Vocea întregului sector de
upstream din România

Noua matematică a petrolului. Cum se rezolvă ecuația preț-cerere-ofertă

Motto: U.S. running out of room to store oil and gas

March 3, 2015

JONATHAN FAHEY, AP Energy Writer


Pe 3 martie 2015, o știre uimitoare făcea ocolul presei americane: Stocurile de petrol ale Statelor Unite au atins 444,4 milioane barili, cea mai mare cantitate stocată vreodată cu începere din anii 1930. Numai în săptămâna precedentă, stocurile au crescut cu 10,3 milioane barili, cea mai mare creștere înregistrată din 2002. Producția de gaze în luna februarie 2015 a depășit 2000 miliarde m3/zi, înregistrând o creștere de 1% față de luna ianuarie și 10,5% față de producția din februarie 2014.

Faptul că Statele Unite au ajuns să nu mai aibă unde să depoziteze țițeiul și gazele produse de companiile americane este cea mai strălucită și mai neașteptată confirmare a succesului revoluției tehnologice numite fracturarea hidraulică a șisturilor gazeifere și petrolifere. În același timp, pentru multă lume, motto-ul poate suna ca o contradicție în termeni: de unde Statele Unite erau, până nu demult, cel mai mare consumator de hidrocarburi, (unii „scenariști” spuneau chiar că războiul din Irak a fost, de fapt, declanșat pentru ca americanii să pună mâna pe petrolul de acolo!?!), s-a ajuns, de câteva luni bune, ca piețele internaționale și lumea finanțelor să fie obligate să accepte o nouă paradigmă: Statele Unite au acum prea mult petrol și gaze!!! Și acest fapt a determinat o re-evaluare a strategiilor de producție, rafinare, stocare, vânzare-cumpărare etc., pe termen scurt și mediu.

Piețele petrolului continuă să oscileze între o stare acută de îngrijorare şi un sentiment fragil de speranță că ajustarea ofertei, așteptată de multă lume, este deja pe drum. Cred că această ajustare, când va avea loc, va schimba fundamental structura piețelor de petrol şi vom asista, în următorii cinci ani, la apariția unei noi matematici a petrolului, în care ecuația clasică preț-cerere-ofertă va avea nevoie de soluții multiple pentru rezolvare.

În articolul Deflația petrolului. Cauze şi consecințe am indicat trei evenimente ca fiind declanșatoarele climatului deflaționist actual (revolutia fracturării hidraulice a argilelor petrolifere din SUA, re-începerea producției în Libia şi “gambitul” OPEC din 27 noiembrie 2014). Dar începutul anului 2015 aduce în prim plan un nou aspect, care cred că va afecta substanțial ajustarea ofertei de petrol văzute ca posibilă cale de rezolvare a ecuației preț-cerere-ofertă: transformarea Statelor Unite într-un swing producer (i). Prin acceptarea acestui nou rol pentru SUA, strategia OPEC, controlată de Arabia Saudită, crează un mediu cu o mare volatilitate a prețului şi cu stresuri semnificative asupra piețelor de capital şi mecanismelor financiare. Mai mult, se discută chiar despre dispariția rolului OPEC de arbitru al piețelor mondiale de petrol (Why OPEC is dead).

Întrebarea crucială a acestui început de an este: Se cuvine ca Statele Unite să-şi joace noul rol de swing producer şi să-și ajusteze oferta pentru stabilizarea/creșterea prețului petrolului?

Să vedem, mai întâi, cum se prezintă cei trei termeni ai ecuației, cel puțin în următorul “cincinal”, 2015-2020.

