Vocea întregului sector de
upstream din România

Se schimba sistemul de calcul al redeventelor pentru gaze. Urmeaza scumpiri?

imagineRomgaz si Petrom ar putea fi obligate sa achite redevente cu 75% mai mari daca va intra in vigoare ordinul ANRM, prin care se va elimina pretul fix de referinta cu unul dinamic, de la bursa de gaze din Viena. Care vor fi insa efectele? Statul roman schimba modul in care se calculeaza redeventa pe care o colecteaza de la producatorii de gaze cu perimetre concesionate pe teritoriul Romaniei. Un ordin al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) arata ca taxa pe exploatarea gazelor va fi calculata pe baza pretului de piata al gazelor care se tranzactioneaza la hub-ul de gaze Baumgarten din Viena, care constituie o referinta pentru tarile central si est-europene. Odata ce ordinul va fi publicat in Monitorul Oficial de Secretariatul General al Guvernului, autoritatea tutelara a ANRM, companiile producatoare de gaze din Romania, in speta Romgaz si Petrom, nu vor mai fi taxate ca pana acum, la un pret de referinta fix al gazului - 495 de lei(108 euro)/1.000 de metri cubi, etalon stabilit inca din 2011, ci mult mai mult, cu peste 75% in plus. Specialistii atrag atentia ca aceasta majorare se va vedea si in facturile consumatorilor, cel mai probabil din toamna acestui an. In prezent, redeventele percepute pentru gazele naturale sunt cuprinse intre 3,5% si 13%, in functie de productia zacamantului, procent care se aplica la valoarea productiei realizate. Or, exact aceasta valoare a productiei face subiectul noului ordin, care certifica renuntarea la pretul fix de referinta, legand valoarea productiei de pretul din Austria.

Acum, la CEGH Viena (Baumgarten), MWh se vinde cu 17-18 euro, adica aproximativ 180 de euro/mia de metri cubi. Ca o paranteza, CEGH este cel mai important punct de tranzactionare a gazelor din Europa Centrala, iar societatea care il administreaza este controlata de OMV (Austria) si Gazprom. Astfel, odata cu schimbarea modului de taxare, statul va incasa din redevente considerabil mai multi bani decat in prezent. Calculul complet include pretul de referinta de la Baumgarten, puterea calorifica superioara a gazului si cantitatea extrasa, dar aplicarea ordinului ANRM va aduce, asa cum am precizat deja, o crestere cu aproximativ 75% (judecand la preturile actuale) a valorii redeventei. Anual, din redeventa la gaze, ANRM colecteaza, in numele statului roman, circa 80 de milioane de euro (date pe 2016 si, partial, pe 2017). Principalii platitori sunt Petrom, Romgaz, Amromco si Foraje Sonde Videle. Petrom si Romgaz asigura peste 90% din cuantumul total al redeventelor. Odata cu aplicarea noului sistem si raportandu-ne la preturile actuale, aceasta suma ar trebui sa creasca pana la 140-150 de milioane de euro. Statul mai castiga si din suprataxarea companiilor cu 60% pe veniturile suplimentare realizate in conditiile vanzarii gazelor pe piata, nemaivorbind de toate celelalte taxe si impozite percepute in conditiile legii. Pe piata locala, liberalizata in totalitate, pe partea preturilor de achizitie, inca din aprilie 2017, pretul mediu al gazelor este in prezent de 80-85 de lei/MWh (fara componenta de inmagazinare), deci comparabil cu cel din Austria, deci ANRM ar fi putut la fel de bine sa lege redeventa de pretul local. Ca nu a facut-o este un motiv de nemultumire pentru experti locali, cum ar fi Dumitru Chisalita, fost director Romgaz, in prezent consultant in energie. „Avem doua burse ale gazelor din Romania (BRM si OPCOM – n.r.), de ce nu luam pretul de aici, se tranzactioneaza si gaz din productia interna, si din inmagazinare, si din import? E un semnal prost“, a precizat analistul.

Redeventa marita si suprataxare

Problema este insa ca piata romaneasca nu este o piata in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca nu este alimentata cu gaze decat din trei surse: Petrom, Romgaz si Gazprom, prin cei doi intermediari agreati, Conef si WIEE. Producatorii de gaze vor plati o redeventa calculata la un pret intotdeauna mai mare la Viena decat in tara, pentru ca gazul de la Baumgarten include si transportul din Rusia, poate chiar din Siberia, intrucat cea mai mare parte a gazelor comercializate in Austria provin din Rusia. Firmele nu vor plati doar redeventa marita, ci si o suprataxa de 60% pe veniturile suplimentare realizate din vanzarea gazelor la pret de piata libera. Or, aceasta este o problema, sustine fostul presedinte al ANRE Niculae Havrilet. „Sigur ca trebuie revizuit sistemul de taxare in exploatarea gazelor, insa poate ar fi de preferat ca referinta sa fie bursa din Romania. In 2017, 60% din toate gazele comercializate au reprezentat tranzactii pe bursa. Anul acesta, probabil procentul va creste. Poate ar fi buna o doza de credit data pietei locale“, sustine Havrilet. Potrivit acestuia, suprataxarea companiilor pe veniturile din vanzarea gazelor a fost prelungita pe toata durata anului 2018, desi liberalizarea pietei este finalizata de ceva timp. „Practic, producatorii vor avea si redeventa marita, sunt si suprataxati. Probabil vor contesta masura suprataxarii“, considera fostul sef al ANRE.

Cerere directa a Curtii de Conturi

Modificarea modului de calcul a redeventei gaziere a fost decisa dupa ce Curtea de Conturi a realizat in 2016 un control la ANRM si a sesizat faptul ca aceasta taxa este colectata pe baza unui pret de referinta fix care nu a mai fost modificat din 2008. Curtea de Conturi a cerut Agentiei modificarea cadrului legislativ pentru actualizarea acelui pret. Pe de alta parte, reprezentantii industriei petroliere precizeaza ca analiza Curtii de Conturi este inexacta, prin prisma faptului ca, de fapt, ei platesc redeventa la pret de piata, nicidecum la un pret fix, mult inferior nivelului mediu al tranzactiilor de pe bursa. „Subliniem faptul ca industria petroliera romaneasca a urmat in mod strict instructiunile primite de la ANRM si si-a indeplinit obligatia de a plati redevente, prin aplicarea in formula de calcul a redeventelor maximul dintre pretul de referinta stabilit de ANRM“, spunea, anul trecut, Harald Kraft, Presedintele ROPEPCA, organizatia care reuneste companiile de petrol si gaze din Romania. Ulterior, in cadrul unui interviu acordat presei centrale, Kraft a spus ca industria pe care o reprezinta plateste taxa pentru exploatarea gazului la pret de piata. „Domnul senator Daniel Zamfir a spus ca pretul de referinta este scazut (45,71 lei/MWh, in conditiile in care, in piata producatorii vand gazul cu 89 de lei/MWh), iar aceasta declaratie a creat impresia, in public, ca noi platim redeventa la pret de referinta, care este ceva mai mult de jumatate din pretul realizat. Acest lucru nu este adevarat. Platim redeventa la pretul de piata“. Reprezentanti ai Romgaz il contrazic pe Kraft si spun ca valoarea redeventei nu se plateste la pretul de piata, intrucat nu exista o lege in acest sens, referinta de pret legala fiind, de multi ani, 495 de lei/1.000 de mc. Totodata, reprezentantii Romgaz atrag atentia ca prin modificarea propusa de ANRM a sa apara si problem in sector. „S-ar putea sa vedem cum multe zacaminte care acum sunt viabile, peste noapte nu mai sunt. Si se supenda productia in ele. Este o posibilitate reala“, adauga sursa citata. In ultima luna, senatorul Daniel Zamfir a solicitat in repetate randuri guvernantilor sa publice in Monitorul Oficial ordinal presedintelui ANRM, aratand ca statul pierde zilnic sute de mii de euro prin neactualizarea pretului de calcul al redeventelor. Mai mult chiar a spus ca a citit in raportul Curtii de Conturi ca in perioada 2011-2015 neactualizarea modului de calcul al redeventei a produs prejudicii statului roman de 1,5 miliarde de euro. Doar ca senatorul a uitat sa mentioneze, atrag atentia specialistii din domeniu, ca orice majorare de taxe se va regasi, mai devreme sau mai tarziu, in facturile consumatorilor.

Miza comerciala, dar si politica

Schimbarea modului de calcul al redeventei pentru exploatarile de gaze de pe uscat (offshore-ul are alt regim) a reprezentat si un motiv de conflict politic. Ordinul ANRM fusese emis inca din decembrie de presedintele institutiei, Gigi Dragomir, dar fostul premier Mihai Tudose, nu a dorit sa il publice in Monitorul Oficial. Ulterior, Dragomir a fost si demis, insa repus imediat in functie, dupa ce Tudose a demisionat, de catre premierul interimar Mihai Fifor. Odata cu revenirea acestuia la sefia ANRM, si ordinul privind recalcularea redeventelor a reintrat in circuitul de avizare. La momentul demiterii lui Dragomir, liberalul Daniel Zamfir a clamat in media ca acesta a fost o victima unui joc de interese politice si comerciale, pentru ca acesta nu facuse decat sa puna in practica decizia Curtii de Conturi, in caz contrar, toata conducerea ANRM riscand plangere penala. Mihai Tudose, de la PSD, nu a clarificat niciodata gestul sau de a nu permite publicarea ordinului ANRM in Monitorul Oficial.

 

Sursa: capital.ro

STIRI INTERNATIONALE

Brazil: Petrobras...

Petrobras has announced the beginning of the non-binding phase related to the sale of its entire equity share in three onshore production fields -...

US: TomCo Energy...

Tomco Energy has announce a placing to raise GBP 550,000 and the acquisition of additional oil shale leases, located within the Uintah Basin, in...

Thailand: Tap and...

JV partner Tap Oil has announced that a new offtake agreement has been signed in relation to the marketing of crude from the Mubadala-operated...
STIRI LOCALE

Valentin Radu, noul...

Fostul CEO al Ţiriac Holdings, Valentin Radu, a fost ales în funcţia de preşedinte al...

ArcelorMittal Galaţi...

Combinatul Siderurgic de la Galaţi va produce tabla ce va fi utilizată pentru construcţia...

AFM a avizat noi...

Alte 260 de dosare pentru 475 de autovehicule au fost aprobate, joi, în cadrul Programului...
COTATII OIL & GAS