Vocea întregului sector de
upstream din România

ROPEPCA SUSTINE UN REGIM PROGRESIV AL REDEVENTELOR

Sunteţi preşedintele în exerciţiu al ROPEPCA. Pentru început, vă rog să explicaţi cum a luat naştere asociaţia, care sunt obiectivele şi principalele activități ale acesteia.

 Asociația a luat naștere în anul 2012 din nevoia industriei petroliere de a consolida imaginea sectorului onshore de explorare și producție a țițeiului și gazelor naturale din România. Ne-am dorit în primul rând să întărim relațiile cu autoritățile și cu societatea civilă. La momentul înființării asociației exista un vid de comunicare între industrie și restul părților interesate. Articolele apărute în presă înainte de înființarea asociației transmiteau mesaje derutante publicului și se crease o cutumă ca aceste articole sa fie larg acceptate ca un adevăr absolut. Toată lumea uitase ce a reprezentat, în trecutul nostru comun de peste 150 de ani, industria petrolieră românească. Făt Frumos-ul economiei românești se transformase peste noapte în Zmeul cel Rău căruia nimeni nu îi mai lua apărarea.

Peste acest cadru s-a suprapus, începând cu 2010 – 2011, isteria națională intens politizată cauzată de gazele de șist, care a reprezentat un vector folosit de mulți pentru a-și rezolva agendele personale, în detrimentul statutului român și al cetățenilor săi. Este foarte ușor să vinzi și să transmiți mesaje apocaliptice într-o țară cu un nivel de trai scăzut, în care populația se confruntă cu probleme de supraviețuire de la o lună la alta. Uneori clasa politică poate avea interese care nu coincid cu cele ale populației.

Eu am o vorbă: de câteva sute de ani ne tot demonstrăm activ incapacitatea de a ne autoguverna și continuăm pe aceeași linie fără a încerca măcar să schimbăm ceva în această karmă națională nefastă. Schimbarea trebuie să vină din interior, însoțită de asumarea responsabilă a obligațiilor către toate părtile. Trebuie să încetăm să tot așteptăm fanarioții și dinastiile străine pentru a ne conduce și pentru a hotărî ce-i mai bine pentru noi ca nație și ca țară. A sosit timpul ca noi toți să conștientizăm ce-i mai bine pentru noi și să putem alege binele dintre mai multe variante de rău.

Menirea Asociației este de a fi reprezentată în dialogul cu statul și de a transmite mesajele cu o voce unitară, în urma alinierii interne dintre membrii. Asociația este un organism dinamic ce dă dovadă de flexibilitate, în funcție de nivelul de răspuns al autorităților la mesajele transmise anterior de noi, pentru a putea menține o constantă a dialogului la cote benefice tuturor părților interesate, pentru a consolida atitudinea constructivă și pentru a realiza progrese vizibile.

Asociația reunește jucători activi importanți ai industriei de explorare și producție din România, care împărtășesc o viziune comună: respectul pentru mediu, condiții de lucru etice, aplicând cele mai înalte standarde și utilizând cele mai recente tehnologii. Misiunea noastră este să asigurăm o reprezentare unitară pentru sectorul onshore de țiței și gaze din România. Pentru realizarea acestui obiectiv încercăm să creștem gradul de conștientizare generală asupra industriei și a importanței sale pentru economia națională și pentru piața muncii. De asemenea, promovăm discuțiile deschise pe teme legate de sănătate, siguranță și mediu, educație, fiscalitate și tehnologie.

Importanţa segmentului Upstream al industriei de petrol şi gaze în cadrul economiei naţionale este una covârşitoare, acesta fiind cel mai mare contributor la bugetul de stat şi totodată un angajator însemnat. Asociaţia dvs. are, prin urmare, un rol considerabil în cadrul dialogului cu autorităţile. Cum s-au materializat până în prezent intervenţiile ROPEPCA şi care sunt obstacolele majore cu care vă confruntaţi în acest sens?

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră este compusă din 19 membri, deținători de acorduri de concesiune. Aceste acorduri au fost semnate de companiile membre cu Statul român, în baza Legii Petrolului în vigoare. În prezent, membrii ROPEPCA dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare si producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2014 investiții cumulate de 1,5 miliarde de euro, o cifră de afaceri de aproape 5 miliarde de euro, contribuții către bugetul de stat de 2,5 miliarde de euro, precum și crearea a 18.200 locuri de muncă.

Într-adevăr, industria petrolieră este deosebit de importantă pentru România, dacă nu chiar cea mai importantă pentru întreaga economie națională, datorită contribuției majore la bugetul statului, a numărului mare de locuri de muncă pe care le asigură și a factorului de multiplicare generat. Conform unui studiu Deloitte facut in 2014, fiecare EURO investit în acest sector generează adițional încă 2,3 EURO, și fiecare loc de muncă generează alte 4,3 locuri de muncă indirecte în industriile paralele de suport.

În vederea unei exploatări optime a rezervelor, Asociația a propus în urmă cu doi ani o modificare a Legii pășunilor permanente, inițiativa materializându-se prin  exceptarea de la incidența respectivei legi a activitătii de explorare și producție. A fost o realizare timpurie a asociației și acest lucru ne-a stimulat să continuăm.

Am avut mai multe runde de discuții cu ANRM despre amendarea Legii Petrolului astfel încât să se îmbunătățească accesul operatorilor la terenurile necesare desfășurării activităților petroliere. Deși accesul la resurse este garantat de Statul român, în activitățile pe teren ne confruntăm cu realități care nu sunt prevăzute nici în acordurile de concesiune, nici în Legea Petrolului și nici în normele de aplicare și care dau naștere la numeroase interpretări legale și administrative și disfuncționalități în desfășurarea operațiunilor.

Au fost cauzate întârzieri majore în desfășurarea operațiunilor tocmai pentru că accesul la terenuri a fost restricționat de proprietarii de terenuri, pe fondul lipsei totale de suport din partea autorităților Statului la nivel local. Aceasta este o dificultate majoră cu care se confruntă industria: discrepanța majoră între suportul declarativ al Statului la nivel central și opoziția sau lipsa de suport a autorităților la nivel local. Aplicarea legii este neunitară pe întregul cuprins al țării, ne-am lovit deja de interpretări arbitrare și de hotărâri ale diferitelor instanțe care sunt emise în defavoarea titularilor de acorduri petroliere și implicit în defavoarea Statului român. In prezent, doar pentru partea de vest a țării sunt pe rol mai mult de optzeci de procese si acțiuni in diferite instanțe judecătoresti, pentru interzicerea accesului titularilor de acorduri petroliere la terenuri pentru a-si desfăsura activitatea pentru care au semnat aceste acorduri cu Statul român.

Toate aceste lucruri sunt o contradicție în termeni, dar aceasta este realitatea pe care o trăim și cu care ne confruntăm zi de zi: incapacitatea statului de a-și apăra în teritoriu propriile interese naționale și strategice.

Dialogul Asociației cu autoritățile a fost primit inițial cu reticență, dar aceasta a fost depășită odată ce au realizat că avem în spate voturile aproape tuturor titularilor de licențe petroliere onshore din țară și propunerile noastre sunt echilibrate, promovând beneficii mutuale. Surpriza cea mai mare pentru autorități a reprezentat-o faptul că am reușit timp de doi ani să fim consecvenți și să discutăm în deplin consens pe marginea unor subiecte abordate anterior individual de fiecare companie membră.

Obstacolul cel mai mare cu care ne confruntăm încă este lipsa de transparență, de comunicare și de acțiune. Consultările publice se anunță într-un interval de timp foarte scurt și uneori perioada necesară pregătirii luării de poziție este aproape inexistentă. În timpul dialogului avem încă impresia că monologăm și că de fapt nimeni nu ne ascultă activ. Tot timpul avem senzația că tot ce se face este doar butaforie, pentru a putea bifa încă o activitate pe vreo situație sau raport, pentru a confirma faptul că industria a fost consultată pe un anume subiect.

 Avem un nou Guvern și încă așteptăm să ne fie demontată această impresie.

Din perspectiva asociaţiei dvs., Strategia Energetică Naţională (SEN) trebuie elaborată în urma unor consultări cu reprezentanţii industriei. Cum termenul anunţat pentru finalizarea documentului, data de 15 septembrie 2016, este unul destul de strâns, ce informaţii aveţi despre stadiul întâlnirilor? Care sunt principalele concluzii rezultate în urma discuţiilor?

SEN trebuie elaborată în deplină consultare cu toate părțile interesate, nu numai cu industria. Sunt zone ale SEN care trebuie acoperite de alte entități, și nu neapărat de industrie. Contribuția industriei la elaborarea SEN va fi substanțială dar limitată în același timp. SEN va trebui să jongleze inițial cu foarte multe concepte și fiecare parte interesată va dori să-și vadă propunerile pe lista scurtă. Rolul reprezentanților statului va fi acela de a modera și de a prezenta argumentele fiecărei părți astfel încât valabilitatea să poată fi acceptată de toate celelalte părți.

Asociația a emis un comunicat de presă imediat după lansarea consultării publice pe marginea SEN și a propus deja un exercitiu de tip „deep dive”, în urma căruia toate părțile interesate să-și poată exprima liber propunerile de obiective și, tot ele, de comun acord, să hotărască lista scurtă, sau mai bine spus, care dintre ele să supraviețuiască nivelului de propunere și să evolueze la stadiul superior de obiectiv strategic al SEN. Apoi un exercițiu similar și pentru căile atingerii obiectivelor SEN, odată ce acestea au fost identificate și agreate de toate părțile interesate.

Termenul de 15 septembrie 2016 ni se pare foarte ambitios și sperăm ca intregul proces să poate fi finalizat pana la data propusă si ca acele trei luni de vară în mijlocul acțiunii de elaborare să nu adauge o presiune suplimentară pentru ca pașii propuși să poata fi făcuți cu celeritate.

Deocamdată a avut loc o singură întâlnire în care ne-au fost prezentate cele șase comisii de lucru. Așteptăm convocarea grupurilor de lucru pentru a putea iniția procesul de consultare publică. Am observat un nou nivel de energie din partea Ministerului Energiei în abordarea acestui proces de consultare publică și ne dorim ca ea să rămână cât mai mult în sfera cineticului și cât mai puțin în sfera potențialului.

În opinia ROPEPCA, asigurarea securității energetice naționale trebuie să fie obiectivul principal al SEN și să fie recunoscut de toate părțile interesate, inclusiv de întregul spectru politic, care pe viitor ar trebui să-și înfrâneze pornirile de a emite acte normative în deplină contradicție cu interesul public național. Am introdus cuvântul public în sintagma precedentă tocmai pentru a face distincție între interesul național vehiculat de politicieni și cel real, care ar trebui să fie în primul rând în favoarea cetățeanului, pentru a-i permite acestuia accesul liber și neîngrădit la surse de energie accesibile, neîntrerupte și la prețuri suportabile.

Aţi menţionat că obiectivul crucial al SEN, în opinia ROPEPCA, ar trebui să fie asigurarea securităţii energetice naţionale, România având o poziţie mulţumitoare, în condiţiile în care resursele autohtone au o pondere semnificativă în consum. Ce măsuri de sprijin credeţi că ar trebui adoptate, în primă fază, pentru a contracara efectul de diminuare a ponderii producţiei în consumul total de hidrocarburi?

SEN va fi elaborată pentru perioada până în anul 2030 și cu perspective până în 2050, deci perioada luată în discuție este îndelungată și multe se pot întâmpla între timp. SEN trebuie să țină cont de scenariile privind consumul și producția, de tendința actuală de geo-politizare a sectorului energetic la nivel mondial, de apartenența la UE și de eventualele schimbări viitoare care pot înclina balanța într-o parte sau alta. SEN trebuie să prezinte alternative viabile pentru ambele situații.

România poate părea înconjurată de potențiale surse de energie, care deocamdată sunt accesibile și pot reprezenta surse viabile de import, însă SEN trebuie să prevadă și faptul că toate aceste surse de energie ar putea deveni cândva inaccesibile și de aceea trebuie să stimuleze sectorul petrolier autohton, astfel încât să putem fi independenți energetic o perioadă lungă de timp într-un scenariu de bază cu zero importuri de țiței și de gaze naturale. În plus, SEN trebuie să aibă în vedere și latura economică – spre deosebire de importuri, producția națională de hidrocarburi contribuie la echilibrarea balanței comerciale, susține locuri de muncă pe piața locală și contribuții derivate la bugetul de stat.

Aceasta este marea problemă a industriei petroliere, și anume incapacitatea de a menține un nivel constant de producție fără a investi sume suplimentare în noi activități de explorare și de descoperire a unor noi zăcăminte de hidrocarburi. Un zăcământ nu este ca o conductă ce are la un capăt un robinet și produce atât timp cât îl ținem deschis. Zăcămintele suferă de o boală care se numește declin natural de producție și care le face să producă mai puțin de la an la an. Pentru a avea o producție națională constantă de hidrocarburi trebuie să compensăm cantitățile produse în minus datorită declinului natural de producție cu alte cantități descoperite și produse recent. Această activitate se numește înlocuirea rezervelor.

Orice companie petrolieră știe că trebuie să exploreze și să descopere cantități mai mari decât cele pe care le produce, pentru că doar așa își poate asigura sustenabilitatea pe termen lung. Sustenabilitatea industriei petroliere românești trebuie să devină un alt obiectiv major al SEN, pe lângă cel al securității energetice naționale. Nu se poate vorbi în SEN de securitate energetică fără sustenabilitatea industriei petroliere autohtone, așa cum nu se poate vorbi de o SEN viabilă dacă nu este fundamentată pe o Strategie Economică Națională și susținută de o dezvoltare accelerată a infrastructurii la nivel național.

Nu poate exista o creștere economică reală și viabilă pe termen lung fără o infrastructură modernă. Partea bună a lucrurilor este că România are un potențial uriaș de dezvoltare. Dacă în prezent cu infrastructura deficitară existentă suntem în stare să producem o creștere economică anuală de 3-4%, imaginați-vă ce creștere economică am putea genera dacă am îmbunătăți infrastructura.

Dar nu putem spune că sectorul petrolier românesc este susținut și promovat de autorități atât timp cât statul impune unilateral noi taxe companiilor petroliere fără măcar a le consulta, fără a realiza studii de impact și de eficiență economică.

Credem ca a sosit momentul ca toate părțile interesate în elaborarea SEN să hotărască ce fel de strategie vom alege pentru România, una de supraviețuire bazată pe importuri sau una de dezvoltare.

Noile modificări ale regimului fiscal, îndelung aşteptate de către operatorii din industria de petrol şi gaze, au dat naştere la numeroase dezbateri în contradictoriu. Care sunt principalele puncte de divergenţă vizavi de acest subiect şi ce soluţii viabile există?

Cele trei părți interesate în dialogul regimului fiscal sunt Statul pe de o parte, companiile petroliere pe de altă parte și cetățeanul, din dublă postură de consumator final și membru al comunităților în care desfășurăm operațiuni petroliere. Trebuie să existe întotdeauna un echilibru echitabil în acest sistem tripartit, pentru ca fiecare parte să poată funcționa independent dar nu în detrimentul altei sau altor părți.

Acesta a fost mesajul fundamental pe care Asociația l-a promovat de doi ani de zile încoace și se vede că nu a fost bine înțeles sau nu i s-a dat importanța cuvenită. Acest lucru se observă astăzi, în plină criză mondială a prețului petrolului când avem doi perdanți (producătorii și comunitățile) și o a treia parte care nu dorește să dea dovadă de flexibilitate și să-și ajusteze temporar încasările bugetare pentru a permite supraviețuirea celorlalte două părți aflate în dificultate.

Așa se întâmplă când un buget de stat se bazează pe încasări din astfel de activități și nu are capacitatea de a prevedea că astfel de crize se pot întâmpla oricând și oriunde. În astfel de situații, Statul ar trebui să activeze din rezerve contingente surse adiționale de venit la bugetul de stat, pentru a putea ușura rapid și temporar povara fiscală ce apasă asupra producătorilor și consumatorilor. Astfel de acțiuni au fost deja întreprinse la nivelul câtorva state din UE și cu siguranță că numărul lor va crește: a se vedea cazul Marii Britanii unde Guvernul a luat deja măsuri de sprijin și și-a declarat public sprijinul necondiționat pentru ca industria petrolieră națională să supraviețuiască acestei crize.

Misiunea cea mai grea a părților interesate în subiectul noului regim fiscal aplicabil industriei de petrol și gaze este să negocieze un echilibru echitabil pentru toți, astfel încât să se permită și încasări suficient de mari la bugetul de stat, și un preț final la pompă suportabil de către cetățean și, nu în ultimul rând, un mediu de afaceri care recunoaște importanța acestei industrii și care stimulează atragerea de investiții atât din capitalul străin, cât și din cel autohton.

Redevența petrolieră în sine nu este altceva decât o taxă percepută de stat, care dă dreptul unei companii sau unui operator să prospecteze, exploreze, dezvolte și să producă resursele și rezervele naturale naționale de hidrocarburi lichide și/sau gazoase.

În lume există la acest moment peste 1000 de regimuri fiscale diferite și, în funcție de particularitățile economice, politice, istorice, culturale, de mentalitate și geografice, fiecare încearcă să realizeze acel raport echitabil între interesele statului și interesele companiilor petroliere. Acest  raport echitabil nu reprezinta altceva decât un raport de riscuri asumate de către cei doi parteneri de negociere. În România, unde se practică sistemul de concesionare a resurselor și rezervelor pe baza unui acord de concesiune bazat pe plata unor redevențe petroliere către stat, riscurile maxime sunt de partea companiilor și riscurile minime de partea statului.

În lume există la acest moment peste 1.000 de regimuri fiscale diferite și, în funcție de particularitățile economice, politice, istorice, culturale, de mentalitate și geografice, fiecare încearcă să realizeze acel raport echitabil între interesele statului și interesele companiilor petroliere. Acest raport echitabil nu reprezintă altceva decât un raport de riscuri asumate de către cei doi parteneri de negociere.
În România, unde se practică sistemul de concesionare a resurselor și rezervelor pe baza unui acord de concesiune bazat pe plata unor redevențe petroliere către stat, riscurile maxime sunt de partea companiilor și riscurile minime de partea statului. Dacă le punem în balanță pe toate vom observa că aceasta este mult înclinată în favoarea statului și acest lucru conduce la ideea că nivelul redevențelor ar trebui să fie scăzut tocmai pentru a permite companiilor să absoarbă aceste riscuri și să fie în stare să le atenueze prin capacitatea proprie de a suporta toate pierderile cauzate de acestea. Riscurile sunt diferite: de natură financiară, administrativă sau de timp. Orice întârziere în procesul de licitație, negociere, licențiere sau autorizare nu face altceva decât să sporească gradul deneîncredere al companiilor petroliere în capacitatea statului de a fi un partener echitabil pe termen lung. Piețele internaționale și mediul de afaceri internațional reacționează foarte repede, și nu în sens pozitiv, atunci când statul transmite mesaje negative în piață, cum ar fi nerespectarea clauzei de stabilitate din acordurile de concesiune și impunerea unilaterală a unor impozite suplimentare, modificarea unui regim fiscal deja existent și acceptat de mediul de afaceri cu unul mai agresiv și mai regresiv prin care statul instituie mecanisme de atragere forțată și mai rapidă a unor venituri suplimentare la bugetul de stat.Orice abatere de la cadrul fiscal inițial care a stat la baza luării deciziei investiționale nu face altceva decât să altereze eficiența economică a proiectului și să îi scurteze viața economică, adică să apropie/devanseze data la care roiectul de exploatare devine ne-economic, adică trece de pe profit pe pierderi. De aceea, în cele peste 1.000 de regimuri fiscale din întreaga lume se aplică două sisteme de redevențe, și anume regresive și progresive. Sistemul regresiv practică un regim agresiv de redevențe prin care statul își asigură încasări bugetare substanțiale imediate și încă din primii ani de exploatare a resurselor. Dezavantajul este că aceste resurse vor fi exploatate mai puțin, până în momentul
în care proiectul devine ne-economic. Consecința directă r fi pierderea încasărilor bugetare și a altor taxe, a locurilor de muncă și a întregului factor de multiplicare la nivelul economiei naționale.Regimul progresiv de redevențe este mai blând, practicând un nivel mai mic al acestora, care permite recuperarea mai rapidă a investiției, permițând în același timp o durată mai mare de exploatare a resurselor, cu încasări bugetare mai mari pentru o perioadă mai îndelungată în comparație cu regimul regresiv.

La un calcul rapid se poate observa că valoarea absolută a încasărilor bugetare dintr-un anumit proiect este aproximativ aceeași, singura diferență fiind perioada de exploatare a resurselor. Concluzia este că regimul progresiv este mai avantajos pentru toate părțile interesate, reușind să asigure și să mențină încasări bugetare, locuri de muncă și un factor de multiplicare pe o perioada mai îndelungată de timp.

Orice strategie energetică bazată pe o strategie economică sustenabilă ar recomanda un regim progresiv al redevențelor pentru a consolida sustenabilitatea economică pe termen lung.

Practicarea unui nivel mare al redevențelor ar avea ca efect investiții ne-economice și resurse rămase nedezvoltate în grija statului, iar practicarea unui nivel prea scăzut al redevențelor ar avea ca efect încasări bugetare reduse.

Exemple de riscuri asumate de luat în calcul la evaluarea nivelului redevențelor:

Riscuri asumate de investitori:Risc de autorizare; Risc de licitație; Risc de negociere; Risc de licențiere; Risc de oportunități de afaceri pe piață; Risc de explorare (fără compensare în caz de eșec); Risc mărime rezervor descoperit; Riscul geologic și risc calitate rezervor; Riscul tehnologic asociat tipului de scenariu de dezvoltare; Risc de durată mare 30-50 ani; Risc de expropriere totală sau parțială/naționalizare; Risc meteo

Risc de forță majoră (război, insurecție, război civil); Prețul țițeiului și al gazelor; Riscul de calitate al țițeiului și al gazelor; Risc de infrastructură; Risc de transport; Risc de rafinare; Risc de personal; Risc de stabilitate fiscală; Riscul cadrului de reglementare; Riscul sistemului judiciar; Risc de obținere aprobări, permise, certificate; Riscul de acces la terenuri pentru desfășurarea operațiunilor; Risc de a opera într-un cadru cu documente clasificate; Risc de a opera cu preț de referință la țiței și cu preț reglementat la gaze; Risc de recuperare investiție; Risc de mediu; Risc de abandonări sonde, facilități, conducte și restaurare de mediu

Riscuri asumate de stat: Risc de reprezentare a capabilității tehnice și financiare a operatorului; Riscul de a nu investi suma promisă; Riscul de a nu executa operațiile promise; Riscul de retrocedare prematură a zăcământului sau blocului; Riscul de faliment; Riscul prețului petrolului și gazelor – anulate în România de prețurile de referință și reglementate; Riscurile principale: volume produse și preț

V-aţi referit, în cadrul evenimentului Romania Gas Conference 2015, la efectele negative ale fiscalităţii excesive în România, comparativ cu sistemul de taxare european. Care sunt cele mai importante amendamente propuse de ROPEPCA cu privire la noua lege a redevenţelor ce va intra în vigoare începând cu 2017?

Este un adevăr că fiscalitatea excesivă practicată în ultimii ani în România omoară industria petrolieră și descurajează atragerea de investiții străine. Ultimul studiu făcut de către Deloitte în 2015 certifică faptul că fiscalitatea în România a fost în 2015 la un nivel de 15,7%, în timp ce pentru același grup de țări din care face parte și România aceasta a fost de 7,5%. Diferența este aproape dublă și foarte greu de suportat de către industrie și, mai mult, și mai greu de explicat investitorului străin ai cărui bani dorim să-i vedem investiți în România și nu în alte proiecte din alte țări care oferă facilități fiscale pentru atragerea investițiilor străine. În plus, strategia bugetară ar trebui să fie ca încasări mai mari să vină, direct și indirect, din cantități mai mari exploatate, așadar din mai multe investiții.

ROPEPCA recunoaște nevoia sporită a statului de a încasa mai mult la bugetul de stat, dar această dorință nu trebuie să îngreuneze povara fiscală ce apasă pe umerii industriei de petrol și gaze. Într-adevăr, este cel mai facil să impui noi taxe și impozite și să mărești nivelul redevențelor și mult mai greu să-ți întărești disciplina fiscală și să mărești gradul de colectare a taxelor și impozitelor la bugetul de stat, micșorând astfel dimensiunea apoteotică a evaziunii fiscale din România, care este de 16 miliarde EURO/an. Gradul de colectare a taxelor la bugetul de stat a fost de 58% în 2014 față de nivelul dorit de 78% și a reprezentat cea mai mică cotă din UE.

Asociația a propus deja ca nivelul redevențelor să rămână neschimbat pentru toate acordurile de concesiune în vigoare, în baza clauzei de stabilitate care garantează eficiența economică a unei investiții pe termen lung, așa cum a fost ea calculată la momentul luării deciziei investiționale.

În plus, am propus o reducere substanțială a nivelului redevențelor pentru zăcămintele marginale a căror producție a scăzut substanțial și care, în baza regimului fiscal actual, sunt la câțiva ani distanță de atingerea limitei economice. Acest scenariu a fost valabil acum 9 luni dar, între timp, din cauza crizei mondiale a prețului petrolului, marea majoritate a zăcămintelor marginale din România au atins deja limita economică și exploatarea lor a devenit deja nerentabilă. Consecințele? Marea lor majoritate vor fi retrocedate statului, locurile de muncă vor fi pierdute, încasările din redevențe la bugetul de stat vor înceta să mai existe, toate celelalte taxe provenite din industrie vor înceta să mai fie plătite către administrațiile centrale și locale, încasările din TVA vor deveni zero și rezervele de țiței și gaze încă ne-exploatate vor fi abandonate în pământ, fără șanse de a fi aduse la suprafață prea curând.

Această industrie nu are un buton Pornit – Oprit, de la care să poată fi repornită peste noapte. Va fi nevoie de mulți ani, ca primele cantități de hidrocarburi să mai poată fi produse vreodată din zăcămintele retrocedate acum. Aceasta este o altă realitate a industriei noastre și anume ciclurile lungi operaționale. De la semnarea unui acord de concesiune și până la producerea primelor cantități de hidrocarburi pot trece și zece ani. Investițiile din prima perioadă, cea de explorare, sunt întotdeauna pe riscul investitorilor și sunt mai multe șanse de eșec decât de succes. Rata de succes în explorare diferă de la o companie la alta, dar putem cu ușurință spune că din zece sonde de explorare doar 3-4 au succes.

Am propus în trecut și propunem din nou ca noua SEN să prevadă și un mecanism de autoreglare a activității din sectorul petrolier, tocmai pentru a avea legi, norme și regulamente ce pot fi invocate în vremuri de criză, pentru a nu fi nevoiți să omorâm o industrie doar pentru că trecem printr-o perioadă de criză și doar statul trebuie să supraviețuiască. Și dacă stăm bine și ne gândim, interesul tuturor părților interesate va fi pus la adăpost pe termen lung. Alternativă nu există.

Sunt în România zone mono-industriale care depind doar de prezența și buna funcționare a unei industrii. În sectorul nostru sunt zone ca Moinești, Moreni, Țicleni, Suplac, Boldești care depind în totalitate de supraviețuirea acestei industrii, deci există și o componentă socială concretă care trebuie luată în calcul de autorități.

Pentru a stimula atractivitatea României pe harta investitorilor străini am propus și oferirea de facilități fiscale companiilor care investesc în proiecte de explorare la adâncime mai mare de 3.000 m pe uscat, in re-dezvoltarea de zăcăminte marginale si in tehnologii moderne de crestere a factorului final de recuperare din exploatări secundare si terțiare.

Statul poate oferi și vacanțe fiscale investitorilor pentru a-i atrage aici. Orice pierdere a statului pe termen scurt se va transforma în beneficii substanțiale pe termen mediu și lung. De aceea existența SEN va fi benefică, pentru a putea privi oricând dincolo de linia orizontului vizibil.

Toate bâlbele legislative, care țin și de cadrul fiscal, nu au adus decât deservicii majore industriei petroliere românești și cadrului investițional. Când un stat nu poate oferi și garanta stabilitatea cadrului legislativ și a celui fiscal, țara respectivă este depunctată și nu se va regăsi pe lista scurtă a destinațiilor favorite ale capitalului investițional străin. Ratingul bancar și de țară nu s-au inventat ieri și ele reflectă nivelul la care țara noastră este percepută pe plan extern. Acest rating este foarte fragil, în sensul că se comportă ca orice relație matrimonială sau de afaceri: este foarte ușor de distrus și în același timp foarte greu de reparat, pentru că încrederea este cărămida sa fundamentală. Odată încrederea pierdută, va fi nevoie de eforturi titanice pentru a o restabili.

Capitalul străin fuge întotdeauna de țările care nu pot oferi un regim transparent, stabil și predictibil. Acestea sunt trei atribute majore ale unui regim fiscal care să încurajeze atragerea de investiții străine și deocamdată nu ne putem mândri cu nici un atribut din cele trei. Fiscalitatea aplicabilă industriei petroliere trebuie analizată în ansamblul ei, pentru că pe lângă redevențe se mai plătesc încă multe alte taxe către bugetul central și local. Asociația a identificat 33 de taxe directe și alte peste 110 taxe indirecte care se plătesc sub tot felul de forme pentru o serie întreagă de certificate, permise, aprobări, etc. Până la urmă toate aceste sume sunt ieșiri din exercițiul financiar al fiecărui operator și nicidecum intrări.

Ar exista o propunere din partea statului de a introduce o nouă taxă de 35% pe profitul companiilor petroliere, care se va calcula înainte de calculul impozitului pe profit standard de 16%. Baza de calcul va fi puțin diferită și industria speră ca din această bază de calcul se vor deduce investițiile făcute. În principiu noi nu suntem de acord cu introducerea nici unui impozit sau taxe suplimentare noi pentru că nu vedem nicio justificare reală a lor în practică.

România nu are o istorie recentă de descoperiri de importanță medie sau mare, nu înregistrează o creștere semnificativă a volumelor de hidrocarburi produse, deci nu vedem de ce o producție în scădere să fie taxată cu mai mult, doar pentru că Statul are o nevoie stringentă de mai mulți bani la bugetul de stat. Am remarcat de câțiva ani de zile cât de bun administrator a fost statul în administrarea banului public și ne doare când ne gândim că ni se impun taxe suplimentare, că se subminează activitatea unui sector industrial de importanță strategică pentru România, doar pentru ca mai mulți bani publici să fie irosiți în programe incomplet definite, activități electorale sau plantări de panseluțe de 50 RON bucata.

Toate companiile petroliere au programe independente de responsabilitate socială și în multe zone aceste companii membre au făcut pentru comunitățile locale mai mult decât au făcut autoritățile locale din bani publici.

În interiorul industriei există voci care critică funcţionarea Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM). Cum vede ROPEPCA modernizarea instituţiei şi relaxarea regimului datelor clasificate?

Da, de la an la an se lucrează din ce în ce mai greu cu ANRM din mai multe motive. Agenția a fost înființată în 2004 în baza unui program convenit cu Banca Mondială și aranjamentul gândit atunci a fost bun pentru nivelul anului 2004, reprezentând un început promițător. Dar, ca orice început, el trebuia continuat și agenția trebuia dezvoltată permanent pentru a face față provocărilor operaționale și legislative. ANRM este prima fereastră a României spre lume, pentru că ea este interfața între statul român și investitorii autohtoni și străini.

Nu de puține ori investitorii străini au fost descurajați în încercările lor de a pătrunde pe piața din România, atunci când au luat contact direct cu procedurile în vigoare. Agenția are puțin personal și o parte dintre cei angajați au deja dosare de pensionare făcute. Agenția va opera foarte curând cu aproximativ 100 de angajați și nu va putea face față provocărilor lumii moderne și a industriei.

Pentru comparație, agenția similară din Polonia operează cu peste 300 de angajați, în condițiile în care Polonia produce de patru ori mai puțin țiței și de două ori și jumătate mai puține gaze naturale. Agenția duce lipsă de tehnică și tehnologie modernă și încă nu este în stare să creeze o bază de date digitale în care să includă întreaga informație geologică și geofizică a României. Datele sunt în custodia câtorva companii și se pierd sau se distrug de fiecare dată când aceste date pe suport hârtie sunt mutate dintr-o parte în alta. Titularii de acorduri petroliere plătesc către ANRM anual o taxă de pregatire profesională și transfer tehnologic și aceste taxe cumulate ar trebui să fie suficiente pentru ca agenția să funcționeze la standarde moderne și înalte. Realitatea este ca Agenția este subfinanțată, ea primind in prezent aproximativ 0,4% din totalul redevențelor plătite de catre titularii de acorduri petroliere, Oil Terminal, Conpet si Transgaz la bugetul de stat in baza Legii 238.

Șocul cel mai mare pentru un investitor străin, când vine prima dată în România și ia contact cu ANRM, este atunci când află că în România se află încă în vigoare o lege a documentelor clasificate care îl împiedică pe el, ca nou investitor, să-și deruleze operațiunile în mod normal, așa cum ar face-o în oricare altă țară din lume.

Această lege este o una arhaică, din vremea Tratatului de la Varșovia, lege care a supraviețuit în mod surprinzător și încă reglementează faptul că anumite documente sunt secrete, că ele au un regim special, că nu pot fi copiate sau arhivate electronic, că nu pot fi trimise dintr-o locație în alta decât cu poșta militară și că datele din ele nu pot fi făcute publice, având și ele caracter secret. Este foarte greu de explicat unui investitor străin de ce în România și numai în România există o astfel de lege și de ce statul nu întreprinde nicio măsură pentru a o abroga.

Efectul este și mai descurajant atunci când investitorul află că are nevoie la birou de cameră specială de documente secrete, cu acces controlat și cu registru de evidență, și că trebuie să aibă și un angajat autorizat să manipuleze astfel de documente, care la rândul lui să le autorizeze și altora accesul. Deci costuri suplimentare sunt generate pentru fiecare proiect doar pentru a respecta o lege arhaică în anul 2016, când România face parte din NATO si UE și semnează ca parte la inițiative de transparență informațională.

Această lege este și cea care stă în calea ANRM de a înființa o bază de date digitală, cu toate informațiile geologice și geofizice. În SUA, Canada și în multe țări UE toate aceste date sunt în domeniul public și accesibile pe servere guvernamentale. Existența unei astfel de baze de date digitale ar ușura foarte mult procesul de licitație publică pentru perimetre de explorare sau producție. În prezent pachetele de date sunt doar pe suport hârtie și sunt masive. Tehnologia modernă de explorare, dezvoltare și producție folosește soluții de software care necesită în mod obligatoriu ca aceste informații pe suport hârtie să fie digitizate pentru a putea fi introduse în programele de lucru.

Multe dintre companiile străine care au investit deja în România au o obligație periodică față de consiliile lor directoare, față de instituții financiare și mai ales față acționarii lor de a remite rapoarte financiare și de activitate periodice. Legea documentelor clasificate din România este o piedică majoră în buna desfășurare a activității de raportare a fiecărui investitor și, din această cauză, unele companii nu au investit în România, pentru că a fost foarte greu să convingă acționarii să investească într-o țară membră UE care încă promovează astfel de legi arhaice.

Apoi ar mai fi nivelul de salarizare din ANRM, care este foarte scăzut și care stă în calea atragerii unor specialiști de valoare. După cum am mai spus, ANRM este perfect capabilă să se autofinanțeze și să ofere angajaților proprii un nivel de salarizare adecvat competențelor profesionale și a provocărilor moderne.

Este pe deplin rolul ANRM de a crea în fiecare an, sau chiar de câteva ori pe an, oportunități de afaceri pentru investitori. Industria petrolieră nu poate evolua în România dacă ultima rundă de licitație a avut loc în 2009 și următoarea a tot fost amânată succesiv de vreo 2-3 ani încoace.

ROPEPCA a recomandat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale încă de anul trecut să nu aștepte intrarea în vigoare a noului pachet de fiscalitate pentru industria petrolieră și să lanseze cât mai repede runda a 11-a de licitație. Anul trecut prețul țițeiului era încă ridicat și cineva făcuse niște calcule imaginându-și ce sume suplimentare vor putea fi atrase la bugetul de stat. Între timp prețul petrolului s-a prăbușit și au dispărut și premisele lansării prea curând a acestei runde de licitație.

A trecut un tren prin gara România, dar între timp a plecat și nimeni nu știe când va reveni. Rezultatul? Lipsa totală de oportunități pe piață, încasări tot mai mici la bugetul de stat din redevențe, pentru că producția scade vertiginos și zăcăminte se închid ca nemaifiind rentabile. Cu ce înlocuim producția pierdută? Cu nimic, pentru că nu am organizat în anii trecuți runde de licitație și nu am creat premisele ca acum să avem producție nouă din descoperiri noi care să compenseze pierderile actuale de producție.

Estimări recente ale analiştilor prevăd o perioadă în care preţul petrolului va rămâne scăzut. Greii sectorului înregistrează pierderi şi continuă seria rectificărilor în scădere a bugetelor. Mai mult, pentru prima dată în 25 de ani, ConocoPhilips a anunţat reducerea dividendelor cu 66%. Cum interpretaţi acest semnal?

Nu este vorba doar de un semnal ci de o alunecare masivă de teren în industria petrolieră pe plan global. De când a început criza prețului petrolului toată lumea vorbește de producători și rareori am văzut articole despre industriile paralele de suport, care sunt mult mai extinse decât ar crede cineva. Factorul de multiplicare la nivelul economiei mondiale este uriaș. Pentru a supraviețui multe companii de echipamente și servicii fuzionează rapid. Cele mai recente exemple sunt achiziția Cameron de către Schlumberger și achiziția Baker Hughes de către Halliburton.

Nici producătorii nu stau cu mâinile încrucișate și deja sunt de notorietate achiziția grupului British Gas de către Royal Dutch Shell și achiziția Talisman Energy de către Repsol. S-ar putea să asistăm cât de curând și la achiziția lui British Petroleum de către ExxonMobil. Unele achiziții sunt de consolidare, pentru a trece mai ușor criza, dar altele sunt tranzacții irezistibile în vremuri de criză, pentru că rareori există oportunități de afaceri atât de bune ca în vremuri de criză profundă. Faptul că prețul barilului a atins astfel de limite inferioare reprezintă o oportunitate perfectă pentru companiile cu posibilități mari de lichidități să plece la cumpărături de rezerve mari descoperite la prețuri foarte mici.   

Nici până în clipa de față nu pot înțelege de ce Arabia Saudită este fericită să-și vândă producția de petrol la prețuri foarte joase către o cotă de piață mai mare, când înainte își vindea producția mai scump unei cote de piață mai mici, dar cu încasări mult mai mari. Sentimentul meu este că se distruge valoare pe termen lung prin vânzarea țițeiului la prețuri de dumping. Toate programele de investiții în Arabia Saudită au fost amânate, și acest lucru se va reflecta în viitor în nivelul producției în scădere; au introdus TVA-ul pentru ca bugetul de stat să rămână pe linia de plutire și erodează în continuare rezervele de lichidități acumulate în anii precedenți.

O astfel de politică de piață poate ieși ușor din sfera marketing-ului agresiv și poate intra sub incidența subminării economiei naționale. Avantajele obținute pe termen scurt pălesc în fața realitătilor economice prefigurate la orizont. Toată asistența tehnologică de suport pentru industria petrolieră din Arabia Saudită este oferită de companiile americane. Dacă industriile paralele de echipamente și servicii vor intra în faliment, atunci cine va mai oferi servicii similare Arabiei Saudite? Uneori logica lui 15% din zero trebuie să fie învinsă de logica lui 7% din 100%.