Oferta de petrol

Datorită revoluției fracturării hidraulice, producătorii de țiței de șist din SUA au devenit, fără intenție, swing producers. Asta înseamnă că ritmul adăugării de noi oferte pe piață se va ajusta rapid ca răspuns la schimbările de preț ale petrolului. Sau, cu alte cuvinte, se așteaptă ca producția de țiței a Statelor Unite să își reducă rata de creștere în perioada 2015-2017, pentru a se relansa apoi ca răspuns la o piață mai restrânsă. Astfel, se estimează o creștere moderată a producției în perioada 2015 – 2017 (de la ~9,5 la ~10,4 milioane barili/zi), care va fi urmată, între anii 2017 – 2020, de producții ajungând până la 13 milioane barili/zi. În 2014, contribuția țițeiului de șist la producția totală americană a fost de 1,5 milioane barili/zi, cea mai mare creștere anuală din istoria SUA(ii).

Impunerea sau, mai degrabă, asumarea, de către Statele Unite, a noului rol de swing producer în domeniul petrolului a fost determinată de schimbarea strategiei OPEC, recte decizia Arabiei Saudite, care, în luna noiembrie 2014, a făcut o mișcare decisivă: A renunțat, după patru decenii, la controlul prețului petrolului prin creșterea/scăderea cantităților produse. Practic, OPEC a lăsat piețele libere să decidă prețul petrolului, chiar cu riscul de a le inunda cu supraproducție.

În noul „cincinal” (2015-2020), OPEC va continua să existe, dar nu așa cum am știut-o. Arabia Saudită va continua să-și apere partea de piață, dar, în același timp, va permite pieței libere să funcționeze. Piețele de petrol se vor zbate să găsească o nouă plajă a prețurilor de echilibru. În acest context, sunt posibile schimbări de preț cu mare frecvență, întrucât consensul pe piața de valori este foarte instabil prin însăși natura sa.

A juca rolul de swing producer în locul Arabiei Saudite va fi o provocare pentru Statele Unite. Actualmente, țițeiul de șist produs de SUA a impus acest rol, dar perioadele dominate de investiții înseamnă că schimbările în producția de țiței vor fi mai lente decât implementarea unor schimbări în politica producției saudite. Arabia Saudită și OPEC s-ar putea să încerce să redevină iarăși ce au fost până anul trecut. Numai că ciorba reîncălzită nu mai are același gust. Unii membri OPEC (Venezuela, Nigeria) sunt „puteri” consumate în termeni de petrol din cauza războaielor, conflictelor interne, problemelor economice și lipsa investițiilor. Arabia Saudită mai poate spera să capete o influență puternica, dar nu la fel de mare ca mai înainte.

Rocada Arabia Saudită – SUA a avut deja loc pe piața produselor petroliere rafinate: în 2014, Statele Unite au exportat în medie 3,8 milioane barili/zi, o creștere de 347.000 barili/zi față de 2013, conform datelor raportate de U.S. Energy Information Administration (Petroleum Supply Monthly). Exporturile se referă, în principal, la benzină auto, propan și butan, iar principalii beneficiari au fost America de Sud și Centrală, Canada și Mexic. Exporturile americane de produse petroliere rafinate în 2014 au crescut pentru al 13-lea an consecutiv. În același timp, Arabia Saudită a exportat 2,3 milioane barili/zi de produse rafinate și s-a declarat mulțumită să ocupe locul doi pe această piață.

Pe lângă cuplul Statele Unite – OPEC, care și-au schimbat rolurile la începutul acestui an, mai trebuie considerați și alți jucători pe piața ofertei de petrol în perioada imediat următoare:

Irak: Securitatea este adecvată pentru a mări producția, în special în sudul țării, dar accentuarea insecurității în restul țării creează mari riscuri.

Iran: Un acord nuclear comprehensive și stabil se dovedește iluzoriu, dar producția de țiței continuă să crească încet, încet.

Țările Golfului: Reușesc să se mențină, în general, păzite de tulburările regionale, dar problemele pot apărea rapid.

Venezuela: Producția este în scădere și există riscuri de schimbări politice.

