Vocea întregului sector de
upstream din România

Unde ne duc preţurile la ţiţei?

Industria petrolului, cu ale ei vârfuri şi căderi, trăieşte o nouă provocare şi parcurge acum o nouă pantă descrescătoare. Veniturile companiilor globale care au realizat recorduri uriaşe de profitabilitate în anii recenţi sunt astăzi mult mai mici, iar asta le forţează să-şi ajusteze semnificativ marjele şi să reducă investiţiile în explorare şi producţie. Peste o sută de mii de petrolişti din întreaga lume şi-au pierdut job-urile, iar fabricarea echipamentelor de foraj şi producţie şi-a pierdut considerabil din cifra de afaceri pe fondul scăderii cererii.

Cauza principală este căderea preţului ţiţeiului pe piaţa mondială, care a fost tăiat practic la jumătate din iunie 2014 până în prezent, petrolul atingând niveluri de preţ nemaivăzute de la recesiunea din 2009. Specialiştii din lumea petrolului sunt azi de părere că vor trece ani până când ţiţeiul va mai fi cotat din nou la circa 90-100 dolari/baril, aşa cum am fost obişnuiţi în ultima decadă. Şi tranzacţiile de pe pieţele petrolului semnalează câţiva ani cu petrol la preţuri reduse, acestea fiind veşti dificile mai ales pentru companiile de explorare şi producţie. Preţurile recente pentru livrările din 2016 şi 2017 au căzut chiar sub minimele din martie, ceea ce arată că investitorii, traderii şi companiile petroliere iau în calcul că supraoferta de petrol de pe pieţele internaţionale va persista şi anul care vine.

Preţurile din contractele futures sunt foarte importante pentru cei ce plănuiesc investiţii pe termen lung, pentru că dau o imagine despre cum ar putea arăta piaţa peste câţiva ani. Producătorii tranzacţionează contracte futures pentru următorii ani pentru a fixa preţurile petrolului pe care intenţionează să-l vândă la momentul planificat şi luat în calcul; aşadar, prin contractele futures vânzarea se face la o dată prestabilită din viitor, dar la un preţ convenit în prezent. Problema în piaţa tiţeiului este că tocmai acest preţ din contractele futures nu mai arată altceva astăzi decât neîncrederea pieţelor cu privire la evoluţiile viitoare. Preţurile ţiţeiului din contractele futures au scăzut până la 43 dolari barilul, iar contractele futures pentru ţiţei cu livrarea în decembrie 2016 s-au plasat în jurul a 51 dolari pe baril.

Chiar şi în cele mai scumpe contracte, cu livrarea în 2022 şi 2023, preţurile (stabilite la puţin peste 60 dolari pe baril) arată nesiguranţa pieţelor cu privire la o revenire spre valorile de vârf care au dat recorduri de genul celor din anii anteriori. Presa, care priveşte atent evoluţiile pieţei ţiţeiului, a consemnat tendinţe alarmiste generate de un număr de teorii conspiraţioniste care se ţes în jurul căderii preţului petrolului. Printre acestea, se numără o eventuală înţelegere ascunsă a Arabiei Saudite şi a Statelor Unite – cei doi mari producători de petrol – de a „răni” Rusia şi deopotrivă Iranul prin forţarea preţurilor mici: saudiţii stau încă la adăpostul rezervelor plasate în fondurile suverane în timpurile petrolului scump, iar americanii au doar de câştigat dintr-un petrol ieftin, fiind cel mai mare importator de ţiţei al lumii. Mai mult, susţinătorii acestei teorii nu ezită să amintească istoria recentă: căderea preţurilor la ţiţei în anii ’80 a dus – alături de alţi factori politici şi economici – la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Dar teoriile conspiraţioniste sunt – ca de obicei – greu de probat. Saudiţii au mai degrabă interesul ca prin forţarea preţurilor mici să-i elimine din piaţă pe cei circa 6.000 de producători americani independenţi de petrol, petrolul de şist american fiind de fapt cea mai mare concurenţă a saudiţilor din ultimii ani (prin volume şi mai ales, cum s-a demonstrat în ultimele luni, prin surprinzătoarea flexibilitate a multor producători de a menţine profitabilitatea exploatărilor chiar şi la niveluri de preţ mult sub estimările iniţiale). Mai mult, e greu de presupus că administraţia americană poate forţa o astfel de înţelegere care să contravină intereselor directe, economice şi financiare, ale acţionarilor a mii de companii producătoare.

Şi atunci, unde se duc preţurile la ţiţei? Cât de repede vor reveni la ceea ce consideram, până mai deunăzi, a fi nivelul „normal” (în jurul a 100 de dolari/baril)? Experţii spun că o astfel de revenire nu este deloc posibilă prea curând. Producţia de petrol este în continuare în creştere – mai ales în SUA, Arabia Saudită şi Rusia –, iar cererea globală şi-a diminuat apetitul. Se aşteaptă ca viitoarea reuniune a OPEC din această toamnă să nu producă o surpriză pe măsura celei de anul trecut, care a contribuit la căderea continuă a preţului petrolului. Consumul de petrol îşi păstrează ritmul, chiar cu uşoara încetinire din China, iar producţia şi-ar putea domoli ritmul abia cu începere din lunile următoare. Ceea ce înseamnă că preţurile rămân în palierele 40-60 dolari/baril, iar posibile alte crize politice sau economice riscă să arunce preţul la ţiţei sub praguri şi mai mici (spre „temuta” cotaţie de 30 dolari/baril).

Pesimismului de pe piaţa petrolului i se contrapune năzuinţa producătorilor de petrol de a atinge noi frontiere. Proiectele de investiţii se reanalizează, se recalibrează şi se recalculează şansele de câştig. Zonele de frontieră tehnologică – cele în care tehnologiile avansate sunt obligatorii, iar costurile sunt pe măsura tehnologiilor utilizate – sunt primele unde se recalculează eficienţa economică a proiectelor. Industria de petrol şi gaze este direct dependentă de cantitatea şi calitatea investiţiilor menite să asigure continuitatea economică a companiilor. De aceste investiţii depind direct sute de mii de locuri de muncă şi miliarde de dolari vărsate în bugetele publice prin taxe şi impozite. Dar aceste investiţii depind la rândul lor de modul în care statul joacă rolul de partener al industriei.

Am prezentat într-un număr anterior modul în care investiţiile în proiecte de frontieră tehnologică sau în zăcăminte mature sunt sprijinite de politicile fiscale – prin facilităţi – la nivelul statelor europene. Este de semnalat aici intenţia ANRM ca prin noua lege a petrolului să se dea un sprijin similar producătorilor români de petrol şi gaze, dar este de dorit ca intenţia să se transpună în fapt, în interesul comun al industriei şi al societăţii. Astfel încât indiferent unde se duc preţurile la ţiţei, acum şi în viitor, industria de petrol şi gaze să aibă în statul român nu doar organul de colectare a taxelor, dar şi partenerul prin care să se asigure continuitatea, stabilitatea şi securitatea economică a unei profitabilităţi din care au toţi de câştigat: consumatorii, statul şi producătorii.

 

Sursa: Economistul

STIRI INTERNATIONALE

Romania: ADX Energy...

ADX Energy has announced that Reabold Resources and ADX have agreed to a number of funding options for Danube Petroleum in order to provide funding...

Argentina: Echo Energy...

Echo Energy, the Latin American focused upstream oil and gas company, has announced Board changes and provided an update on its planned operational...

Georgia: Block Energy...

Block Energy has signed a service agreement for the provision of an advanced downhole perforation technology in order to re-complete up to eight...
STIRI LOCALE

Am lansat numărul 21...

Numărul 21 al revistei energynomics.ro Magazine s-a lansat miercuri, 5 decembrie, în cadrul...

ANRE: Profit de 10%...

Companiile care dețin și operează depozite de înmagazinare a gazelor naturale în România vor fi...

Până pe 28 ian,...

Realizarea conductei de transport gaze naturale dintre Onești-Gherăești-Lețcani a fost scoasă la...
COTATII OIL & GAS