Vocea întregului sector de
upstream din România

Petrolul, mai ieftin decat apa

UBS Încă un şoc generat de China ar putea trimite cotaţia la 25 de dolari/baril

Prețul petrolului Brent a coborât cu până la 6%, din cauza turbulențelor financiare din China
     

Prețul petrolului Brent, de referință pentru o mare parte a pieței globale, a scăzut astăzi cu până la 6%, la un minim al zilei de 32,16 dolari pe baril, în contextul turbulențelor de pe piețele financiare din China, unde bursele au fost închise pentru a doua ședință în această săptămână.
     

Petrolul Brent cu livrare în luna februarie a scăzut pe piața de la Londra cu până la 2,07 dolari, la un minim al zilei de 32,16 dolari. Cotația a închis miercuri cu un declin de 6%, la 34,23 dolari pe baril, minimul începând din iunie 2004, potrivit Bloomberg.
     

Pe piața americană, petrolul a scăzut cu până la 1,87 de dolari, la un minim de 32,10 dolari pe baril.
     

În jurul orei 11:11 (ora României), petrolul Brent se afla în scădere cu 3,5%, la 33,03 dolari pe baril, iar cel din SUA în declin cu 3,7%, la 32,70 dolari pe baril.
     

Declinul prețului țițeiului a fost cauzat de temerile investitorilor privind o încetinire a economiei Chinei, cel mai mare consumator de materii prime la nivel global. Banca centrală a Chinei a redus semnificativ referința yuanului joi, stârnind îgrijorare că apelează la această măsură pentru a-și susține exporturile.
     

Deprecierea monedei a cauzat panică pe burse, care au scăzut cu aproximativ 7% și au declanșat, astfel, pentru a doua oară în această săptămână un mecanism care oprește tranzacțiile pentru tot restul zilei, cu scopul de a limita volatilitatea.
     

Petrolul Brent va ajunge la paragul de 30 de dolari în următoarele zece zile, estimează analiștii băncii nipone Nomura, în timp ce specialiștii grupului elvețian UBS consideră că prețul ar putea coborî chiar și sub 30 de dolari în acest interval.
     

"Piața tranzacționează după lăcomie și frică, iar acum frica domină lăcomia. Piețele de materii prime privesc întotdeauna către viitor, iar acum se tem că deprecierea yuanului prevestește noi dificultăți pentru economia Chinei", a declarat Gordon Kwan, analist la Nomura.
     

Presiunea exercitată pe piața petrolului de perspectivele mai slabe privind economia sunt exacerbate și de excesul de țiței care intră în piață.

     Un litru de petrol a ajuns să fie mai ieftin decât un litru de apă, în condiţiile în care, ieri, preţul barilului de ţiţei (158,98 litri) a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, fiind cotat la 34,80 de dolari. La un calcul simplu, un litru de apă îmbuteliată în ţara noastră - care costă circa 1,22 lei (fără TVA) - este mai preţios decât un litru de petrol, care face 0,88 de lei.  
     Specialiştii ONU au avertizat încă de anul trecut că apa va fi mai valoroasă decât petrolul în cel mult un deceniu şi jumătate, spunând că nivelul actual de consum al apei potabile este nesustenabil şi, fără o reducere a acestuia, în curând ne vom confrunta cu o criză a apei.
     În 2008, Horst Enzelmuller, preşedintele grupului energetic german "Techem" AG, a spus că apa este o resursă limitată al cărei preţ, în câţiva ani, îl va depăşi pe cel al petrolului.

 

OPEC estimează că, anul acesta, preţul ţiţeiului va fi de 40-50 dolari/baril


     Preţul futures al petrolului a coborât puternic ieri, pe pieţele externe, atingând nivelul minim al ultimilor 11 ani, în condiţiile în care investitorii consideră că tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran elimină orice posibilitate ca marii producători de profil să colaboreze pentru o eventuală reducere a cantităţilor extrase.
     Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în februarie a scăzut cu 3,4% la ora 09.39, la New York Mercantile Exchange, atingând 34,75 dolari barilul. Preţul petrolului WTI a pierdut 31% în 2015.
     Tot ieri, cotaţia petrolului Brent cu livrare în februarie a coborât cu 4,5% la ICE Futures Europe din Londra, la 34,77 dolari/baril. În 2015, preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 35%.
     În opinia analiştilor, stocurile mondiale de petrol sunt în creştere, iar tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran fac orice acord referitor la producţie "puţin probabil".
     Preţul petrolului a scăzut, ieri, şi din cauza datelor slabe privind economia Chinei. Potrivit cifrelor oficiale, sectorul serviciilor din această ţară a înregistrat, în decembrie, cel mai slab ritm de avans din ultimele 17 luni. În condiţiile în care tot mai multe date care privesc China sunt slabe, pe pieţe au revenit temerile legate de faptul că cererea de petrol din ţara asiatică va fi afectată (China este cel mai mare importator net de ţiţei la nivel mondial).
     Potrivit analiştilor băncii elveţiene UBS AG, încă un şoc generat de cererea slabă de ţiţei din partea Chinei ar putea trimite preţul petrolului la 25 de dolari/baril.
     Amintim că preţul petrolului a început să scadă semnificativ din iunie 2014, când se situa la 114 dolari, ca urmare a dezvoltării producţiei de şist în SUA şi a majorării producţiei în afara Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol - OPEC.
     În acest context, de exces de petrol în piaţă, analiştii aşteaptă şi creşterea exporturilor Iranului, ca urmare a ridicării restricţiilor impuse de Occident Teheranului.
     Reva Bhalla, analist la Stratfor, consideră că, pe plan economic, abia în a doua jumătate a anului 2016 se vor vedea efectele reintrării petrolului iranian pe piaţă: "Decizia unui stat de a creşte sau micşora producţia de petrol are la bază mai mult decât ţeluri pe termen scurt". Analistul a adăugat că, din acest motiv, Arabia Saudită va aştepta ca să analizeze impactul reintrării Iranului pe piaţa de combustibili şi abia apoi va modifica, dacă va fi nevoie, nivelul producţiei care se află, în acest moment, la 10,2 miliarde barili pe zi.
     Agenţia de evaluare Moody's anticipează că preţul petrolului Brent va fi, în medie, de 43 de dolari/baril în 2016, după care va urca la 48 de dolari în 2017, respectiv la 53 de dolari în 2018. În cazul ţiţeiului WTI, agenţia anticipează un preţ de 40 de dolari barilul anul acesta, respectiv de 45 dolari anul viitor şi 50 de dolari în 2018.  

Ambasadorul Iranului în Kuwait: "Relaţiile diplomatice nu au fost întrerupte"


     Ambasadorul iranian din Kuwait, Alireza Enayati, a infirmat, ieri, informaţiile apărute în presă, conform cărora cele două state au întrerupt relaţiile diplomatice, relatează agenţia iraniană IRNA. Diplomatul a precizat că oficialii de la Teheran au fost rechemaţi în Kuwait doar pentru consultări.
     În mass-media internaţională au apărut, marţi, informaţii potrivit cărora Kuwaitul ar fi urmat exemplul Arabiei Saudite, Bahrainului şi Sudanului, care şi-au retras diplomaţii din Iran. Chiar dacă oficialii de la Teheran au fost rechemaţi doar pentru consultări, această acţiune din partea Kuwaitului poate fi interpretată ca un semn de solidaritate faţă de aliata sa, Arabia Saudită, şi se înscrie în trendul actual, în care statele din Orientul Mijlociu par să îşi consolideze alianţele - abordare atât a Iranului, cât şi a autorităţilor de la Riad.
     Spre exemplu, marţi a avut loc o întâlnire între preşedintele de la Teheran, Hassan Rouhani, şi şeful executivului din Afghanistan, Abdullah Abdullah. Conform IRNA, Rouhani a declarat că statul său doreşte să extindă cooperarea cu vecinii, în ariile de interes comun.
     Arabia Saudită a urmat o tactică similară, întărind relaţiile economice cu Egiptul, prin acordarea unor împrumuturi şi granturi în valoare de peste 3 miliarde de dolari. Semnarea documentaţiei necesare pentru acordarea fondurilor a avut loc marţi.

Sursa: Bursa.ro

STIRI INTERNATIONALE

Brazil: Petrobras...

Petrobras has announced the beginning of the non-binding phase related to the sale of its entire equity share in three onshore production fields -...

US: TomCo Energy...

Tomco Energy has announce a placing to raise GBP 550,000 and the acquisition of additional oil shale leases, located within the Uintah Basin, in...

Thailand: Tap and...

JV partner Tap Oil has announced that a new offtake agreement has been signed in relation to the marketing of crude from the Mubadala-operated...
STIRI LOCALE

Valentin Radu, noul...

Fostul CEO al Ţiriac Holdings, Valentin Radu, a fost ales în funcţia de preşedinte al...

ArcelorMittal Galaţi...

Combinatul Siderurgic de la Galaţi va produce tabla ce va fi utilizată pentru construcţia...

AFM a avizat noi...

Alte 260 de dosare pentru 475 de autovehicule au fost aprobate, joi, în cadrul Programului...
COTATII OIL & GAS