Rusia: Tensiunile legate de conflictul ucrainian diminuează accesul țării pe piețele de capital și tehnologie; în consecință, producția scade.

Șocurile întârziate ale unor proiecte amânate sau anulate vor diminua ofertele și din zone bine cunoscute, ca Africa de Vest ori Marea Nordului. Vor fi și surprize, inclusiv în locuri unde nu ne așteptăm.

Figura de mai jos ilustrează schimbările prognosticate ale producției celor 12 membri OPEC în perioada 2014-2020.

 

Cu excepția Statelor Unite, producția de țiței a țărilor non-OPEC se va menține constantă, în loc să crească.

Indicație pentru rezolvarea ecuației: Ajustarea ofertei este necesară imediat pentru rebalansarea pieței petrolului.

Cererea de petrol

La o primă vedere, creșterea cererii de petrol prezintă un ritm ascendent. Dacă în 2014 cererea a crescut numai cu 0,6 milioane barili/zi, se așteaptă ca aceasta să ajungă până la 1 milion barili/zi în 2015 și 1,3 – 1,4 milioane barili/zi în perioada 2017-2020.

Regional, însă, cererea ar putea fi mai slabă (de exemplu, în Rusia/CSI și America Latină), ceea ce va diminua efectul unor creșteri ale cererii în SUA și pe alte piețe. Îmbunătățirea condițiilor economice reprezintă factorul cheie pentru creșterea cererii de petrol. Răspunsul la cerere este o funcție cu două variabile: elasticitatea prețului(iii) și creșterea/scăderea PIB-ului, care sunt unice pentru fiecare țară.

Analiștii de la IHS estimează că, până în 2020, creșterea cererii de petrol se va apropia de 1,3 -1,4 milioane barili/zi, în principal, datorită îmbunătățirii condițiilor economice (vezi figura de mai jos)

 

Piețele emergente (de ex., China, India) vor continua să conducă creșterea cererii, în timp ce țările europene vor avea o contribuție parțială, uneori negativă. După cum rezultă din graficul de mai sus, țările din zona Asia-Oceanul Pacific vor contribui cel mai mult la dinamica globală a cererii, în special de hidrocarburi lichide.

Dacă cererea de benzină pe piețele libere răspunde scăderii prețurilor, cererea de motorină este în principal controlată de PIB. Astfel, în 2015, motorina reprezintă jumătate din valoarea cererii, incluzând și schimbările specificațiilor pentru carburantul folosit de tancuri petroliere și alte nave maritime de transport transoceanic.

Indicație pentru rezolvarea ecuației: Este foarte probabil că, în următorii cinci ani, creșterea cererii nu va „înghiți” surplusul ofertei, cu alte cuvinte, cererea nu este soluția la surplusul de producție.

Balanța globală a petrolului, perspectivele prețului și scenarii alternative

Balanța mondială a hidrocarburilor lichide se re-echilibrează doar pe măsură ce creșterea ofertei va încetini după 2015. În această relație dinamică, se întrevăd două faze:

Faza I, 2015 – 2016: Prețurile petrolului vor rămâne sub presiune până când excesul de producție este redus sau eliminat. Majoritatea ajustării ofertei va avea loc în Statele Unite. Prețul petrolului Brent va ajunge la $47/baril în 2015 și la $63/baril în 2016.

Faza II, 2017 – 2020: Prețurile vor crește suficient pentru a stimula o dezvoltare a producției care să satisfacă o creștere cumulată a cererii de 5,5 milioane barili/zi în 2017 – 2020. Proiectele amânate în 2015-2016, în particular cele din zonele de apă adâncă, vor avea un impact pronunțat asupra ofertei. Prețurile vor trebui să stimuleze și producția onshore din SUA pentru a satisface cererea. Se estimează că prețul petrolului Brent va ajunge undeva între $70 și $95/baril.

