Vocea întregului sector de
upstream din România

ROPEPCA II FELICITA PE TOTI PETROLISTII ROMANI DE ZIUA LOR SI REAMINTESTE STATULUI CA ORICE DECIZIE POLITICA SI ADMINISTRATIVA POATE AVEA IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA UNEIA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE INDUSTRII AUTOHTONE

Bucureşti, România: Dedicată personalului din industria petrolului, celor care lucrează în foraj, extracţie, prelucrarea şi cercetarea petrolului, "Ziua Petrolistului" este sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom. Sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor, Ziua Petrolistului este marcată în fiecare an pe 8 septembrie. Ziua Petrolistului este momentul potrivit pentru a reaminti statului român de contribuţia pe care zeci de mii petrolişti o au la buna funcţionare a industriei şi societăţii, precum şi la impactul considerabil pe care activităţile sectorului de ţiţei şi gaze îl au asupra bugetelelor publice, an de an.

Condițiile de piață actuale și cadrul de reglementare în care se desfășoară activitatea de zi cu zi a petroliștilor români sunt esențiale pentru asigurarea continuității investițiilor în sector, implicit a producției de hidrocarburi. Acestea rămân dificile, iar măsuri precum modernizarea Legii Petrolului  şi a instituţiilor cu atribuţii în domeniu sunt necesare, nu doar pentru a se alinia cerinţelor şi directivelor UE, dar, mai ales, pentru a reflecta şi răspunde în timp util realităţilor zilei. Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) reamintește tuturor părților implicate nevoia de corectă documentare și informare publică, precum și de dialog consolidat pentru asigurarea unui cadru legislativ predictibil şi a unui viitor pachet fiscal care să susțină  industria, în beneficiul direct al întregii economii româneşti.

"Fiecare companie din sectorul de țiței și gaze este supusă presiunilor interne și externe, iar riscul de blocaj economic dat de cumulul acestor factori conduce la reducerea activității și a producției. Provocările cu care ne confruntăm astăzi sunt atât de natură externă, globală (de exemplu, fluctuațiile cotației țițeiului pe piața internațională, instabilitatea regională), cât și de natură internă (probleme cu stabilitatea legislativă, birocrație excesivă, lipsa de sustenabilitate a bugetului public, lipsa de viziune asupra stimulării unor sectoare cheie din economie etc). Industria țițeiului și gazelor naturale este o industrie care necesită investiții de sute de milioane și chiar de miliarde de dolari pentru ca producția să fie menținută la cote de sustenabilitate economică, care se transpune în beneficii atât pentru stat și comunități, cât și pentru companiile care exploatează zăcămintele naturale cu asumarea unor riscuri semnificative. Orice decizie politică și administrativă cu impact negativ asupra industriei afectează atractivitatea investițiilor și duce de fapt la pierderi economice și de securitate energetică. După ce a fost timp îndelungat cel mai mare contributor la bugetul de stat, o ‘pușculiță bugetară’ pentru venituri sigure, industria petrolieră este în prezent într-o situație mai delicată, de aceea cerem  statului român să analizeze cu atenție orice decizie cu potențial impact, astfel încât să asigure și realimentarea ei", a declarat Artur Stratan, preşedintele Asociației ROPEPCA.

ROPEPCA reunește 19 dintre cei mai importanți deținători de acorduri de concesiune petrolieră onshore încheiate cu statul român. Membrii asociaţiei dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de explorare, dezvoltare şi producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2015 investiții cumulate de 1 miliard de euro, o cifră de afaceri de aproape 3,3 miliarde de euro, contribuții către bugetul de stat de 2,4 miliarde de euro, precum și crearea şi menținerea a 16.500 de locuri de muncă.

ROPEPCA: De la înființarea sa în anul 2012, Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producție Petrolieră (“ROPEPCA”) şi-a propus să fie un promotor al industriei onshore, pentru  sprijinirea dezvoltării, diversificării și competitivităţii industriei. ROPEPCA beneficiază de adeziunea membrilor celor mai activi în industria onshore şi cuprinde acum 19  membri: ADX Energy, Amromco Energy, Aurelian Petroleum (San Leon Energy), Bankers Petroleum, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Moesia Oil & Gas, NIS Petrol, Oilfield Exploration Business Solution, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Raffles Energy, Repsol, Sand Hill Petroleum, Stratum Energy, Vermilion Energy, Winstar Satu Mare/Serinius Energy, Zeta Petroleum.

Descarca comunicatul de presa in format PDF.

STIRI INTERNATIONALE

Thailand: PTTEP wins...

PTT Exploration and Production (PTTEP) has confirmed its readiness to continue the operatorship in the Bongkot gas field and to become the operator...

Sercel awarded...

CGG has announced that Sercel has been awarded a contract by a major data acquisition company to supply land seismic equipment for a large onshore...

UK: OGA provides...

The Oil & Gas Authority reports that operations at the Preston New Road site are continuing following a series of minor seismic events, (the most...
STIRI LOCALE

Circulația vehiculelor...

Primăria Madridului a interzis miercuri, pentru prima dată, circulația vehiculelor care emit...

Serbia speră să...

Serbia speră să înceapă construirea secţiunii sale din gazoductul TurkStream pentru tranzitul...

Legea offshore:...

Membrii Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților se tem că România va pierde 15 miliarde de...
COTATII OIL & GAS