Vocea întregului sector de
upstream din România

Patru sofisme ale fracturării hidraulice (I)

Comentând pe marginea ultimului meu articol publicat pe Contributors (Cui îi este frică de fracturarea hidraulică? Audiatur et altera pars…), un cititor (@Ulysses Errandus) a făcut o remarcă interesantă:

Referitor la microseismele mentionate de dvs. In zona respectiva s-au forat in anii 2010-2014 maximum 5 sonde si toate fara fracturare hidraulica. In perioada de pana la 1990 s-au forat in zona cel putin 200 sonde care miraculos n-au produs nici un microseism, cel putin perceput de localnici. Cred ca pragul senzorial (sau informațional?) al localnicilor s-a schimbat brusc ca urmare a anunțării intenției Chevron de a sapa sonda in jud Vaslui (nota bene, nici macar începută la acea data). Cinicul din mine vede in asta un efect pervers al adoptării unei “litigation culture” de tip american de catre locuitorii zonei. Din pacte microseismele au venit inaintea săpării sondei de la Pungesti. Ce nenoroc!


Se poate vorbi, așadar, de un „prag senzorial (sau informațional)” dincolo de care aceeași realitate este percepută diferit, în funcție de conjuncturi (concurs de împrejurări) sau/și conjecturi (păreri bazate pe ipoteze sau pe presupuneri)? După părerea mea, prezența unui astfel de „prag” în procesul cunoașterii și aproprierii realității este o cale sigură pentru nașterea sofismelor (raționamente corecte în aparență, dar false în realitate).

Primul meu articol publicat pe Contributors la începutul lunii aprilie a.c., s-a intitulat Gasland sau puterea manipulării. A fost urmat de altele (peste 20), fiecare însoțit de dialoguri copioase cu comentatorii, anonimi sau nu, politicoși sau nu, avizați sau nu etc. Recitind toate aceste materiale, ca și altele apărute în România în diverse formate publicistice, am remarcat că, după Roșia Montană, explorarea/exploatarea gazelor de șist prin tehnologia forajului orizontal dirijat cuplat cu fracturarea hidraulică de mare volum, a devenit cea mai importantă dezbatere publică din domeniul ecologic (și nu numai: se pot adăuga aici independența/dependența energetică, transparența activităților guvernamentale, rolul forțelor de intervenție ș.a.m.d.). Fiindcă vorbim, totuși, de o tehnologie americană numai sporadic aplicată în România (este vorba despre ceva similar fracturării hidraulice – o operație numită mini-frac – executată în perioada 1994-95 de două firme americane – Schlumberger și Halliburton – în sonde din Bazinul Transilvaniei; s-au executat, totuși, și 8 operații de fracturare în aceeași zonă), m-am gândit că șansa apariției sofismelor legate de această tehnologie este foarte mare. Cernând masa mare de comentarii la articolele mele, precum și aluviunile păreri-ologice depozitate în blogosfera românească, am depistat existența a cel puțin patru tipuri de sofisme legate de fracturarea hidraulică de mare volum. Numele alese pentru aceste sofisme și unele exemple au fost sugerate de o lectură recentă a cărții lui Alex Epstein, ”The Moral Case for Fossil Fuels” (Portfolio/Penguin, 2014, ISBN 978-1-59184-744-1).

Sofismul „Uz-Abuz”

Deși fracturarea hidraulică a fost inventată în Oklahoma cu 65 de ani urmă, deși varianta de fracturare masivă de mare volum a fost inventată în 1968 și aplicată în zona Dallas-Fort Worth cu un succes uriaș începând din 1998, deși (cum am scris mai sus) operațiuni de mini-frac au fost executate și în bazinul Transilvaniei în perioada 1995-1995, opinia publică din România (ca și din alte țări, inclusiv SUA) nu a reacționat împotriva acestei tehnologii până când nu s-a depășit un „prag” emoțional. Este vorba despre prezentarea în 2010 a unui film așa-zis documentar, Gasland, produs și regizat de Josh Fox. În articolul meu (menționat mai sus) am demontat resorturile manipulării mentalului colectiv prin utilizarea unei secvențe-șoc: apa de la chiuveta din bucătărie care se aprinde de la flacăra unei brichete. Josh Fox a recidivat în 2013 cu Gasland Part II.

