriorarea suplimentară a climatului în care activează petroliștii va afecta în mod negativ piața locală până la retragerea unor investitori care ar putea contribui în mod semnificativ pe termen mediu şi lung la securitatea energetică a României, afectând piața furnizorilor locali de echipamente şi servicii.

Interpretarea instanțelor de judecată în favoarea titularilor acordurilor petroliere  reprezintă o consfințire a drepturilor acestora, însă pentru aplicarea cu celeritate a procedurilor legale, care au ca rezultat practic demararea operațiunilor petroliere, o modificare legislativă, izvorâtă chiar din situațiile reale cu care s-au confruntat titularii acordurilor de concesiune, este necesară, oportună şi mult așteptată de către industrie.

Autori:

Varinia Radu, Partner CMS Romania

Ramona Dulamea, Senior Associate CMS Romania

Daniela Popescu, Senior Associate CMS Romania

Sursa: www.energynomics.ro

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS