Vocea întregului sector de
upstream din România

Stabilitatea investiţiilor în petrol şi gaze depinde de stabilitatea fiscalităţii pe termen lung

De mai bine de cinci ani, Fondul Monetar Internaţional (FMI) cere României, prin intermediul acordurilor de stabilitate financiară, să reformeze şi să liberalizeze sectoare importante ale economiei, precum cel energetic. Colaborarea s-a extins în discuţiile cu FMI, dar şi cu alte instituţii internaţionale, precum UE şi Banca Mondială, şi în domeniul de taxare şi impozitare a activităţilor petroliere.

Orice examen dat de Guvern din când în când în faţa FMI este mai întâi dat zi de zi de Guvern în faţa propriei naţiuni, a spus jurnalistul economic şi Secretarul General al asociaţiei petroliere ROPEPCA, Daniel Apostol, în emisiunea Daily Income.

Referindu-se cu precădere la evoluţia sectorului de hidrocarburi în condiţiile de piaţă actuale, Daniel Apostol a precizat: „Într-un an în care industria petrolului este afectată de reducerea preţului ţiţeiului la o treime din cât era în 2014, firmele de profil văd că veniturile lor scad brutal, ceea ce le pune în faţa unei decizii grele: continuă sau nu continuă unele proiecte de investiţii. Această industrie planifică investiţii cu termen lung de viaţă. Stabilitatea proiectelor lor depinde de stabilitatea regimului fiscal pe cicluri lungi.”

Nivelul redevenţelor şi regimul fiscal în general trebuie să ţină cont de toate datele din teren şi de contextul de piaţă

Atât statele, cât şi firmele se află în situaţia de a-şi vedea diminuate sumele de bani pe care se pot baza în deciziile pe care le iau. Esenţial este ca părţile să găsească soluţii cu avantaje pentru fiecare, a argumentat Daniel Apostol.

“Au fost întâlniri de lucru între ANRM, Ministerul de Finanţe, FMI şi reprezentanţii industriei de petrol şi gaze pentru a impune un regim fiscal cu beneficii de ambele părţi: statul să aibă siguranţa un câştig stabil, permanent, datorită menţinerii activităţii economice a sectorului de hidrocarburi, iar petroliştii să beneficieze de un regim fiscal cu care pot supravieţui.”, a spus Daniel Apostol.

Referindu-se la un studiu care a evidenţiat accentuarea diferenței dintre redevențele și impozitele aplicate pentru domeniul petrolier în România și media europeană, Daniel

Apostol a concluzionat: „Nivelul redevenţelor şi regimul fiscal în general trebuie să ţină cont de toate datele din teren şi de contextul de piaţă. Au fost realizate cercetări care arată că nivelul general fiscal al industriei româneşti este peste media europeană. Se poartă acum o discuţie dacă se impune un impozit suplimentar pe profit. Eu susţin că trebuie să urmărim ce fac alte state europene, care au dispus o relaxare fiscală care să permită industriei să trăiască.”

În România, cota efectivă a impozitelor pe activitatea de upstream a crescut de la 13,9% la 15% la sfârșitul lui 2014, respectiv 15,7% la 30 iunie 2015.

STIRI INTERNATIONALE

UAE: Aker Solutions to...

Aker Solutions has won an order from ADNOC to deliver subsea umbilicals for the Dalma gas development project located offshore UAE in the shallow...

US: Baker Hughes...

Baker Hughes, a GE company has been awarded a contract and granted notice to proceed on the construction of its comprehensive LNG technology...

Argentina: Equinor...

Equinor and YPF have signed an agreement to jointly explore the CAN 100 offshore block, the largest block located in the North Argentinian Basin.
STIRI LOCALE

ANRE: Importurile de...

România a importat cu 38% mai multă electricitate în primele cinci luni ale acestui an,...

Profitul net al...

Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, a obţinut în primul semestru al...

Transgaz: Conducta de...

Conducta de gaze BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) nu va fi gata în luna decembrie 2019,...
COTATII OIL & GAS