Ambele filme Gasland urmează o procedură similară, formată din trei pași. La început, Fox ne spune o poveste tristă despre o familie care are o problemă, de regulă, cu apa de băut. Apoi vorbește cetățeanul nemulțumit. „Când dau drumul la robinet, apa miroase a hidrocarburi și a chimicale”, declară John Fenton din Pavillion, Wyoming. În final, Fox blamează industria de petrol și gaze pentru utilizarea fracturării hidraulice – fără să ofere nici o explicație alternativă, cum ar fi faptul că gazul metan și alte substanțe pot migra natural în apă subterană (Timp de 20 de ani, cât am crescut și trăit în Bârlad, am băut foarte multă „apă cu pucioasă” – apă cu un ridicat conținut de sulf, care se depunea pe fundul căldărilor, după un scurt interval de timp, ca un strat de praf galben. Desigur, absolut nimeni în orașul Bârlad nu a demonstrat împotriva „apei cu pucioasă”, iar efectele medicale ale ingurgitării sulfului odată cu apa băută nu au fost niciodată investigate).

Chiar dacă Fox ar fi avut dreptate în exemplele prezentate de el, ar fi fost incorect din partea lui să concludă ceea ce el conclude astăzi, iar alți fracktiviști solicită, și anume, ca fracturarea hidraulică să fie interzisă sau să fie declarată ilegală pentru că orice tehnologie prost utilizată trebuie scoasă în afara legii.

Orice tehnologie poate fi prost utilizată, adică abuzată. De exemplu, doi ziariști britanici au descris în 2011 efectele dezastruoase ale extragerii din roci a unor elemente de pământuri rare (tip neodim), absolut necesare funcționării turbinelor eoliene[1]. Activitatea uzinei de prelucrare din Baotou a dus la crearea unui lac de decantare toxic, care otrăvește țăranii chinezi, copiii lor și pământurile lor. Ziariștii britanici titrează apoi: acel lac este „doar unul din multitudinea de păcate ecologiste comise în numele noului nostru Ierusalim verde” (aka energia eoliană).

Dacă am urma raționamentul lui Fox, ar trebui să cerem interzicerea fabricării de turbine eoliene, deci a tehnologiei care produce energia respectivă. Mi se pare irațional să afirmi că o tehnologie nu trebuie utilizată pentru că poate fi abuzată.

Avem de-a face aici cu un sofismul „Uz-Abuz”. Este motivul ideal pentru a te opune oricărei tehnologii. De exemplu, Fox ar putea face un alt film, Carland, în care ar prezenta accidente auto groaznice și apoi ar da vina pe „Big Auto” pentru toate aceste accidente. El ar putea apoi să pretindă că, din moment ce accidentele auto sunt posibile, nu ne mai trebuie autovehicule (industria auto) care să producă acele accidente.

Pentru cei care încă nu au citit cartea mea, reiau, pe scurt, un fragment care compară accidentele de circulație cu incidentele legate de fracturarea hidraulică din cinci state: Colorado, New Mexico, Alabama, Ohio și Pennsylvania. În cele cinci state s-au înregistrat circa 1.000 de plângeri ecologice legate de „abuzul” fracturării hidraulice.

Cele cinci state au o populație totală de 36,6 milioane, conform recensământului din 2010, astfel că există o probabilitate de 0,027% (1.000/36.600.000) pentru un incident produs de fracturare. Prin contrast, în 2005 în SUA au existat 6,4 milioane de accidente rutiere la un număr de 208 milioane de posesori de permis de conducere (3%). Vârsta medie a fost 37,2 ani și, presupunând că șofatul a început la 18 ani, rezultă că americanii au produs (statistic) (37,2 – 18) x 6,4 = 125 milioane de accidente auto într-o perioadă de 19,2 ani de condus. Raportat la o populație de 208 milioane, înseamnă o probabilitate de 60%. (123 milioane / 208 milioane = 60%). Cu ale cuvinte, accidentele rutiere sunt cu 2.222% mai probabile decât accidentele din fracturarea hidraulică.

Suporterii fracturării hidraulice desconsideră pe „abuzatorul” Josh Fox pentru că manipulează prin intoxicare cu informații false. Dar sofismul „Uz-Abuz” folosit de el ar fi eronat chiar dacă nu considerăm argumentele sale manipulatorii („abuzuri” particulare fabricate). Abuzurile izolate nu sunt un argument pentru ca utilizarea (uzul) întregii tehnologii să fie interzisă; ele indică doar că tehnologia nu trebuie abuzată. Ideea că nu mai trebuie să semănăm mălai de frica unor vrăbii care l-ar putea ciuguli pe ici, pe acolo, nu mi se pare cea mai inteligentă și mai productivă idee. Există mijloace de a controla și interzice accesul vrăbiilor la mălai.

Sofismul „Uz-Abuz” are o putere mortală pentru că poate fi folosit de un grup oarecare de oameni pentru a ataca orice nu le place lor. Ca simpli cetățeni, noi suntem indignați de un singur accident minier, de o singură deversare de lichide poluante, de un singur exemplu de corupție în mediul industrial. Trebuie însă să folosim acel sentiment ca să pledăm pentru aplicarea unor legi corecte și pentru folosirea celor mai bune practici din industrie, nu să demonstrăm pentru interzicerea unor tehnologii vitale.

Sofismul „Falsă Atribuire”

Când afirmi, fără dovezi, că un eveniment a produs alt eveniment, comiți o „falsă atribuire”. Exemplu clasic, în cazul de față, este același film, Gasland, unde regizorul Fox îi spune (fără dovezi) fermierului din Wyoming că apa lui miroase a hidrocarburi din cauza fracturării hidraulice din zona fermei. Similar, când un alt fermier (din Colorado) aprinde cu bricheta apa de la robinetul din bucătărie, Fox lasă să se înțeleagă că de vină este aceeași fracturare hidraulică, exploatatoare a gazului natural. Niciodată Fox nu spune că mirosul sau aprinderea apei poate avea loc datorită unui fenomen natural, când gazul biogen migrează din zonele de suprafață în pânza de apă freatică și de acolo, în fântânile locale cu izolare proastă.

În articolul meu, Gasland sau puterea manipulării, am demontat în detaliu sofismul de „falsă atribuire” întrebuințat de Josh Fox în scopuri de șocare a mentalului colectiv, urmată de manipulare. Am indicat acolo un studiu publicat de Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) în 2013, care a analizat compoziția apelor freatice din statul New York, unde fracturarea hidraulică este temporar interzisă. În ciuda lipsei oricărei activități de fracturare hidraulică, apa freatică dintr-o zonă extinsă din centrul și sudul statului New York a fost găsită contaminată cu gaz metan. Sursa acestei contaminări este considerată naturală.

Aceeași organizație profesională – USGS – a efectuat un alt studiu, extins pe o perioadă relativ lungă (1991 – 2004), în care a analizat calitatea apei din circa 2.100 fântâni ale populației americane și a raportat următoarele:

Mai mult de una din cinci (23%) fântâni analizate conțin unul sau mai mulți contaminanți în concentrații mai mari decât limitele umane admisibile…Contaminanții cel mai adesea găsiți cu concentrații mai mari decât limitele umane admisibile sunt chimicale anorganice și toți, cu excepția nitraților, sunt produși pe cale naturală[2]


Cu alte cuvinte, mai mult de una din cinci fântâni americane conține apă contaminată, conform standardelor guvernamentale. (Mă întreb care este procentajul de fântâni contaminate natural în România. Există măsurători de tip baseline, cel puțin pentru zonele unde se preconizează activități de fracturare hidraulică?). Deși se știe care este situația contaminării naturale a fântânilor, inclusiv în state unde nu se practică fracturarea hidraulică (ca New York), oamenilor li se spune să considere apa „naturală” („apa de izvor”!) ca fiind curată și să blameze industria, în special companiile de petrol și gaze, pentru existența apelor contaminate.

A devenit un truism ca, atunci când se vorbește despre fracturarea hidraulică, să se afirme imediat că aceasta contaminează apele subterane. Se pare că nimeni nu-și amintește (sau nu vrea să-și aducă aminte) că oricare tehnologie folosește materii prime care trebuie extrase din subsol și că de fiecare dată când săpăm o nouă galerie minieră, când excavăm o nouă carieră de suprafață sau când forăm un nou puț, apa subterană poate fi compromisă. Dintre toate tehnologiile pe care le folosim astăzi, cred că fracturarea hidraulică este cea mai puțin capabilă să contamineze apa potabilă de la suprafață (100-300 m adâncime) pentru simplul motiv că fracturare are loc de obicei la adâncimi de circa 10 ori mai mari. În articolul meu Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice am indicat motivele pentru care este practic imposibil ca fluidul de fracturare să acceadă vertical pe distanțe de mii de metri. Am comentat de multe ori, pe marginea altor articole, despre diverse mecanisme geologice (etanșare capilară, două tipuri de osmoză, „închisoarea permeabilității”) care sechestrează fluidele geologice pentru intervale de sute milioane de ani. Într-un alt articol, Despre aditivii chimici folosiți în fracturarea hidraulică, am reprodus afirmațiile unor oficiali americani despre posibila contaminare a apei subterane prin datorită procesului de fracturare hidraulică. Reiau doar declarația fostului administrator EPA din primul mandat al Președintelui Obama, Lisa Jackson:

„Nu am cunoștință de nici un caz dovedit în care apa să fi fost contaminată prin însuși procesul de fracturare”

Există o versiune mai sofisticată a „falsei atribuiri”, când se apelează la „dovezi științifice”, aka studii publicate pe baza unor modele speculative. Este vorba despre acele studii care prezintă aspecte negative putative ale tehnologiei de fracturare hidraulică. Acele articole devin instantaneu „media darlings”. Se știe foarte bine că pretutindeni mass media iubește rating-ul și că „if it bleeds, it leads”: accidente, crime, dezastre climatice sau ecologice etc. vor ocupa întotdeauna prima pagină scrisă sau primele minute televizate. Nu trebuie, deci, să ne mirăm prea mult că, dacă un articol științific trage un semnal de alarmă de genul „Impacts of Shale Gas Wastewater Disposal on Water Quality in Western Pennsylvania” sau„ Increased stray gas abundance in a subset of drinking water wells near Marcellus shale gas extraction”, acel articol va deveni „breaking news” în mass media și „viral” pe anumite rețele de socializare (inclusiv în România).

Faptul că argila gazeiferă și petroliferă Eagle Ford din Texas a produs, din 2008 până luna trecută, 1.000.000.000 (un miliard!) barili de țiței nu a devenit „breaking news” pentru principalele trusturi mass media: adică, ce mare scofală dacă o argilă din sudul Texasului a devenit al treilea producător mondial de țiței, după Alaska North Slope și zăcământul Ghawar din Arabia Saudită?! Altele ne interesează pe noi…

Principalul aspect care trebuie urmărit în astfel de articole sunt propozițiile tranșante de tipul ”X cauzează Y”. De regulă, este vorba despre o supra-simplificare a datelor folosite în diverse modelări (condiții inițiale, condiții de limită, gradienți de evoluție etc.), uneori nu există acele măsurători de fond (baseline), fără de care testarea oricărei ipoteze devine „ipotetică” (!), alteori dovedirea relației cauză-efect nu este convingătoare pentru toți specialiștii din domeniu. (Faptul că marea majoritate a articolelor despre contaminarea apei subterane datorită fracturării hidraulice sunt produse de un singur grup de cercetători de la Duke University și Cornell University este, probabil, o simplă întâmplare).

Discutarea acestui ultim tip de sofism cu amprentă academică necesită mai mult spațiu și mai multe nuanțe, de aceea îl voi trata separat în viitor.

Articol publicat pe CONTRIBUTORS si republicat cu permisiunea autorului.

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați gazoși etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrol și gaze. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativa pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulata „Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”, a aparut în 2015.

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS