Vocea întregului sector de
upstream din România

Redeventele: echitabile pentru toate partile sau streang pentru investitii?

Daniel Apostol

Va fi finalizat in curand proiectul legii care reglementeaza regimul redeventelor. O lege care ar trebui sa gaseasca o formula de echilibru rezonabila intre nevoile bugetare imediate si interesele geostrategice pe termen lung in domeniul energiei. La baza relatiei statului cu economia privata trebuie sa stea un sistem legislativ si fiscal care sa se construiasca pe cateva principii clare, usor de inteles, de aplicat si de respectat de ambele parti. Intr-o astfel de ecuatie, un astfel de cadru de reglementare si taxare trebuie sa realizeze un echilibru intre interesele a trei parti fundamentale: 1) cetatenii, desi cel mai adesea ei sunt uitati, deci consumatorii; 2) economia privata a tarii, companiile producatoare si furnizorii de servicii, „piata“, cum se spune generic; 3) statul insusi, cu intreaga sa structura administrativ-birocratica pe care o putem reduce la un concept simplu, si anume la bugetul public. Daca vorbim de industria de petrol si gaze, o industrie strategica, importanta poate cea mai importanta a Romaniei , echilibrul dintre cele trei parti mai sus mentionate trebuie realizat mai ales cand vine vorba de spatiul fiscal si de sistemul de redevente, taxe si impozite la care este supusa industria. In cazul redeventelor, regimul acestora trebuie sa raspunda atat nevoilor statului, cat si nevoilor industriei si consumatorilor. Din perspectiva consumatorului, trebuie sa fie realizate siguranta aprovizionarii si accesul competitiv la produsele energetice.

Din perspectiva sectorului de petrol si gaze, sistemul trebuie sa reprezinte si sa ofere un cadru de reglementare si un sistem fiscal care sa asigure continuitatea productiei, continuarea programelor de investitii care dau sustenabilitatea producatorilor, precum si maximizarea valorii investitiei pentru actionari. Ne apropiem de o finalizare a proiectului noii legi care va stabili sistemul de redevente pentru resursele naturale, mai ales pentru petrol si gaze. Pana acum, atat Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), cat si echipa de la Ministerul de Finante au anuntat ca proiectul va avea la baza filosofiei sale tocmai aceasta ecuatie de echilibru, de castig al tuturor partilor implicate: consumatori, producatori, buget public. Recent, Gheorghe Dutu, presedinte al ANRM, a precizat intr-un interviu pentru Mediafax ca societatile care vor face explorari/exploatari la mare adancime in largul marii, precum si companiile carora le vor fi concesionate perimetre epuizate vor beneficia de reduceri ale unor taxe. Prin aceasta declaratie, seful ANRM confirma ca echipa comuna a ANRM si a Ministerului Finantelor Publice semnaleaza faptul ca noul regim fiscal va tine cont de gradul ridicat de risc al investitiilor si de natura zacamintelor. Un regim fiscal care prevede o povara fiscala mai mica in cazul zacamintelor mature si al celor epuizate este de natura sa incurajeze investitorii sa faca cheltuieli majore de capital in tehnologii moderne, avansate, costisitoare, care ar putea asigura productia, astfel incat, pe lantul economic, sa se asigure continuitatea locurilor de munca, dar si a veniturilor la bugetul de stat.

Dar, pe masura ce ne apropiem de lansarea in dezbatere publica a proiectului, exista riscul sporirii in zona politica si cea publica a discursului populist, incorect argumentat, in jurul unei teme sensibile, lasand la o parte argumentele expertilor. Este mult mai usor sa vorbesti in spatiul public de miliardele pe care statul si le-ar dori incasate in vistierie decat sa acorzi atentie si miliardelor investite ani la rand de producatorii de petrol si gaze, miliarde care se regasesc in locuri de munca, in infrastructura modernizata si tehnologii de ultima generatie, in cresterea sigurantei in cadrul operatiunilor, in stabilizarea si cresterea productiei, in realizarea de descoperiri onshore si offshore, in realizarea unor recorduri tehnice internationale sau in abordarea unor noi frontiere, precum explorarea la adancime. Sa intelegem mai bine contextul: la nivel regional, exista un risc politic major, avem un conflict in plina desfasurare in vecinatatea Romaniei si a bazinului Marii Negre. Vorbim de un bazin cu potential de exploatare a hidrocarburilor, cu conexiune la resursele Marii Caspice si cu legaturi facile catre Europa Occidentala. Sa nu uitam si rolul important jucat de resursele energetice in relatiile dintre Uniunea Europeana si Rusia, dar si in conflictul din Ucraina. Avem, asadar, un risc politic regional crescut. In astfel de conditii, primii care isi manifesta neincrederea sau rezerva fata de regiune sunt investitorii strategici. O zona cu risc politic si militar ridicat este o zona care ii alunga pe investitorii noi, amana proiectele de investitii incepute, ingheata afacerile in derulare. 

Investitiile vor continua doar daca sunt asigurate conditii de siguranta si stabilitate politica, care sa genereze asigurarea competitivitatii si viabilitatii acestora pe termen lung. Iar stabilitatea politica implica si stabilitatea cadrului de reglementare si a sistemului fiscal. In acest context regional, Romania isi poate mentine pozitia favorabila si isi poate asigura independenta energetica doar prin continuarea investitiilor in sectorul petrol si gaze, un sector economic intensiv din punctul de vedere al cheltuielilor de capital. De unde si solicitarea repetata legata de predictibilitatea legislativa. Guvernul Romaniei a anuntat in cateva randuri modificarea sistemului de redevente si, cum spuneam la inceput, pare sa se apropie de finalizarea proiectului. Investitorii se asteapta ca Executivul sa se distanteze de tendintele politicianiste populiste si sa trateze cu seriozitate subiectul, tinand cont tocmai de contextul economic, politic si militar regional, pentru ca investitorii nu vor continua proiectele lor si nici altii nu vor fi atrasi de economia autohtona, daca nu se asigura un cadru predictibil. Sectorul de petrol si gaze cere investitii pe termen lung, care se recupereaza in zeci de ani, iar cei care aloca resurse financiare pentru dezvoltarea productiei nu o vor face, daca nu primesc certitudini cu privire la recuperarea investitiilor si garantii de stabilitate politica, legislativa si fiscala. Exista un risc real de aparitie a unui discurs populist, axat exclusiv pe beneficiile imediate ale bugetului statului si mai putin pe beneficiile pe termen lung ale sigurantei nationale, ale dezvoltarii economice sustinute a sectorului energetic, care are in Romania cel mai mare numar de angajati la nivel european. Nevoia de dezbatere publica este reala, dar dezbaterea trebuie realizata responsabil.

Atunci cand se discuta modificarile la actualul sistem de redevente, ar trebui sa primeze argumentele aduse de specialisti, de experti, deopotriva din sectorul de petrol si gaze, precum si cei din spatiul academic. Iar odata sistemul decis si adoptat, el trebuie lasat neschimbat pentru cel putin 10 ani de acum incolo, asigurandu-se astfel predictibilitatea si stabilitatea de care au nevoie, deopotriva, producatorii si investitorii in industrie, consumatorii si, nu in ultimul rand, veniturile bugetare. De aceea regimul de redevente ar trebui sa fie stabil pe intreaga durata a concesiunii. Apoi, regimul fiscal, de redevente si de reglementare, trebuie sa fie nu doar stabil, ci (mai ales) si competitiv: deciziile de investitii se bazeaza pe cadrul fiscal existent la inceputul proiectului. Increderea investitorilor trebuie mentinuta prin asigurarea unui regim fiscal si de reglementare competitiv, pentru a atrage investitii, si trebuie sa reflecte riscurile semnificative de ordin geologic, tehnic, riscurile de cost si preturi de piata, pe care si le asuma investitorii. Veniturile suplimentare la bugetul de stat ar trebui sa vina din productia suplimentara obtinuta, nu pe baza unui nivel ridicat al redeventelor, care descurajeaza investitiile. Totodata, Romania trebuie sa asigure piete deschise si competitive. Piata gazelor trebuie sa fie deschisa si liberalizata, conform legislatiei de energie. Infrastructura trebuie dezvoltata, atat infrastructura de transport si stocare a gazelor, cat si interconexiunile dintre conducte. Impozitarea profiturilor suplimentare trebuie sa fie un instrument neutru, astfel incat proiectele care sunt profitabile inainte de taxare sa ramana profitabile si dupa ce o astfel de taxare este aplicata. Statul trebuie sa primeasca o parte rezonabila din profiturile activitatilor petroliere upstream, dar impozitul suplimentar pe profit si restul impozitelor trebuie sa fie competitive, in comparatie cu alte jurisdictii similare, sa reflecte impartirea riscurilor de profitabilitate intre stat si investitori si sa se raporteze la specificul local. Mai trebuie sa se tina cont de declinul natural al productiei, de maturitatea zacamintelor, de localizarea resurselor si accesibilitatea acestora, de tehnologiile folosite, de tipul de operatiuni - la suprafata sau in adancime. In fapt, nu exista, in plan universal, un sistem fiscal si de redevente optim, pe care sa-l putem importa pur si simplu. Pentru ca acesta trebuie adaptat contextului national si regional. Insa ce ne putem propune este sa introducem un sistem de taxare care sa raspunda catorva cerinte esentiale fundamentale intr-o ecuatie de echilibru prin care sa se aduca si venituri consistente la bugetul public, dar sa se si faciliteze dezvoltarea economica prin promovarea investitiilor.

Sursa: Revista 22, 28 iulie

STIRI INTERNATIONALE

Brazil: Petrobras...

Petrobras has announced the beginning of the non-binding phase related to the sale of its entire equity share in three onshore production fields -...

US: TomCo Energy...

Tomco Energy has announce a placing to raise GBP 550,000 and the acquisition of additional oil shale leases, located within the Uintah Basin, in...

Thailand: Tap and...

JV partner Tap Oil has announced that a new offtake agreement has been signed in relation to the marketing of crude from the Mubadala-operated...
STIRI LOCALE

Valentin Radu, noul...

Fostul CEO al Ţiriac Holdings, Valentin Radu, a fost ales în funcţia de preşedinte al...

ArcelorMittal Galaţi...

Combinatul Siderurgic de la Galaţi va produce tabla ce va fi utilizată pentru construcţia...

AFM a avizat noi...

Alte 260 de dosare pentru 475 de autovehicule au fost aprobate, joi, în cadrul Programului...
COTATII OIL & GAS