Vocea întregului sector de
upstream din România

ROPEPCA reclama tratamentul discriminatoriu faţă de industria energetică

Bucureşti, România: Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a luat notă de acordul partidelor parlamentare în legătură cu noul Cod Fiscal. Membrii asociaţiei salută acordul politic, un acord care promite să garanteze stabilitatea pe termen mai lung a cadrului fiscal din România, indiferent de schimbările de Guvern şi ciclurile electorale.

Totodată, membrii ROPEPCA iau act cu surprindere şi deplâng tratamentul discriminatoriu aplicat unui număr restrâns de industrii (inclusiv industriei de petrol şi gaze), reliefat prin amânarea eliminării taxei pe construcţiile speciale până la 1 ianuarie 2017. Potrivit acordului politic, agricultura este singurul sector care va beneficia de eliminarea taxei pe construcţiile speciale cu începere de la 1 ianuarie 2016.

"Suntem conştienţi de importanţa sectorului agricol în economia românească, dar nu putem să nu observăm că argumentele în favoarea eliminării cu prioritate a taxei pe construcţiile speciale pentru agricultură se aplică cel puţin în aceeaşi măsură şi industriei de petrol şi gaze. Sectorul energetic este nu doar un mare contributor la bugetul de stat, un important angajator şi o destinaţie predilectă a investiţiilor. Energia este un domeniu strategic cu un impact major în ansamblul economiei - implicit şi în agricultură - care are nevoie de resurse energetice ieftine pentru un plus de competitivitate şi dezvoltare durabilă. În plus, de investițiile în sectorul energetic depinde securitatea energetică a României, iar aceste schimbari permanente de abordare cu privire la regimul fiscal aplicat industriei de profil nu fac decât să aducă un plus de instabilitate la nivel naţional. Să nu uităm, bunăstarea şi confortul fiecăruia dintre noi depind de o industrie funcţională şi de securitatea energetică naţională", subliniază Daniel Apostol, secretar-general al Asociației ROPEPCA.

În acelaşi timp, membrii ROPEPCA îşi manifestă convingerea că recentul acord politic transmite un mesaj contrar aşteptărilor investitorilor care, în ajunul rundei a 11-a de explorare, sperau într-un climat investiţional stabil şi predictibil.

"În condiţiile curente în care industria petrolieră funcţioneaza la cote de avarie, responsabilitatea deciziilor politice trebuie asumată real şi conştient şi nu doar la modul declarativ. Întreg spectrul politic a ajuns din nou la consensul de a sparge puşculiţa bugetară - aceea a industriilor permanent bun-platnice-, pentru a asigura alte cheltuieli din banii publici, şi asta în loc să adopte măsuri eficiente de majorare a ratei de colectare a taxelor şi impozitelor şi de reducere drastică a evaziunii fiscale care continuă să prolifereze sub umbrela consensului politic", mai precizează Daniel Apostol, secretar-general ROPEPCA.

În dezvoltarea dialogului purtat cu partenerii instituţionali, ROPEPCA va continua să prezinte Guvernului şi tuturor reprezentanţilor societăţii realităţile, statisticile şi prognozele specifice industriei, astfel încât industria de petrol şi gaze să primească tratamentul de care are nevoie, pentru susținerea creşterii economice a industriei şi pentru dezvoltarea întregii economii româneşti.

 

ROPEPCA: De la înființarea sa în anul 2012, Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producție Petrolieră (“ROPEPCA”) şi-a propus să fie un promotor al industriei onshore, pentru sprijinirea dezvoltării, diversificării și competitivităţii industriei. ROPEPCA beneficiază de adeziunea membrilor celor mai activi în industria onshore şi cuprinde acum 19 membri: ADX Energy, Amromco, Aurelian Petroleum, Beach Petroleum, Chevron Romania Exploration and Production, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Moesia Oil & Gas, NIS Petrol, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Raffles Energy, Repsol, Rompetrol, Stratum Energy, Winstar Satu Mare/Serinius Energy, Zeta Petroleum.

Descarca PDF

STIRI INTERNATIONALE

Thailand: PTTEP wins...

PTT Exploration and Production (PTTEP) has confirmed its readiness to continue the operatorship in the Bongkot gas field and to become the operator...

Sercel awarded...

CGG has announced that Sercel has been awarded a contract by a major data acquisition company to supply land seismic equipment for a large onshore...

UK: OGA provides...

The Oil & Gas Authority reports that operations at the Preston New Road site are continuing following a series of minor seismic events, (the most...
STIRI LOCALE

Circulația vehiculelor...

Primăria Madridului a interzis miercuri, pentru prima dată, circulația vehiculelor care emit...

Serbia speră să...

Serbia speră să înceapă construirea secţiunii sale din gazoductul TurkStream pentru tranzitul...

Legea offshore:...

Membrii Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților se tem că România va pierde 15 miliarde de...
COTATII OIL & GAS