Vocea întregului sector de
upstream din România

Patru sofisme ale fracturării hidraulice (II)

“Alle Dinge sind Gift und nichts ist ohne Gift; allein die Dosis macht, dass ein Ding kein Gift ist.”

(Toate lucrurile sunt otravă și nimic nu este fără otravă; numai doza determină că ceva nu este otravă)

Theophrastus Phillipus Auroleus Bombastus von Hohenheim, supranumit Paracelsus


3. Sofismul „Lipsa pragului”


Lumea care ne înconjoară, ca și propriul nostru corp, constau din chimicale. Toate acestea, fără nicio o excepție, pot fi otrăvitoare dacă au o anumită concentrație (prea mare sau prea mică) sau se prezintă într-o anumită formă.

Un simplu exemplu, pe înțelesul tuturor, îl reprezintă medicamentele. Când sunt luate în concentrația recomandată de doctor, un anumit hormon, un compus metalic sau o moleculă organică complexă ne pot salva viața sau ne pot trata de simptomele neplăcute ale unei boli. Antibioticele sunt în realitate otrăvuri pentru microorganismele din corpul nostru. Dacă înghițim prea multe antibiotice sau alte medicamente, putem muri imediat.

Situația este similară pentru toate substanțele din corpul nostru. De exemplu, apa pură (distilată) poate fi periculoasă pentru sănătatea noastră. Dacă bem prea multă apă pură, creăm o situație contraindicată pentru că apa distilată, fără minerale, va produce un dezechilibru la nivel celular. Pe de altă parte, dacă turnăm apă distilată pe piele nu producem nici o situație primejdioasă.

O otravă sau un poluant este întotdeauna o combinație de substanță și doză. Dacă cineva menționează o substanță doar ca să vă înspăimânte, fără să indice contextul sau doza, persoana aceea v-a dat o informație fără sens, care vă induce în eroare. Persoana respectivă presupune, sau așteaptă ca dumneavoastră să presupuneți că, dacă o substanță este periculoasă într-o anumită doză, atunci este periculoasă în orice doză. Aceasta situație reprezintă punctul de plecare al sofismului „lipsa pragului”.

Cum se manifestă acest sofism în contextul fracturării hidraulice? Voi alege un aspect pe care l-am mai discutat aici și aici: cutremurele induse de fracturarea hidraulică. Am scris în cele două articole, precum și în numeroase comentarii adiacente, că fracturarea hidraulică produce o anumită cantitate de mișcări seismice, dar, în marea majoritate a cazurilor, acea activitatea seismică indusă este irelevantă și practic imperceptibilă oamenilor.

Pentru a plasa seismicitatea indusă de fracturarea hidraulică într-un context adecvat, este necesară considerarea situații seismice naturale a planetei noastre. Trăim (din fericire? din nefericire?) pe o planetă care nu doarme niciodată. Pământul este permanent zguduit de cutremure naturale. Iată, mai jos, un tabel cu frecvențele de producere a cutremurelor naturale pe Terra:

Frecvența anuală de producere a cutremurelor naturale

Magnitudinea Media anuală
8 și mai mare
7 – 7,9 15¹
6 – 6,9 134²
5 – 5,9 1.319²
4 – 4,9 13.000 (estimata)
3 – 3,9 130.000 (estimata)
2 – 2,9 1.300.000 (estimata)


¹Pe baza observațiilor începând din 1900. ²Pe baza observațiilor începând din 1990.

Anual se produc peste 1.444.000 de cutremure cu magnitudine mai mare de 2. Rezultă că, în medie, se produc aproape 3 cutremure în fiecare minut!

Dacă se consideră și cutremurele cu magnitudini mai mici de 2, USGS estimează că numărul lor este de câteva milioane.

De remarcat că USGS a decis să includă în tabel numai acele cutremure care depășesc magnitudinea 2. Mai trebuie adăugat că, în general, oamenii percep un cutremur numai când magnitudinea lui depășește valoarea 4,0.

Unde se încadrează cutremurele induse produse de fracturarea hidraulică? Apelez aici la datele publicate de Warpinski et al., în 2012i. Folosind un sistem de monitorizare microseismică a forajelor fracturate hydraulic în principale argile gazeifere din SUA (Barnett, Marcellus, Woodford, Haynesville și Eagle Ford), autorii au reprezentat magnitudinile Mw a cutremurelor induse de fracturarea hidraulică în funcție de adâncime:



Datele reprezentate indică prezența unor cutremure produse la adâncimile unde au avut loc diferitele stadii (6 – 15) de fracturare hidraulică (un singur foraj orizontal poate fi fracturat de numeroase ori, de aceea, aparent, numărul de cutremure este mare). Ceea ce trebuie reținut ca element caracteristic al cutremurelor induse de fracturarea hidraulică este intervalul lor de magnitudine: -3,0 – 0,5!. Pentru că scara magnitudinilor este logaritmică, asta înseamnă că un cutremur cu magnitudinea -3,0 este de 31 miliarde de ori mai puțin puternic decât un cutremur cu magnitudinea 4,0 (cel simțit de oameni).

Magnitudinile cutremurelor induse de fracturarea hidraulică sunt atât de mici, încât este absolut imposibil pentru un om să le perceapă. Numai instrumente extrem de sensibile, instalate în găurile de sondă, pot înregistra astfel de micro-seisme. Practic, ele nu figurează în nici o statistică oficială de tip USGS, pentru că „pragul” lor de magnitudine (<0,5) nu prezintă nici un interes practic (cel mult, un interes de nișă științifică, prin care se stabilește teoretic eficiența procesului de fracturare).

Dar ce se poate spune despre scenariul celui mai rău caz posibil? Când un cutremur depășește magnitudinea (nu intensitatea, cum scrie pe un site fracktivist!) 4,0, atunci el poate fi simțit de oameni, chiar dacă nu produce daune materiale. Este cazul mult discutatului cutremur din Oklahoma din 6 noiembrie 2011, cu o magnitudine Mw = 5,6, similară cu cutremurul natural din România din 22 noiembrie 2014ii. Privind la datele din tabelul de mai sus, putem trage concluzia că acel cutremur din Oklahoma a avut o probabilitate de producere de 1/1.319 = 0,00075. Cu alte cuvinte, generarea unui astfel de cutremur este un scenariu extrem de puțin probabil. Și atunci, pentru un astfel de cutremur trebuie să interzisă fracturarea hidraulică în Oklahoma sau alte locuri? Se poate discuta.

Dar chiar dacă fracturarea executată într-un anumit loc ar avea un risc mai mare de 0,00075 de producere a unui cutremur indus, acesta ar fi un argument împotriva fracturării în acel loc specific, nu un argument împotriva fracturării în general.

Unii cititori îmi trimit constant link-uri la diferite articole publicate de Oklahoma Geological Survey (OGS) în legătură cu cutremurele înregistrate în acel stat. Îi rog pe acei cititori să „nu mai vândă castraveți la grădinar”: am făcut cercetare în Oklahoma timp de 8 ani, iar din 2001 până în prezent o bună parte din cercetările mele sunt legate tot de Oklahoma. Am con-lucrat în cadrul OGS cu unii dintre geologii și geofizicienii de acolo, pe mulți îi cunosc personal, sunt la curent cu publicațiile lor etc. Și, ca să fiu în acord cu cele scrise mai sus, iată un scurt fragment dintr-o lucrare publicată în 2011 de seismologul Austin A. Holland, „Examination of Possibly Induced Seismicity from Hydraulic Fracturing in the Eola Field, Garvin County, Oklahoma”iii:

The earthquakes range in magnitude from 1.0 to 2.8….The strong correlation in time and space as well as a reasonable fit to a physical model suggest that there is a possibility these earthquakes were induced by hydraulic fracturing. However, the uncertainties in the data make it impossible to say with a high degree of certainty whether or not these earthquakes were triggered by natural means or by the nearby hydraulic fracturing operation.[s.m.]

Când cineva consideră ceva drept otravă indiferent de doză, el neagă existența unui „prag” dincolo de care o substanță se transformă din benignă în malignă. Dacă se neagă existența unui „prag”, atunci se poate interzice orice.

Un exemplu edificator al sofismului „lipsa pragului” îl reprezintă opoziția față de energia nucleară. Oamenii care demonstrează contra pretind că trebuie să avem o toleranță zero pentru radiații, fără să știe, aparent, că potasiul din oasele lor emite radiații care, absorbite de soțul/soția lângă care dorm, sunt aproape la fel de mari ca și cele absorbite demonstrând în fața unei centrale nucleare. Ambele activități sunt departe de a fi dăunătoare.