Nu este un secret pentru nimeni că actuala legislație americană nu permite exportul de țiței brut. Astfel că, producătorii americani nu pot să-l vândă decât pe teritoriul SUA, la un preț numit indicele WTI (West Texas Intermediat) pe piața NYMEX (New York Mercantile Exchange).

Istoric, diferențele de preț între indicele Brent (piața internațională din Londra) și indicele WTI au fost nesemnificative, atâta timp cât Statele Unite erau cel mai mare importator de petrol. Dar, începând din 2008, fracturarea hidraulică a argilelor petrolifere (în principal, argilele Bakken, Three Forks, Eagle Ford și cele din West Permian Basin) au schimbat radical structura importurilor americane. Așa cum am scris mai sus, actualmente, SUA nu mai au spații să depoziteze surplusul de hidrocarburi.

Locul tradițional de depozitare al hidrocarburilor americane este orașul Cushing din Oklahoma și tot acela este locul de unde pleacă spre New York cotațiile care vor fi incorporate în prețul american WTI. Capacitatea de stocare de la Cushing este de 71 milioane barili și este aproape de limita maximă.

Diferențele de preț Brent minus WTI (vezi figura de mai jos) au crescut constant din 2012 încoace, ajungând la $12,78/baril în prezent. Analiștii financiari estimează însă că aceste diferențe ar putea să atingă chiar $15 -$20/baril în următorii ani, dacă producătorilor americani nu li se va permite să vândă și ei pe piața internațională, acolo unde se plătește prețul Brent.

 

Nu este de mirare, așadar, că, în condițiile actuale de supraproducție, lipsă de spații de depozitare și prețuri scăzute, au apărut două aspecte particulare în industria americană de hidrocarburi:

O parte din producție a intrat în contango: petrolul este stocat în super-tancuri petroliere, cu capacități de până la 4.000.000 barili – consumul României pe 19 zile!! – așteptând ajustarea prețurilor.

A început să crească presiunea pentru ridicarea interdicției de export al țițeiului brut american, pentru că prețul scăzut WTI nu favorizează producătorii autohtoni. Aceștia se simt nedreptățiți că nu pot vinde cu prețul Brent, mult mai mare în prezent.

Utilizarea scenariilor energetice ca element cheie de diferențiere strategică

Scenariile sunt instrumente foarte puternice care ajută companiile să planifice pentru viitor, indiferent dacă este vorba de dezvoltarea bugetului pe anul următor, dezvoltarea unei noi strategii, re-învigorarea unei strategii sau testarea unei decizii de investiții. În toate aceste cazuri, utilizarea scenariilor poate deveni foarte utilă, pentru că scenariile extind analiza dincolo de o simplă caracteristică liniară din viitor.

Când suntem surprinși de dezvoltările care apar în viitor, este adesea din cauza lipsei de imaginație. Folosind scenarii, putem privi în viitor prin mai multe lentile în loc de una singură. Dezvoltăm două sau trei perspective ale viitorului, vederi foarte diferite, care testează prejudecățile şi presupunerile noastre. Folosirea scenariilor ne forțează să fim expliciți în legătură cu ce presupunem despre viitor şi să considerăm rezultate alternative. În plus, scenariile sunt un instrument foarte efectiv de-a lungul timpului pentru testarea strategiilor şi creșterea rezilienței companiile confruntate cu fenomene adverse, şi, de asemenea, pentru implementarea mai eficientă a avantajelor oferite de noile oportunități emergente.

Scenariile de rivalitate, autonomie şi vertigo

Analiștii de la IHS au creat anul trecut o nouă generație de scenarii energetice globale.

„Rivalitatea” este ceea ce ei numesc scenariul de planificare sau cazul de referință. Rivalitatea este o lume a competițiilor crescânde dintre sursele de energie: regenerabile, petrol, gaze natural şi altele. Această rivalitate se manifestă în mai multe feluri: gazul natural va începe să intre pe piața transporturilor; electricitatea va juca un rol mai semnificativ în transporturi etc.

De exemplu, astăzi există circa 900 milioane de automobile în întreaga lume. În 2040 numărul se va dubla, vor fi circa 1,8 miliarde. Totusi, cererea de benzină nu va crește la fel de mult pentru că multe dintre aceste automobile vor fi mai eficiente decât cele de astăzi, multe vor folosi gaz natural, iar o parte vor fi utiliza electricitate. Acesta este un posibil exemplu de rivalitate energetică în viitorul nu prea îndepărtat.

 

Există şi două scenarii alternative. Unul se numește “autonomie” (vezi figura de mai sus) (iv). Autonomia este o lume fascinantă în care cererea locală de energie este satisfăcută într-un grad ridicat de sursele energetice locale. Cu alte cuvinte, energiile regenerabile devin mult mai eficiente din punctul de vedre al costurilor. Dar, pe de altă parte, va însemna şi o expansiune mai mare a producției de țiței şi gaze neconvenționale. Astfel, există mult mai multă ofertă energetică în multe părţi ale lumii care astăzi nu au suficientă producție de energie.

Al doilea scenariu alternativ se numește „vertigo”. Vertigo înseamnă o lume a schimbărilor tehnologice accelerate. Este o lume în care automobilele cu auto-conducere devin larg răspândite. Este o lume în care computerele joacă un rol mult mai semnificativ în diagnosticele medicale, de exemplu. Este o lume a marilor schimbări tehnologice, dar şi o lume în care schimbările sunt așa de mari, încât este foarte dificil pentru guverne şi societățile umane să țină ritmul cu aceste schimbări. Şi aceasta are un mare impact asupra energiei. Apar dezacorduri între cererea de energie şi oferta energetică. Cu alte cuvinte, vertigo înseamnă o lume a marilor schimbări, foarte fascinantă, dar şi foarte turbulentă.

Ceea ce trebuie reținut în cazul celor trei scenarii propuse de IHS, este variația prețului Brent al barilului de țiței pentru perioada 2015 – 2020:

scenariul „autonomie” estimează un preț aproape constant, în jur de $60; scenariul „rivalitate” pleacă de la sub-$50 în 2015 și consideră un preț de circa $90 în 2020, în timp ce scenariul „vertigo” sugerează o evoluție a prețului de tip W: în jos din 2014 în 2015, până la $70, în sus în 2018, până la $130, apoi iarăși în jos în 2019 și 2020, până la $80. Indicația finală pentru rezolvarea ecuației preț-cerere-ofertă: Use all of the above.

NOTE

i) Swing producer se referă la un furnizor sau un grup restrâns de furnizori oligopolici ai unei mărfi, care controlează depozitele globale ale mărfii și posedă mari capacități de producție a acesteia. Un swing producer este capabil să crească sau să descrească oferta mărfii cu costuri adiționale minime, și astfel este capabil să influențeze prețurile și să balanseze piețele, oferind protecție pe termen scurt și mediu împotriva aspectelor negative ale investițiilor. Exemple clasice de swing producers includ Arabia Saudită pentru petrol (până anul acesta!), Rusia pentru îngrășăminte potasice sau Compania De Beers pentru diamante.

ii) BP Energy Outlook 2035, http://www.bp.com/en/global/corporate/about-bp/energy-economics/energy-outlook.html

iii) O explicație a conceptului de elasticitatea prețului petrolului se poate citi aici: http://faculty.winthrop.edu/stonebrakerr/book/oilprices.htm iv) Prețurile indicate sunt nominale, adică reprezintă valoarea petrolului în ani diferiți. Prețurile reale (neindicate în grafic) sunt ajustate pentru diferențele între nivelul prețurilor din anii considerați.

Articol publicat pe CONTRIBUTORS si republicat cu permisiunea autorului.

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați gazoși etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrol și gaze. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativa pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulata „Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”, a aparut în 2015.

 

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS