Vocea întregului sector de
upstream din România

Petrolul este călcâiul lui Ahile pentru agricultura modernă. Cum ne vom hrăni când nu va mai fi petrol?

imagine

Articol scris de Constantin Crânganu

În prezent, mâncăm petrol

Dacă considerăm toată suprafața pământului din care scădem oceanele, deșerturile, ghețarii și latitudinile extreme, rezultă o zonă locuibilă de 104 milioane km^2. Din aceasta,  jumătate este arie agricolă, împărțită în 40 milioane km^2 dedicați creșterii animalelor și 11 milioane km^2 folosiți pentru diverse recolte[1].

În 1850, an considerat ca marcând începutul Revoluției Industriale, planeta era locuită de 1,2 miliarde de oameni, cărora le reveneau  4,25 ha teren agricol/pers.

În 2018, pe planetă trăiesc circa 7,6 miliarde oameni, care se hrănesc de pe o suprafață agricolă de numai 0,67 ha/pers.

În 2050, se estimează că numărul locuitorilor de pe glob va atinge 10 miliarde; corespunzător, suprafața agricolă care-i va hrăni se va reduce la 0,50 ha/pers.

Întrebare: Cum este posibil ca aceeași suprafață agricolă globală să poată hrăni în prezent de peste 6 ori mai mulți oameni ca în 1850?

Răspuns: Avansurile tehnologice din agricultură (o parte le-am descris în articolul Profeți și vrăjitori: Între eco-apocalips și tehno-optimism) au creat tot mai multă hrană pentru tot mai mulți oameni. Iar avansurile tehnologice au fost inițiate, menținute și dezvoltate continuu de o sursă de energie, ieftină, bogată, sigură, scalabilă: petrolul.

Agricultura modernă (la fel ca oricare altă industrie modernă) folosește intens mecanizarea în cursul producerii, prelucrării și consumului hranei. Iar petrolul este sursa noastră primordială pentru a hrăni mașinile. De aceea, petrolul este hrana hranei noastre – pe scurt, noi mâncăm petrol[2].

Odată cu săparea primului foraj pentru petrol în 1859 (Titusville, Pennsylvania), pot afirma că s-a născut Homo sapiens petrolerus, cel care a dublat Revoluția Industrială cu una agricolă.

Prin mecanizarea pe bază de petrol s-a produs o creștere dramatică a productivității lucrătorului agricol – suprafața agricolă pe care o poate lucra o singură persoană.

De-a lungul majorității istoriei, muncile agricole s-au bazat pe puterea musculară umană și/sau a animalelor de povară, ceea ce a impus o limită joasă pentru suprafața care putea fi recoltată; în plus, adeseori, 90% din totalul populație trebuia să presteze munci agricole. Produsele din petrol (benzina, motorina, lubrefianții) au schimbat radical această situație ancestrală prin oferirea unei energii ieftine și concentrate, care a pus în mișcare tractoare, combine și alte piese de echipament agricol de mare putere. În cartea sa, The Rational Optimist, Matt Ridley descrie valoarea mecanizării din propria sa fermă: O combină modernă, condusă de un singur om, poate recolta într-o singură zi grâul necesar pentru a face o jumătate milion de pâini[3]. Petrolul a transformat un singur om într-un Superman agricol.

Un alt exemplu implică rolul deosebit al petrolului în transportul produselor agricole, de la poarta fermei la centrele de procesare, piețe și magazinele alimentare.

Sute de ani, lumea a fost plină de terenuri agricole bune, dar inutilizabile, din cauza distanțelor mari până la consumatori. Când oamenii și produsele agricole călătoreau pe cai, măgari sau pe jos, costurile de transport depășeau imediat valoarea mărfurilor. În secolul al 20-lea, situația s-a schimbat radical prin introducerea transporturilor pe bază de petrol: trenurile de marfă și camioanele de mare tonaj au redus dramatic distanțele dintre poarte fermei și piețe. Pentru produse non-indigene, au apărut vapoarele transoceanice și avioanele comerciale. Terenuri numeroase, care fuseseră neglijate din cauza distanțelor prea mari și a costurilor prohibitive de transport, au fost integrate în circuitul producției de alimente. Petrolul a făcut posibil, prin transporturi ieftine, ca tot mai mult pământ agricol să fie incorporat în economia agricolă globală, oferind tot mai multă și mai diversă mâncare pentru tot mai mulți oameni.

Miracolul agriculturii moderne, comerciale, care ne hrănește pe toți în lumea vestică și o mare parte din restul lumii, este complet dependent de extragerea, pomparea, rafinarea și distribuirea petrolului, iar tehnologia curentă este critică pentru menținerea acestui flux.

Mai mult petrol semnifică mai multă dezvoltare umană.

scurtă listă a contribuțiilor petrolului la agricultura modernă se cuvine salutată cu respect:

- Benzina și motorina, reprezentând peste 70% din produsele rafinate dintr-un baril de țiței, sunt esențiale pentru a pune în mișcare tractoare, combine, utilaje de plantat, prășit, irigat, pulverizat pesticide, recoltat, treierat și transportat produse.

- Îngrășămintele sintetice (nitrat de amoniu, fosfat de amoniu, superfosfat, sulfat de potasiu) conțin derivate din produse petroliere (gaz metan).

- Pesticidele sintetice (incluzând ierbicide, insecticide, fungicide, bactericide) conțin ingrediente active sub formă de hidrocarburi obținute din petrol.

- Transportul la timp a produselor agricole proaspete sau refrigerate este vital pentru procesarea industrială a alimentelor.

- Aditivii alimentari, incluzând vitamine, minerale, emulgatori, agenți de prezervare și colorare etc., sunt în bună parte, derivați din petrol. Transportul lor la timp se face pe bază de combustibili derivați din petrol.

- Distribuirea alimentelor procesate se bazează pe producția și transportul de cutii, conserve, borcane, capace de metal și/sau plastic, caserole de plastic, celofan, etichete etc. Multe din aceste produse esențiale sunt derivate din petrol și gaze.

- Distribuirea rapidă și la timp a alimentelor procesate către magazine alimentare, restaurante, spitale, unități militare, școli etc. se face cu camioane frigorifice, bazate pe benzină/motorină.

- Consumatorii merg cu automobilul la cumpărături curente sau de aprovizionare pe termen mai lung. Deplasările la supermarketurile alimentare pot avea loc și de câteva ori pe săptămână.

- Anvelopele necesare pentru a „încălța” toate mașinile agricole sunt produse din cauciuc sintetic pe bază de polimeri extrași din petrol.

O justificare a agriculturii moderne industriale este abilitatea ei de a produce enorme cantități de energie utilizând minimum de energie umană. Eficiența tehno-ecologică este un raport între cantitatea de energie umană folosită pentru căutarea sau producerea hranei și cantitatea de energie extrasă din acea activitate. De exemplu, culegătorii și vânătorii preistorici extrăgeau 9,6 calorii din fiecare calorie folosită pentru a se hrăni. Agricultura irigată extrage aproape 54 calorii pentru fiecare calorie consumată în proces. Fermele industriale reușesc să producă 210 calorii pentru fiecare calorie umană utilizată! Industrializarea sistemului alimentar creează oportunități pentru o hrană incredibil de densă, oferind mai mult de 65% din energia care se găsește în mâncarea tipică preparată în casă.  De aceea, putem spune că într-un anumit sens, astăzi „mâncăm petrol”.[4]

De ce este petrolul călcâiul vulnerabil al agriculturii moderne?

De-a lungul timpului au fost mai multe semnale de alarmă false despre moartea iminentă a petrolului (Știrile despre dispariția petrolului au fost nițeluș exagerate, ca să-l parafrazez pe Mark Twain). Dar, vrem-nu vrem, petrolul se va termina într-o bună zi. Și atunci, ce ne va rezerva viitorul?

Următoarea analogie ar putea oferi un posibil răspuns.

Azotul este ingredientul major al îngrășămintelor chimice folosite atât de agricultura industrială, cât și de micii producători sau proprietarii de terenuri de golf, parcuri, peluze etc. Când azotul este lăsat să se infiltreze în lacuri, populația normală de alge crește exponențial. Ele vor consuma oxigenul și nutrienții disponibili, vor face apa verde și vor distruge prin sufocare aproape toate celelalte specii prezente în apă. Algele, incapabile să se mai dezvolte în condițiile pe care le-au creat ele însele, vor începe să moară. Fenomenul numește explozie algală.

Petrolul este sursa de azot a omenirii. Iar agricultura modernă a crescut exponențial – mai multă și mai diversă mâncare a condus la creșterea exponențială a populației. De aceea, afirm că petrolul nu doar ne încălzește casele și ne alimentează motoarele diverselor mașini – petrolul ne alimentează și pe noi, de la cereale la legume la carne la pește la fructe. Într-o carte faimoasă și multi-premiată din 2007, The Omnivore’s Dillema,  Michael Pollan prezintă date conform cărora peste 60% din dieta americanului obișnuit provine din porumb produs pe bază de petrol! Pe scurt, mâncăm petrol.

De ce?

Pentru că petrolul îi permite unui singur fermier modern să hrănească 10,000 conaționali și, în plus, să exporte masiv.

În 1870, aproape 50% din populația Americii lucra în agricultură. Începând cu anul 2008, mai puțin de 2% din populație este angajată direct în agricultură.

În 2012, 3,2 milioane fermieri hrăneau toată populația Statelor Unite (314 milioane), contribuiau $166,9 miliarde la PIB și exportau produse agricole în valoare de $141,4 miliarde. Și toate aceste realizări au fost posibile în ciuda unor dintre cele mai mari prețuri ale țițeiului din istorie (peste $110/baril). Cu prețurile mult scăzute în perioada post-2014, fermierii au și mai multe stimulente în mărirea productivității muncii lor.

Petrolul abundent și relativ ieftin a dat naștere unei ere de supra-producție alimentară. Împreună cu avansurile farmaceutice, generate în parte de petrol, omenirea a cunoscut o explozie demografică de tipul exploziei algale. Vom avea oare soarta finală a algelor, strivite și sufocate de propria dezvoltare? Dacă da, atunci petrolul poartă o mare responsabilitate.

Geologii au adoptat termenul Antropocen pentru a desemna epoca geologică actuală, în care geologia, biologia și clima terestră sunt influențate semnificativ de specia umană. Îmi permit să folosesc o altă analogie: Datorită triumfului revoluției argilelor, noi trăim și în Fracocen – o epocă în care economia globală, sugrumată de criza economică din 2009, a căpătat noi și bogate  resurse energetice, petrolul și gazele extrase direct din rocile sursă prin fracturare hidraulică și foraje orizontale dirijate.

Scăderea precipitată a prețului petrolului din 2014, cuplată cu creșterea producțiilor din Statele Unite, a creat speranțe noi că am evitat încă o dată săgeata mortală din călcâiul lui Ahile Peleianul. Dar oare până când se va putea repeta scena săgeții deviate de geniul american? Nu știu.

Cum ne vom hrăni când petrolul se va fi terminat? I have a dream…

Suntem în anul 2xxx. Visul de aur al ecologiștilor a devenit realitate: ultima picătură de petrol și ultima moleculă de gaze naturale au fost arse. De acum înainte, emisiile de CO2 vor deveni amintiri neplăcute (presupunând că și cărbunii au fost arși demult). Încălzirea climatică se va opri și, în cele din urmă, se va transforma în răcirea globală care va declanșa următoarea glaciație. Dar nu intrați (încă) în panică: Panourile solare, fabricate probabil din bambus și clorofilă, vor oferi energia necesară pentru a înlocui petrolul și gazele.

Trenuri, avioane, vapoare, autocamioane, tractoare, tancuri etc. vor circula doar cu energie regenerabilă, provenind din nișe baterii miraculoase, neinventate deocamdată, care vor stoca suficient de multă energie solară sau eoliană pentru a asigura o autonomie decentă acelor mașini. Încerc să-mi imaginez cum vor arăta roțile tuturor mașinilor fără anvelope de cauciuc artificial. Probabil, ca vor fi de piatră, ca în pre-istoria descrisă umoristic în serialul The Flintstones ori pe echipate cu perne de aer sau altă invenție tehnologică.

Moartea petrolului și gazelor va determina dispariția plasticului. Laptopurile și telefoanele din anul 2xxx vor fi făcute din lemn regenerabil. La fel, și periuțele de dinți, tălpile pantofilor și miriade de alte obiecte de plastic.

Se pune, totuși, întrebarea din titlul articolului: Cum ne vom hrăni de-acum încolo, fără petrol (și gaze naturale)?

Foarte simplu, vor răspunde ecologiștii. Precum se hrăneau locuitorii planetei înainte că Edwin Drake să fi săpat prima sondă de petrol în Titusville, Pennsylvania, în 1859: cu produse bio sau organice, obținute fără mecanizare pe bază de petrol, fără îngrășăminte chimice, fără pesticide.

În cartea sa The Wizard and the Prophet, Charles C. Mann prezintă cazurile a doi fermieri de pe lângă Chicago, unul producând bio, celălalt, industrial.

Fermierul bio are 213 ha și opt clădiri dotate cu frigidere alimentate cu energie solară, plus o turbină eoliană. Are 11 angajați permanent și 30 sau mai mulți muncitori sezonieri. Produsele sale bio (peste 1.000, dar în cantități mici) sunt mai scumpe la supermarket decât cele din fermele industriale și, din această cauză, fermierul bio are o clientelă restrânsă.

Toate bune și frumoase, dar nu-mi pot imagina că acest tip de agricultură ar putea juca vreun rol semnificativ în hrănirea a 10 miliarde de locuitori ai planetei în anul 2050. Într-un moment când căutăm mijloace de a dubla recoltele globale, este o greșeală să ne focalizăm pe ferme-butic, indiferent cât de fermecătoare ni s-ar părea ideea.

Fermierul industrial crește grâu și porumb pe 490 hectare și are doar 1 muncitor și jumătate – fiul fermierului, care mai conducea din când în când camionul fermei. Cum se lucrează atunci pământul? Cu mașinile care au costat peste un milion dolari (tractoare, combine, treierătoare etc.) și tratamentele chimice aplicate riguros pe bază de calendar.

Cel mai mare obstacol pentru succesul agriculturii bio este lipsa forței de muncă. Și nu trebuie să ne mire această situație. Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, majoritatea guvernelor naționale au direcționat intenționat forța de muncă în afara agriculturii. (China comunistă a fost o lungă excepție). Munca pe câmp a fost considerată ca fiind „neproductivă” și „stagnantă”. Scopul politicilor naționale a fost consolidarea și mecanizarea muncilor agricole, care ar fi produs recolte mai bogate cu costuri mai mici și, foarte important, ar fi eliberat forța de muncă necesară dezvoltării industriale. Situația această este ilustrată exemplar de agriculturile țărilor vestice.

România comunistă nu a făcut excepție de la aceste politici și (unii dintre noi) ne aducem aminte de consolidarea forțată a terenurilor agricole, după modelul sovietic, prin înființarea  GAC-urilor și CAP-urilor. Ne mai amintim, de asemenea, și de construirea unor mastodonți industriali în Bărăgan și alte zone, unde au fost atrași să lucreze țăranii „eliberați” prin mecanizarea lucrărilor agricole. Teoretic, țăranii erau împinși să migreze către marile centre industriale, unde ar fi câștigat mai bine lucrând în fabrici și uzine. Iarăși teoretic, atât țăranii rămași la plug cât și cei deveniți muncitori industriali, ar fi beneficiat de pe urma mecanizării și concentrării agriculturii: primii, pentru că ar fi putut obține recolte mai bune cu muncă mai puțină, ceilalți, pentru că joburile industriale ofereau salarii mai mari. Națiunea întreagă ar fi beneficiat de pe urma creșterii exporturilor industriale și agricole, iar mâncarea ar fi trebuit să fie ieftină și abundentă în orașe. Cei care am trăit în România înainte de 1989 știm că realitatea a fost diametral opusă teoriei.

Lăsând deoparte exemplele negative ale agriculturilor comuniste, infestate de virusul mortal al „proprietății întregului popor”, se pune, totuși, întrebarea: Care dintre cele două ferme americane discutate este mai productivă? Care fermă creează mai multe calorii (energie utilizabilă) la hectar? Răspunsul este evident: Dacă fermierii trebuie să producă de două ori mai multă hrană pentru cele 10 miliarde de guri din 2050, fermele-butic nu sunt soluția. Reiau aici motto-ul articolului meu despre profeți și vrăjitori:

Băgați la cap o dată cum vine socoteala

Oricum o-ntoarceţi și o răsuciți

E-ntâi păpica, și apoi morala.

Din punctul de vedere al asigurării hranei zilnice miliardelor de locuitori ai planetei, fermele industriale, bazate pe petrol  câștigă detașat competiția, iar noi putem vorbi cu îndreptățire despre valorile morale ale petrolului și gazelor naturale.

Pentru ca visul de aur al ecologiștilor să devină și mai consistent, după eliminarea emisiilor de CO2, ar mai trebui rezolvate două probleme alimentare, ambele intens generatoare ale celui de-al doilea gas antropogen cu efect de seră: metanul.

Prima problemă o reprezintă orezăriile. Pe planeta asta trăiesc peste 3 miliarde de chinezi, indieni, indonezieni, japonezi, coreeni, vietnamezi, filipinezi ș.a.m.d. care au dezvoltat, de mii de ani, un obicei prost: mănâncă predominant orez. Iar orezăriile, precum se știe, sunt una dintre cele mai importante surse de emisie a metanului antropogen. Chiar dacă profesorul William F. Ruddiman i-a lăudat pe mâncătorii de orez că ar fi reușit, se pare, deturnarea unei noi mini-glaciații timpurii, ordinul de zi nu s-a schimbat: pentru binele climatic al planetei, trebuie renunțat la orez! Bun, dar ce vor mânca miliardele de asiatici? Nu vă faceți griji – Savanții americani de la Land Institute, din Salina, Kansas, au găsit deja soluția: iarba grâului (Thinopyrum intermedium). Este o plantă sălbatică, înrudită pe departe cu grâul actual, și care a început să fie domesticită sub numele comercial Kernza. Marele ei avantaj este perenitatea – nu vor mai trebui arături de toamnă și însămânțări anuale. Partea tristă este că noul grâu face boabe de patru ori mai mici decât vechiul grâu, deci are o productivitate mult redusă. Mai rămâne de văzut și dacă noul grâu va putea crește în Asia de sud-est pe suprafețele ocupate actualmente de orezăriile milenare.

A doua problemă o reprezintă cele peste 3 miliarde de vaci, oi și capre, principalele producătoare de lapte, brânzeturi, carne și lână de pe glob. În ciuda avantajelor enumerate, rumegătoarele au prostul obicei, ca după masă, să se apuce de tras vânturi și râgâieli, care sunt metan antropogen pur. În 2016, rumegătoarele americane au produs 36% din totalul emisiilor de metan antropogen („vânturi” și bălegar). Ce este de făcut? Soluția radicală pentru salvarea planetei de efectele nocive ale metanului antropogen rumegător ar fi eliminarea totală a vacilor, oilor și caprelor. Bun, dar de unde mai luăm, exemplu, lapte? Nicio problemă aici: genialul poet român, Mircea Dinescu, a sugerat soluția încă din 1971:

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
și vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă

Dar cum vom aduna 3 miliarde de comete să le mulgem în fiecare zi?! Păi, nu v-am spus că Dinescu este un poet genial?! Ar mai fi o problemă cu brânzeturile de cometă, mais passons…

===================================================

Concluzii

A hrăni o populație din ce în ce mai numeroasă de pe o suprafață fixă se poate face numai prin creșterea productivității agricole, adică printr-un transfer de tipul energie contra teren. Fermierii industriali au ales între productivitate și eficiența energetică pe baza faptului că investițiile în utilaje, îngrășăminte și pesticide sunt profitabile cât timp petrolul este sursa de energie indispensabilă: ieftină, abundentă, sigură, scalabilă.

Combustibilii fosili dețin un avantaj energetic important în comparație cu multe alte surse de energie. În principiu, ei sunt deja concentrați și acumulați de natură, în timp ce multe surse de energie alternative trebuie să fie mai întâi concentrate de om pentru a produce eficient energie. De asemenea, nu trebuie să uităm că unele tehnologii alternative sunt încă la capătul de jos al curbei de învățare, în timp ce industria hidrocarburilor a cunoscut dezvoltări impresionante după 1859.

Creșterea semnificativă a producției de petrol și gaze coincide cu Revoluția Verde, rezultatul fiind o creștere dramatică a producțiilor agricole. Energia fosilă a fost descrisă ca principala materie primă a agriculturii moderne.

Pe lângă contribuția decisivă la miracolul agricol modern, petrolul este responsabil în mare parte și pentru avansurile făcute de medicina ultimilor 150 ani. Produsele din petrol au permis producția de masă a numeroase medicamente și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru îngrijirea sănătății: spitale, ambulanțe, șosele etc.

Legătura dintre creșterea producției de petrol și creșterea cantității de alimente este direct proporțională. Când resursele de hrană cresc, crește și populația. Pe măsură ce populația crește, cresc și cererile pentru mai multă hrană și, implicit, creșterile pentru mai mult petrol. O analogie cu explozia algală indică vulnerabilitatea sistemului alimentar mondial în raport cu petrolul („călcâiul lui Ahile”).

Cele trei scopuri principale pentru care petrolul este folosit astăzi în întreaga lume sunt hrana, transportul și încălzirea. Competiția pentru petrolul necesar acestor trei activități va fi dură și dureroasă în viitorul apropiat. Când producția de petrol va începe să scadă ireversibil, rezervele de hrană din întreaga lume vor fi în pericol, nu numai din cauza creșterii prețurilor, ci și pentru că petrolul nu va mai exista. Cum ne vom hrăni atunci? Din păcate, nu am un răspuns plauzibil la îndemână.

NOTA BENE

Când eram copil și mergeam la bunicii mei dintr-un sat de lângă Bârlad, primeam la plecare un sfat: Nepoate, dacă treci pe lângă niște tufe de mușețel, oprește-te și salută cuviincios: Bună ziua, doctore !

Nepoților mei, de la Dallas sau de la Pittsburgh (lângă locul istoric unde s-a născut industria petrolului) le dau un sfat oarecum asemănător: Dacă vedeți mișcându-se vreun donkey head („capul de cal” al unei sonde în pompare), opriți-vă și spuneți cuviincios: Mulțumim, donkey head, pentru pâinea noastră cea de toate zilele!

Nu știu dacă urmașii lor vor mai avea ocazia să mulțumească astfel, dar eu sunt fericit că i-am învățat acum o lecție de morală: petrolul amplifică abilitățile noastre de a face lumea un loc mai bun – un loc mai bun pentru oameni.

NOTE_____________

[1] Alexander, P., et al., 2016, Human appropriation of land for food: the role of dietGlobal Environmental Change, v. 41, pp. 88-98.

 

[2] Green, M. B., 1978, Eating Oil – Energy Use in Food Production, Routledge, 205 p.

[3] Ridley, M., 2010, The Rational Optimist: How Prosperity Evolves, Harper, p. 157.

[4] Armelagos, G. J., 2014, Brain Evolution, the Determinates of Food Choice, and the Omnivore’s Dilemma, Critical Reviews in Food Science and Nutrition, vol. 54, pp. 1330 – 1341.

 

Sursa: constributors.ro

STIRI INTERNATIONALE

Brazil: Petrobras...

Petrobras has announced the beginning of the non-binding phase related to the sale of its entire equity share in three onshore production fields -...

US: TomCo Energy...

Tomco Energy has announce a placing to raise GBP 550,000 and the acquisition of additional oil shale leases, located within the Uintah Basin, in...

Thailand: Tap and...

JV partner Tap Oil has announced that a new offtake agreement has been signed in relation to the marketing of crude from the Mubadala-operated...
STIRI LOCALE

Valentin Radu, noul...

Fostul CEO al Ţiriac Holdings, Valentin Radu, a fost ales în funcţia de preşedinte al...

ArcelorMittal Galaţi...

Combinatul Siderurgic de la Galaţi va produce tabla ce va fi utilizată pentru construcţia...

AFM a avizat noi...

Alte 260 de dosare pentru 475 de autovehicule au fost aprobate, joi, în cadrul Programului...
COTATII OIL & GAS