Într-un articol anterior vorbeam de prezența unui „prag senzorial (sau informațional)” dincolo de care aceeași realitate este percepută diferit, în funcție de conjuncturi (concurs de împrejurări) sau/și conjecturi (păreri bazate pe ipoteze sau pe presupuneri). Sofismul „lipsa pragului”, împreună cu cel al „falsei atribuiri” (pentru detalii, vezi aici și aici), reprezintă o combinație periculoasă în mâinile fracktiviștilor. Ei pretind încontinuu că nimic nu este suficient de curat sau suficient de sigur și astfel încearcă să boicoteze/interzică o tehnologie precum fracturarea hidraulică.

4. Sofismul „Artificial vs. Natural”

Una dintre cele mai importante acuzații împotriva fracturării hidraulice este aceea că „utilizează chimicale” pe care noi, oamenii de rând, nu le cunoaștem sau pe care companiile le păstrează drept „secrete comerciale”. Chestiunea aceasta am discutat-o pe larg, cu exemple, în cartea mea „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și adevăr”, precum și în articolul „Despre aditivii chimici folosiți în fracturarea hidraulică”.

Acuzația implică faptul că fracturarea hidraulică utilizează chimicale „artificiale” și, implicit, se sugerează că acestea sunt periculoase pentru sănătate și mediul înconjurător, spre deosebire de cele naturale, care nu prezintă astfel de efecte.

Dar o astfel de comparație este falsă, pentru că nu tot ce este „natural” este sigur, în timp ce produsele artificiale ar fi nesigure (periculoase). De exemplu, combustibilii fosili (cărbune, țiței, gaz) sunt naturali, organici, produși din plante, iar problemele lor de poluare derivă tot din ingrediente naturale, precum sulful, azotul și metalele grele. Arsenicul și cianura sunt substanțe naturale, la fel ca multe plante naturale care sunt otrăvitoare.

Faptul că ceva este natural nu trebuie să ne facă să ne simțim siguri. Iar faptul că ceva este produs într-un laborator nu înseamnă obligatoriu ceva dăunător.

Opoziția „Artificial vs. Natural” nu lucrează corect nici în domeniul fracturării hidraulice. Un „prag” de minime cunoștințe de chimie, fizică, biologie etc, este absolut necesar pentru a respinge conștient acest sofism. Uneori, din păcate, acest „prag” nu există, chiar la persoane aparent pregătite profesional.

Fără nicio intenție denigratoare, aș vrea să povestesc (pentru cei care nu au urmărit în direct) o scenă din interviul pe care mi l-a luat la „Nașul TV” dl. Grigore Cartianu pe 28 octombrie 2014iv.

La un moment dat, l-am întrebat pe dl. Cartianu de ce se teme cel mai tare când vine vorba de fracturarea hidraulică.

- De chimicalele din lichidul de fracturare, mi-a răspuns el. - Vă cred, l-am susținut eu. Dacă, de exemplu, cineva v-ar oferi o sticlă de 0,5 litri, plină cu oxid dihidrogenat, ați bea-o? - Nu, niciodată! a venit prompt răspunsul dlui Cartianu. - Dar soția dv., ar avea curajul să bea din sticla respectivă? - Niciodată! a răspuns din nou dl. Cartianu.

Atunci, am luat sticla de apă din fața mea, am pus-o în dreptul lui și i-am spus:

- Puteți bea liniștit acest oxid dihidrogenat de Borsec!…

Reacția dlui Cartianu o puteți urmări pe înregistrare.

Celor patru sofisme discutate până acum („uz-abuz”, „falsă atribuire”, „lipsa pragului” și „artificial vs. natural”) li s-ar putea adăuga altele (sofismul „ecologic”, sofismul „ignorant” etc.). Dar cred că și cele patru sunt suficiente pentru a-mi expune, încă o dată, punctul de vedere principal legat de dezbaterea actuală din România în legătură cu gazele de șist și fracturarea hidraulică: Eu joc pentru echipa ȘTIINȚA, nu pentru echipa INDUSTRIA, nici pentru echipa FRACKTIVIȘTII.

Articol publicat pe CONTRIBUTORS si republicat cu permisiunea autorului.

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați gazoși etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrol și gaze. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativa pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulata „Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”, a aparut în 2015.

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS