Vocea întregului sector de
upstream din România

OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deține o centrala electrica de înalta eficienta de 860 MW si un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

În ultimii 9 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

Contact

Petrom City
Str. Coralilor 22, Sector 1, 013329, Bucharest, Romania
Tel: +40 21 402 2201
E-mail: office@petrom.com
Web: www.petrom.com

STIRI INTERNATIONALE

BHGE changes its name...

Baker Hughes, a GE company has announced its successful name change to Baker Hughes Company and will begin trading on the New York Stock Exchange...

Total opens a Digital...

Total will open a Digital Factory in Paris in early 2020 that will bring together up to 300 developers, data scientists and other experts to...

Total launches its...

Total has announced that its first large liquefied natural gas (LNG) bunker vessel has been launched, following the signature of a long-term...
STIRI LOCALE

Virgil Popescu – cel...

Bogdan Tudorache Surse contactate de energynomics.ro au confirmat numele lui Virgil Popescu ca...

CITR: Hidroserv este...

Bogdan Tudorache Casa de Insolvență Transilvania a emis un comunicat conform căruia Hidroserv...

Reluarea importurilor...

Companiile autohtone și-au majorat în luna august cu peste 16% sau 313 GWh importurile de gaze...
COTATII OIL & GAS