Vocea întregului sector de
upstream din România

ROPEPCA CONTESTĂ PLAFONAREA PRIN H.G. A PREȚURILOR LA GAZELE NATURALE DIN PRODUCȚIA INTERNĂ

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră - ROPEPCA este profund îngrijorată de proiectul de Hotărâre de Guvern, prin care executivul vrea să plafoneze prețul de vânzare al gazelor din producția internă de la producători la furnizori la 55 lei/MWh până în 2021, sub nivelul de dinainte de liberalizarea pieței, de 60 lei/MWh, cu motivarea că, în absența unei astfel de măsuri, gazele interne se vor mai scumpi până la peste 80 lei/MWh în 2019.

 

imagineProducătorii autohtoni de gaze naturale contestă atât obiectul acestei decizii cât și modul în care este luată, fără o consultare corectă cu părțile implicate. ROPEPCA susține că plafonarea prețului de vânzare al gazelor din producția internă este o măsură contraconcurențială, menită să pună producătorii autohtoni într-o poziție discriminatorie în raport cu importul de gaze naturale.

 

Pe termen mediu și lung o astfel de măsură conduce la creșterea dependenței de sursele externe. Creșterea cantităților importate va genera un impact negativ atât în ceea ce privește siguranța în aprovizionare a consumatorilor cât și asupra prețului suportat de aceștia.

 

Trebuie menționat că statul încasează 60% din această creștere a prețului gazelor de după liberalizarea pieței, prin suprataxare acestuia. Mai mult decât atât, redevențele trebuie plătite conform prețului de referință stabilit prin raportare la prețurile de pe bursa de la Baumgarten, mult mai mari față de prețurile practicate în România. 

 

“ROPEPCA consideră că tocmai pentru asigurarea unui mediu concurențial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania, Guvernul trebuie să ia măsuri care să nu descurajeze investițiile în producția autohtonă de gaze naturale”, precizează Haralad Kraft, Președintele Ropepca.

 

Investițiile în dezvoltarea de zăcăminte, care se realizează cu costuri mari de producție, sunt puse în pericol de o astfel de decizie a Guvernului României. Impunerea unui pret de 55 lei/MWh pune sub semnul intrebării viabilitatea economică a unor zăcăminte, ceea ce ar putea atrage închiderea acestora, cu impact asupra producției și a locurilor de muncă.

 

“O Hotărâre de Guvern care plafonează prețul de vânzare al gazelor din producția internă de la producători la furnizori este neconformă cu statutul piață liberă; această decizie va descuraja producția internă de gaze naturale pentru care companiile din România investesc sume semnificative în exploatarea zăcămintelor și în crearea de locuri de muncă” susține Harald Kraft.

 

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră este compusă din 16 membri, deținători de acorduri de concesiune. Aceste acorduri au fost semnate de companiile membre cu statul român, în baza Legii Petrolului în vigoare.În prezent, membrii ROPEPCA dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare si producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2017 investiții cumulate de 900 milioane de Euro, o cifră de afaceri de aproape 3,4 miliarde de Euro, contribuții către bugetul de stat de 300 milioane de euro, precum și crearea și menținerea a 13,700 locuri de muncă

 

Contact:

 

Daniel Apostol, Secretar-General

Tel: +40 372 160 137; Mobil: +40 732 999 353 Email: daniel.apostol@ropepca.ro

 

Anca Budu, Administrator Executiv

Tel: + 40.21.230.08.81; Mobil: +40 747 617 657; Email: anca.budu@ropepca.ro

 

STIRI INTERNATIONALE

Argentina announces...

Argentina’s state-controlled energy company YPF and Malaysia’s Petronas are forming a joint venture to invest USD2.3 billion over the next four...

US: Marathon Oil...

Marathon Oil has announced encouraging early production results at an important four-well Middle Bakken pad in the Company's Ajax area of the...

UK: Cuadrilla halts...

The Oil & Gas Authority (OGA) reports that hydraulic fracturing operations at Cuadrilla's Preston New Road site are currently paused following a...
STIRI LOCALE

Am lansat numărul 21...

Numărul 21 al revistei energynomics.ro Magazine s-a lansat miercuri, 5 decembrie, în cadrul...

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...
COTATII OIL & GAS