Vocea întregului sector de
upstream din România

ROPEPCA – Schimbare de Management

imagineBucurești, România, 15 noiembrie 2017, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) are plăcerea de a anunța numirea unei noi structuri de management, în urma alegerilor generale ce au avut loc la începutul lunii în cadrul Asociației.

Așadar, pentru următorul an, Harald Kraft, Country Manager al Stratum Energy Romania, preia rolul de Președinte al ROPEPCA de la Mark Wagley, General Manager și Vice-Președinte al Hunt Oil Company of Romania. Saniya Melnicenco, Directorul Departamentului Juridic si Coorporate Affairs al NIS Petrol este noul Vice-Președinte al ROPEPCA și, începând cu noiembrie 2018, va prelua funcția de Președinte.

Harald Kraft, noul Președinte ROPEPCA, are peste 38 de ani de experiență în industria petrolieră, upstream, midstream și downstream. S-a mutat în România în 1997, unde a deținut poziții de management în companii petroliere, până în prezent. Domnul Kraft dorește să promoveze continuitatea în dialogul pe care ROPEPCA îl are cu autoritățile române și să ghideze companiile membre în a spori gradul de conștientizare pentru un cadru de reglementare și fiscal mai bun și mai echitabil pentru promovarea investițiilor în explorarea și producția de petrol și gaze în industria upstream onshore din România .

„Acest an marchează 20 de ani de la sosirea mea în România și, de atunci, s-au schimbat multe, în special în privința dialogului dintre mediul de business și instituțiile statului, precum și în cadrul de regrementare al industriei petroliere upstream. ROPEPCA a jucat un rol major în această schimbare, iar în viitor, de asemenea, toate eforturile noastre trebuie concentrate în vederea unui mediu de business liberal și pragmatic pentru industria noastră. Sunt onorat să fiu Președintele ROPEPCA pentru următorul an. Continuarea eforturilor excelente depuse de fostul nostrum Președinte, Mark Wagley, este o provocare pentru mine, însă, cu ajutorul colegilor mei din Board-ul ROPEPCA, am încrederea de a continua dezvoltarea comunicării și relațiilor cu autoritățile române, în vederea unui cadru de reglementare și fiscal mai stabil și mai echitabil pentru industria onshore up-stream din România”, a spus Harald Kraft, actual Președinte al ROPEPCA.

Mark Wagley, fost Președinte al ROPEPCA, a spus, cu privire la experiența sa: „Rolul de Președinte al ROPEPCA nu a fost unul ușor, date fiind numeroasele provocări pe care autoritățile române le pregătesc mereu pentru mediul de business din România, în general, și pentru industria petrolieră, în mod particular, precum și multiplele moduri în care fiecare companie membră a fost afectată de acestea. Cu toate acestea, am făcut tot posibilul pentru a coordona o reprezentare unitară, obiectivă a industriei ca un tot și le doresc și colegilor mei, actualul și viitorul Președinte al ROPEPCA, mult noroc în eforturile lor de a continua și îmbunătăți misiunea și obiectivele Asociației! Voi rămâne în cadrul comitetului director și voi continua să joc un rol active în susținerea industriei noastre.”

Noul Comitet Director pentru perioada 2017-2018 a fost de asemenea ales în cadrul alegerilor generale și este acum format din Stratum Energy, Hunt Oil Company of Romania, NIS Petrol, Sand Hill Petroleum Romania, KMG Rompetrol, Amromco Energy și OMV Petrom.

 

Despre ROPEPCA

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a fost fondată în noiembrie 2012, având scopul de a consolida imaginea sectorului onshore upstream din România și de a îmbunătăți relația și comunicarea acesteia cu autoritățile guvernamentale, regionale și locale, cu agențiile naționale și cu publicul general. ROPEPCA reunește 17 dintre cei mai importanți deținători de acorduri de concesiune petrolieră onshore încheiate cu statul român. Membrii asociației dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de explorare, dezvoltare și producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2016 investiții cumulate de 650 milioane de euro, o cifră de afaceri de aproape 2.9 miliarde de euro, contribuții către bugetul de stat de 300 milioane de euro, responsabile pentru crearea şi menținerea a 14.800 locuri de muncă.

STIRI INTERNATIONALE

Uganda announces...

The Government of the Republic of Uganda through the Ministry of Energy and Mineral Development Uganda has announced Uganda's Second Licensing...

IHS Markit and...

Schlumberger has announced that it has established a strategic collaboration between WesternGeco, the seismic and geophysical data solutions...

Weatherford announces...

Weatherford International has announced that the United States Bankruptcy Court for the Southern District of Texas has issued an order confirming...
STIRI LOCALE

Consumul de energie...

Consumul final de energie electrică în primele şapte luni ale anului în curs a fost de 32,556...

E.ON: Mai bine de o...

Interesul faţă de maşinile electrice se situează la cotele cele mai înalte în România şi Italia,...

Virgil Popescu:...

OUG 114 a adus mari beneficii furnizorilor de gaze și energie electrică, afirmă deputatul PNL...
COTATII OIL & GAS