În contextul presiunilor şi situaţiei complexe actuale din piaţa de petrol şi gaze, „noua normalitate” reclamă noi abordări. Ce modificări esenţiale ar trebui să includă, în opinia dvs., strategia de sustenabilitate a unei companii din petrol şi gaze pe termen mediu şi lung?

Nu cred că există o rețetă perfectă pentru astfel de situații de criză. Chiar dacă elementele crizei sunt aceleași, oamenii care sunt în funcții de conducere la cârma acestor companii iau decizii diferite. Rareori acești oameni vor lua decizii asemănătoare. Fiecare ia deciziile prin prisma sa cognitivă, a experienței acumulate de-a lungul carierei și a gradului de înțelegere a anumitor fenomene. De cele mai multe ori deciziile luate vor fi subiective și rareori obiective. Lupta pentru supraviețuire a fiecărei companii va fi mai scurtă sau mai lungă, în funcție de înțelepciunea fiecăruia și în funcție de gradul de reușită în a transmite și disemina mesajul cererii de ajutor și susținere adresat eșaloanelor din subordine. Unele companii controlează mai bine întreaga axă verticală a piramidei corporatiste, altele mai puțin.

Regula de aur este ca fiecare companie trebuie să-și optimizeze costurile atât de mult încât să-și permită să rămână în joc până trece criza. Companiile care au resurse mari de lichidități pot chiar trece la achiziții de active pentru a-și mări baza de rezerve la un cost de achiziție foarte mic.

O greșeală frecventă pe care companiile o fac în vremuri de criză este să-și disponibilizeze rapid cât de mult personal pot, pentru a reduce costurile. Este într-adevăr o măsura ușor și rapid de implementat, dar imaginați-vă că acea companie rămâne total descoperită când criza trece și are nevoie să-și intensifice din nou activitatea la un nivel cel puțin similar celui dinaintea crizei. Compania va înregistra în continuare pierderi și proiectele vor suferi pe termen scurt și mediu din lipsă de personal, pentru că durează foarte mult să recrutezi angajați de calitate, atunci când economia duduie cu motoarele turate la maxim. Și mai există și pericolul ca angajații nou recrutați să nu se mai ridice la înălțimea celor concediați.

După fiecare criză apar și soluții benefice rezultate din cristalizarea opțiunilor analizate de re-evaluare, re-așezare, re-inventare a diferitelor căi, modalități și procese operaționale și de business care contribuie la menținerea companiei pe linia de plutire. Toate acestea vor deveni după criză parte integrantă a unei noi normalități, care va continua să existe și să stabilească noi standarde până la apariția următoarei crize.

Recent firma Deloitte a declarat in urma unui studiu facut ca pe plan mondial aproximativ 95% dintre producatorii de petrol pot extrage in 2016 la costuri mai mici de 15 dolari pe baril, fata de numai 65% la mijlocul anului 2014, ca urmare a imbunatatirilor inregistrate de tehnologia de productie.

Prin prisma luărilor de poziţie şi a prezenţei constante în peisajul media, sunteţi o persoană extrem de activă şi implicată în promovarea acţiunilor ROPEPCA. Ce vă motivează efervescenţa şi care este cel mai important mesaj pe care doriţi să-l transmiteţi colegilor din industrie?

În primul rând eu, în calitate de Președinte în exercițiu, sunt doar vârful ice-berg-ului. În spatele meu sunt o mulțime de oameni minunați care contribuie la definirea unui orizont dezirabil al industriei petroliere românești. Industria petrolieră românească are o tradiție de peste 150 de ani și toți cei care lucrăm de o viață sau mai puțin în aceasta industrie avem datoria morală să o ducem mai departe. Motivația cea mai mare este faptul că toți acești oameni au investit o doză foarte mare de încredere în mine și în mandatul pe care mi l-au încredințat.

Acțiunile întreprinse de Asociație, subiectele propuse pentru dezbatere, interpelările și scrisorile de poziție au încercat până în acest moment să acopere unele subiecte de interes pentru industrie, în general, și pentru buna ei funcționare. Avem nevoie de legi, regulamente, norme și instituții noi în aceste vremuri moderne și, pe cât posibil, trebuie măcar să încercăm să ne rupem de trecut. Drumul nu este lin și recunosc că ne sunt puse deseori la încercare abilitățile de comunicare, negociere, organizatorice și manageriale.

Apreciez foarte mult faptul că atunci când suntem în impas se găsește întotdeauna o soluție oferită de vreunul dintre membri și așa reușim să beneficiem de experiența unui colectiv divers, cu moșteniri sociale și culturale diferite. Asociația a reușit până la acest moment să creeze o unitate în diversitate și luptăm în continuare pentru menținerea ei.

Mesajul adresat întregii industrii petroliere românești este ca în vremuri de restriște să se întoarcă întotdeauna la izvoare pentru regăsirea valorilor fundamentale primordiale care au pus bazele acestei industrii de succes în România, și de acolo să se inspire pentru găsirea unor soluții de supraviețuire, de acceptare, de conviețuire cu alte industrii și cu societatea civilă, de respect pentru mediu și de dezvoltare în beneficiul lor și al țării.

Și țării, îi recomand să re-înceapă să se mândrească cu ceea ce au creat predecesorii noștri din 1857 încoace.

sursa: Petroleum Review

STIRI INTERNATIONALE

Romania: ADX Energy...

ADX Energy has announced that Reabold Resources and ADX have agreed to a number of funding options for Danube Petroleum in order to provide funding...

Argentina: Echo Energy...

Echo Energy, the Latin American focused upstream oil and gas company, has announced Board changes and provided an update on its planned operational...

Georgia: Block Energy...

Block Energy has signed a service agreement for the provision of an advanced downhole perforation technology in order to re-complete up to eight...
STIRI LOCALE

Am lansat numărul 21...

Numărul 21 al revistei energynomics.ro Magazine s-a lansat miercuri, 5 decembrie, în cadrul...

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...
COTATII OIL & GAS