Vocea întregului sector de
upstream din România

Romania vazuta de reprezentantii industriei de explorare si productie petroliera

Reprezentantii companiilor de explorare si productie din Romania si-au prezentat recent punctul de vedere asupra extractiei de gaze naturale din tara la Interconnecting Europe: Natural Gas in Romania.

Alexandru Maximescu, Director de Afaceri Corporative la OMV Petrom, a declarat ca este de acord cu sentimentul exprimat de europarlamentarul Norica Nicolai, ca vocea din Romania este prea slaba la Bruxelles.

El a declarat ca "in aceasta privinta, pasul decisiv a fost facut anul trecut, cand potentialul Marii Negre a fost mentionat in Strategia Securitatii Energetice a Uniunii Europene. Aceasta este prima recunoastere a potentialului Romaniei". Cadrul fiscal, a spus el, este unul dintre factorii de succes ai industriei de petrol si gaze, care, a spus el, se afla la un punct de cotitura.

"Pe de o parte, avem o piata foarte provocatoare; pe de alta parte, exista nesiguranta in ceea ce priveste cadrul fiscal pentru petrol si gaze". Potrivit d-lui Maximescu, anterior au fost discutii in legatura cu sistemul actual de redevente al Romaniei in anul 2014, si despre nevoia unui nou sistem de impozitare. O clauza, a explicat el, prevedea o perioada de 10 ani de stabilitate a regimului fiscal pentru investitori, aplicabila explorarii si exploatarii de petrol si gaze. In aceasta privinta, el a declarat:

"Aceasta este doar o clauza de stabilitate suplimentara la stabilitatea deja existenta oferita de acordul de concesiune pe care toate companiile de petrol si gaze l-au semnat cu statul roman". Sistemul de redevente, a amintit el, nu a expirat la sfarsitul anului 2014, iar companiile continua sa plateasca redevente potrivit prevederilor acordului de concesiune. "Aceasta prevedere trebuie sa fie inteleasa ca o garantie juridica, la fel ca si clauza de stabilitate prin care impozitarea trebuie sa ramana fixa de-a lungul duratei acordului de concesiune".

El a spus ca acesta este un standard international, nimic neobisnuit, menit sa apere interesul statului in atragerea investitorilor intr-o industrie complexa si cu capital intensiv. "Acest lucru ofera de asemenea asigurari investitorilor ca au acoperire in acest mediu provocator", a adaugat el. Dl. Maximescu a declarat ca aceasta stabilitate a avut rezultate pozitive in ultimii 10 ani, in contrast cu reducerea puternica a productiei din Romania, ca urmare a caderii regimului comunist.

"Romania si-a stabilizat productia, a facut descoperiri mici si medii, a folosit noi tehnologii, a trecut de explorarea normala la cea de frontiera, onshore dar si offshore". Noi investitori, a explicat el, au venit in Romania; OMV Petrom a avut parteneriate fructuoase cu Exxon-Mobil, Repsol sau Hunt Oil, ca sa numim doar cativa. El a continuat: "Cativa furnizori internationali de servicii si-au plasat operatiunile in Romania, precum Schlumberger". Dl. Maximescu a citat un studiu din septembrie 2015 al companiei internationale de consultanta Deloitte care a calculat nivelul efectiv de redevente si impozite similar aplicabile sectorului upstream din Europa.

"Acesta arata ca redeventele efective medii si impozitele similare din Romania, inclusiv impozitul pe constructii speciale, impozitul de 60/40 pe gaze si cel de 0,51% la titei, duc impozitarea la aproximativ 15%, in timp ce media din Europa este de 9,3%". Mai mult decat atat, el a observat ca tendinta generala din Europa este de reducere, in timp ce in Romania impozitarea ar putea fi majorata.

"Unele State Membre ale Uniunii Europene au adoptat masuri pentru a reduce povara fiscala asupra companiilor intr-un mediu foarte provocator", a explicat el, dand ca exemplu Italia, Marea Britanie si Germania. Procentul din Romania, a spus el, este explicat prin continuarea impozitului de 60/40 asupra veniturilor suplimentare din liberalizarea pretului la gaze. Sectorul de petrol si gaze, a mentionat el, este crucial pentru economia romaneasca. "Acesta a crescut securitatea aprovizionarii cu energie in Romania, a avut un efect de multiplicare economica asupra PIB-ului din Romania, veniturilor de stat, ocuparea fortei de munca la nivel national. Industria de petrol si gaze este unul dintre principalii angajatori din Romania, asigurand pana la 25.000 de locuri de munca directe in explorare si productie - cele mai multe din sector in UE".

Fiecare euro investit in petrol si gaze in Romania, a declarat Dl. Maximescu, genereaza 2,30 euro in economia romaneasca. "Fiecare loc de munca din petrol si gaze creeaza indirect 4,3 alte locuri de munca. Productia interna imbunatateste balanta comerciala a Romaniei". Cu toate acestea, el a spus ca prelungirea incertitudinii in ceea ce priveste cadrul fiscal are loc intr-o perioada foarte dificila. "In aceasta privinta", a spus el, "credem ca abordarea guvernului ar trebui sa fie una care sa urmeze calea stabilitatii, care sa ne permita continuarea productiei interne si beneficiile asociate, precum si asigurand un echilibru intre veniturile necesare pentru stat - o cota corecta pentru guvern, si, pe de alta parte, crearea de facilitati pentru companii sa investeasca mai departe".

El a concluzionat: "Decizia cruciala pe care noi toti trebuie sa o luam in lunile urmatoare va avea consecinte pentru urmatoarele decenii". John L. Knapp, Director General, Exxon-Mobil, a facut de asemenea o evaluare a sectorului de E&P din Romania. In numele Asociatiei Romana a Concesionarilor Offshore din Marea Neagra, pe care o prezideaza, el a spus ca exista o oportunitate de a impartasi perspectiva investitorilor implicati in activitati de explorare offshore in Romania, in ceea ce priveste potentiala dezvoltare a noilor surse energetice din Marea Neagra.

Asociatia Romana a Concesionarilor Offshore din Marea Neagra, a raportat el, considera ca sectorul romanesc al Marii Negre este "o zona promitatoare dar provocatoare, in ceea ce priveste resursele energetice potentiale". "Intelegerea riscului in diferitele forme este una dintre cele mai importante parti ale unei dezvoltari de succes pentru noi zacaminte offshore", a decalarat Dl. Knapp. El a mai spus ca este importanta mentionarea faptului ca proiectele legate de investitiile offshore din sectorul romanesc al Marii Negre sunt complexe si caracterizate de mai multe provocari specifice.

"In primul rand, majoritatea proiectelor in curs de desfasurare inca se afla la faza de inceput, de explorare, deoarece sectorul romanesc al Marii Negre este practic un bazin neexplorat. "Investitorii isi asuma toate riscurile si costurile fazei de explorare, care poate dura 10 ani sau mai mult - aceasta este perioada necesara pentru studii seismice, foraj si evaluare. Toate aceste activitati sunt necesare inainte de a putea incepe productia". In al doilea rand, el a spus ca investitiile offshore necesita tehnologie de ultima ora si sunt foarte costisitoare; dezvoltarile din sectorul romanesc al Marii Negre au o complexitate si mai mare, si un cost mai mare al accesului si mobilizarii, din cauza dificultatii tranzitarii stramtorilor Bosfor si Dardanele. In al treilea rand, a continuat el, infrastructura de transport upstream nu a fost construita inca.

"In acest context, este importanta mentionarea faptului ca lucrarile de dezvoltare asumate in cazul confirmarii unor volume comerciale nu vor beneficia de nicio conducta upstream existenta si, din contra, vor adauga costuri suplimentare necesare pentru asigurarea transportului pe uscata prin conducte submarine care ar putea avea o lungime de 200 de kilometri sau mai mult". In al patrulea rand, potrivit d-lui Knapp, exista o cunoastere geologica limitata a zonei. "Forajul de explorare, in special in aceste zone de frontiera precum sectorul romanesc al Marii Negre, nu prezinta nicio garantie a succesului, chiar si cu investitiile semnificative implicate", a explicat el.

Chiar daca explorarea, rezultatele forajului si descoperirile ar fi de succes, a spus el, ar exista inca dificultati importante ce ar trebui depasite pentru a dezvolta un proiect comercial. "Daca activitatea de explorare dovedeste in final existenta unor resurse de hidrocarburi suficiente ce pot fi dezvoltate comercial, cerintele tehnologice ale dezvoltarii productiei de hidrocarburi in ape adanci ale Marii Negre vor fi provocatoare, precum in orice parte a industriei de petrol si gaze globale", a spus el. Acum, a declarat el, investitorii asigura capital in avans si trebuie sa primeasca un randament acceptabil al investitiilor, pe masura riscurilor. "Aceste investitii necesita un mediu de reglementare si fiscal stabil de-a lungul intregii perioade a investitiei. Fara stabilitate de reglementare, deciziile de investitii ar putea fi puse in pericol in mod semnificativ. Un cadru de reglementare care sa incurajeze dezvoltarea acestor resurse noi va asigura venituri suplimentare, aducand volume suplimentare pe piata.

"In opinia noastra", a continuat Dl. Knapp, "magnitudinea investitiilor specifice proiectelor offshore va avea un impact pozitiv asupra economiei generale a Romaniei. Apetitul investitorilor pentru un sector capitalizat de cheltuieli mari, costuri operationale mari si cicluri mari de investitii este corelat in mod direct cu atractivitatea generala a regimurilor fiscale si de reglementare aplicabile. Deblocarea cu succes a resurselor energetice din Marea Neagra necesita investitii la nivel mondial si folosirea ultimelor tehnologii - daca reusim, am putea plasa Romania in fruntea dezvoltarilor din intreaga regiune a Marii Negre".

Asociatia Romana a Concesionarilor Offshore din Marea Neagra, a spus el, sprijina consolidarea sectorului energetic romanesc si promoveaza planificarea strategica in domeniu. "Asociatia este angajata pentru succesul Marii Negre in ceea ce priveste dezvoltarea resurselor energetice ale Romaniei si ne exprimam inca o data speranta ca toate aceste aspecte vor fi recunoscute si reflectate in mod corespunzator in cadrul legislativ romanesc care este in prezent in discutie". Potrivit lui Dan Stefanescu, Director E&P la Romgaz S.A., Romania are nevoie de capacitati suplimentare de inmagazinare a gazelor pentru a putea face fata unor circumstante neprevazute. "Desi e adevarat ca avem astfel de depozite pentru titei, pentru gaze nu avem aceste depozite de inmagazinare", a spus el. "Rolul unui depozit de inmagazinare este de a prelua si a echilibra sistemul de transport national, sa asigure, in final, echilibru in confortul nostru zilnic, dar si in consumul industrial, de a ne permite sa avem aceasta componenta strategica, de a putea furniza gaze in caz de evenimente extraordinare sau forta majora", a spus el, explicand ca pana in prezent constructia acestor depozite de inmagazinare a fost responsabilitatea statului.

(Natural Gas Europe, 18 Noiembrie)

Traducere: Romanian Scout

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS