Vocea întregului sector de
upstream din România

Schimbari legislative pentru securitatea energetica locala si regionala

Autori: VARINIA RADU, Partner CMS, Head of Oil & Gas in Central and Eastern Europe si RAMONA DULAMEA, Senior Associate CMS România

România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, însă în condiţiile unei producţii medii anuale scăzute (10,8 miliarde metri cubi), precum şi luând în considerare declinul anual constant de 5% al rezervelor confirmate şi rata de înlocuire a acestora de 80%, se apreciază că rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi, arată datele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), publicate la mijlocul lunii septembrie a acestui an.

Guvernul a menţionat în mod constant în ultimii 10 ani nevoia de reducere a dependenţei de gazele din import. Cu toate acestea, proiecte considerate ca fiind decisive pentru acest deziderat nu şi-au găsit finalitatea aşteptată (ex. proiectul Nabucco sau primul proiect privind gazele de şist).

Astfel, România este încă dependentă de importuri, în ciuda faptului că în ultimii doi ani s-a vorbit intens despre independenţa energetică în contextul în care  importul de gaze a scăzut semnificativ, reprezentând în 2015 doar  7,5% din consumul domestic de gaze, dar a suferit un trend ascendent din nou la mijlocul acestui an.

Urmare a crizei gazelor din 2009, proiectul de interconectare regională Bulgaria-Austria, via România şi Ungaria (BRUA), a devenit astfel un pilon pentru asigurarea securităţii şi independenţei energetice locale şi regionale. BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, asigurării transportului înspre pieţele Central  şi Sud Europene a  gazelor naturale din regiunea Caspică şi are consecinţe directe asupra creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, disponibilitatea pe direcţia statelor vecine Bulgaria şi Ungaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri.

Conducta “Ţărmul Mării Negre - staţia de comprimare gaze Podişoru” este, de asemenea, un proiect de interes comun al Uniunii Europene şi asigură preluarea în gazoductul BRUA a gazelor naturale produse în viitor din Marea Neagra.

În acest context al fluidizării şi interconectării piețelor regionale, începând din luna septembrie 2016, Transgaz anunţă lunar organizarea de licitaţii pentru rezervarea de capacitate pe conducta Negru Vodă 1-Isaccea 1. Pentru lunile noiembrie şi decembrie 2016, Transgaz a anunţat prin intermediul unor comunicate de presă, înregistrarea pe Platforma Regională de Rezervare a licitaţiilor privind capacităţile negrupate oferite în punctul de interconectare Negru Voda 1 cu Bulgaria. Conform comunicatelor, capacitatea lunară negrupată fermă disponibilă pe lunile noiembrie şi decembrie în acest punct de interconectare este de 92.007.608 kWh/zi.

În acest context al implementării unor proiecte majore de infrastructură energetică într-un orizont de timp apropiat, se impune necesitatea adaptării cadrului legal existent şi crearea unor reglementări noi, care să permită îndeplinirea acestor proiecte într-un mod eficient. Tot atât de evidentă este şi necesitatea armonizării legislaţiei primare şi secundare, întrucât unele dintre aspectele invocate ca motive de imposibilitate obiectivă de realizare a programelor de lucrări asumate de investitori faţă de statul român sunt tocmai aplicarea şi interpretarea neunitară a unei legislaţii opace şi inconsecvente.

În ceea ce privește proiectele transfrontaliere, cum ar fi cele de interes comun, era imperios necesară o legislație specială, concretizată prin adoptarea Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. Scopul acestei măsuri este să declare prin lege că proiectele de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, astfel cum sunt stabilite prin Hotărâre a Guvernului, sunt considerate de siguranţă şi securitate naţionala, în vederea atingerii unor deziderate practice.

Aspectele principale tratate de această lege sunt cele legate de drepturile conferite iniţiatorilor proiectelor în domeniul gazelor naturale (investitorii privaţi sau chiar societăţi de stat cu atribuţii exclusive în domeniul gazelor naturale) cu privire la accesarea, folosinţa şi exercițiul drepturilor asupra imobilelor necesare desfăşurării lucrărilor de construire, dezvoltare, modernizare, exploatare, reparaţia, revizia, întreţinerea conductelor ce fac obiectul proiectelor de importanţă naţională.

Se prevăd astfel drepturi de uz, servitute, dar şi de acces la imobilele necesare desfăşurării acestor lucrări, drepturi constituite în temeiul legii, exercitabile fără acordul proprietarilor imobilelor afectate, dar condiţionate în principiu de plata sau consemnarea unor indemnizaţii şi/sau compensaţii pentru limitarea drepturilor de folosinţă asupra terenurilor, respectiv pentru eventualele prejudicii cauzate acestora.

Se stabilesc veritabile excepţii de la acte normative speciale ce guvernează anumite tipuri de terenuri protejate prin natura sau destinaţia lor (agricole, forestiere, habitate naturale etc.), astfel încât lucrările aferente proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale să poată fi realizate neîntârziat, necondiţionat de acordul proprietarilor, uneori chiar şi cu titlu gratuit - în cazul terenurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor teritorial-administrative.

Se remarcă iniţiativa legiuitorului de a stabili autorităţilor publice centrale şi locale roluri şi termene de acţiune, precum şi cooperarea între acestea, în scopul identificării imobilelor afectate de exercitarea acestor drepturi şi realizării altor aspecte procedurale menţionate expres.

De asemenea, se notează intenţia de a descongestiona procedurile de obţinere a permiselor, aprobărilor şi autorizaţiilor necesare, fiind stabilite termene scurte pentru eliberarea autorizaţiei de construire, cu mențiunea actelor  juridice ce pot servi la eliberarea acestora, precum acordul de concesiune sau licenţa de operare a conductelor. Tot în acest sens, cu titlu de exemplu, se remarcă şi stabilirea unui capitol special privind condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune privind contestarea sumelor stabilite ca şi compensaţii, fiind încadrate în acţiuni ce se judecă cu urgenţă şi precădere.

Legea pare să exprime interesul României în a debloca anumite chestiuni legale şi practice care împiedicau exercitarea continuă şi eficientă a operaţiunilor petroliere, fiind de notorietate imposibilitatea accesării şi folosirii terenurilor necesare acestor operaţiuni, în pofida prevederilor curente din Legea petrolului nr. 238/2004 şi din Legea energiei şi gazelor naturale nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

Critici ale actului normativ privind implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale nu sunt excluse şi nici nu se pot nega aspecte evidente de neuniformizare terminologică, de lipsă a coerenţei din perspectiva normelor de tehnică legislativă. Interesante vor fi de asemenea eventualele interpretări privind punerea în aplicare a unor dispoziţii, cum ar fi de exemplu cele ce par a conferi drepturi legale de folosinţă a drumurilor (inclusiv publice), exercitarea drepturilor de uz / servitute pe terenurile proprietate publică în mod gratuit etc.

Nu se pot exclude nici eventuale critici de neconstituţionalitate ale actului normativ, mai ales având în vedere tratarea unor materii sensibile cum este proprietatea privată sau inviolabilitatea proprietăţii publice sub aspectul creării unor dezmembrăminte precum dreptul de uz sau servitute, inclusiv privind aspectele de exercitare a drepturilor pentru lucrările de construire, fără plata sau consemnarea unor juste compensaţii.

Sunt de așteptat dezbateri referitoare la reconsacrarea ca modalităţi de exerciţiu ale dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării lucrărilor de construire şi de exploatare conducte, a drepturilor de uz şi servitute -  în esența acesta fiind un drept real recunoscut doar persoanelor fizice - precum şi un drept de servitute, când în realitate singurul drept care asigură dreptul de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren în scopul realizării unor astfel de lucrări este dreptul de superficie.

Reprezentanții industriei producătore de țiței şi gaze naturale militează activ în ultimii ani pentru modificarea legilor speciale principale aplicabile în domeniu pentru a remedia problemele întâlnite în practică şi care nu au suport juridic neechivoc,  însă până la acest moment nu s-a putut concretiza un atare demers.

Unificarea soluţiilor legislative de accesare şi folosinţă a terenurilor necesare operaţiunilor petroliere este imperios necesară atât pentru rezolvarea problemelor practice, dar şi a controverselor juridice. Aceasta rămâne un deziderat încă, în condiţiile în care recenta Lege nr. 197/2016 de aprobare a OUG 22/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, prevede regim derogatoriu pentru executarea lucrărilor de construcţii necesare derulării operaţiunilor de prospectare-exploatare a petrolului şi gazelor naturale, care însă poate ridica eventuale întrebări privind situaţia juridică identică supusă unui tratament diferit, potențial discriminatoriu, aplicabil titularilor acordurilor de concesiune nedeclarate de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. Aceștia sunt obligaţi, pentru obţinerea autorizaţiei de construire în condiţiile special reglementate, să facă dovada consemnării sau plăţii indemnizaţiilor datorate proprietarilor terenurilor afectate de aceste lucrări. Bineînţeles că se pune din nou întrebarea teoretică referitoare la analizarea posibilităţilor de modificare implicită a unei legi organice, cum este Legea nr. 197/2016, printr-o lege ordinară , având scop de reglementare diferit de cel învederat prin Legea petrolului nr. 238/2004.

Atare clarificare este necesară şi pentru a se elimina invocarea unor posibile teze de neconstituţionalitate a prevederilor referitoare la modalităţile evidenţiate de lege pentru constituirea unor drepturi reale legale asupra terenurilor necesare ridicării, exploatării şi mentenanţei construcţiilor respective.

Dacă noutățile legislative prezentate anterior au avut ca scop facilitarea execuției unor proiecte de interes comun şi integrarea regională a pieței de gaze naturale, cu scop ultimativ de a facilita accesul la surse alternative care să mărească gradul de securitate în aprovizionare, recentă modificare în luna septembrie 2016 a Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale prin intermediul Ordonanţei de Urgentă nr. 64/2016 pune problema instituirii unor restricții cantitative la activitățile de vânzare şi furnizare. Scopul principal al Ordonanţei este de a stabili un mecanism competitiv, transparent şi nediscriminatoriu pentru tranzacţiile desfăşurate pe piaţa gazelor naturale din România. Un aspect de interes major îl reprezintă eliminarea restricţiilor legale cu privire la exporturile de gaze naturale începând cu 1 aprilie 2017, România punându-se astfel de acord cu respectarea regulilor europene prevăzute în art. 35 şi 36 din Tratatul de Funcționare  al Uniunii Europene.

În plus, calendarul de liberalizare a preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică va fi eliminat începând cu data de 1 aprilie 2017.

Astfel, Ordonanţa de Urgenţă prevede obligaţia pentru producătorii de gaze naturale şi furnizori de a încheia contracte pe piaţa centralizată din România, fie pe OPCOM, societate publică sub controlul Transelectrica şi Ministerul Economiei, fie pe Bursa Română de Mărfuri, societate privată. În perioada 1 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, fiecare producător care este şi vânzător, are obligaţia să încheie contracte pentru 30% din gazele din producţia proprie pe pieţele centralizate din România. Pentru aceeaşi perioadă, orice furnizor care nu este şi producător, are obligaţia să cumpere minim 20% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare, în perioada respectivă, în calitate de cumpărător şi să vândă minimum 30% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare către clienţii angro.

În mod evident, orice modificare legislativă, mai ales aplicabilă unei pieţe încă necristalizate total, va fi mereu supusă argumentaţiilor pro şi contra. Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere însă este faptul că asigurarea unui cadru legislativ transparent, stabil şi nediscriminatoriu este esențial pentru orice mediu de afaceri, dar mai ales pentru industria energetică care are nevoie disperată de investiții masive în viitorul apropiat.

Sursa: Energynomics.ro

STIRI INTERNATIONALE

Norway: Equinor...

The Norwegian Petroleum Directorate has granted Equinor a drilling permit for well 36/1-3 in production licence PL 885. The well will be drilled...

Angola: Eni announces...

Eni has started production from the Vandumbu field in Block 15/06 through the West Hub N’Goma FPSO. First oil from the Vandumbu field was achieved...

Canada-Nova Scotia...

The Canada-Nova Scotia Offshore Petroleum Board (CNSOPB) has issued Call for Bids NS18-3, which includes two industry-nominated parcels. The Call...
STIRI LOCALE

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...

România a înregistrat...

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în...
COTATII OIL & GAS