Vocea întregului sector de
upstream din România

Victimele industriale ale petrolului ieftin

Preţul mic al petrolului face primele victime şi la noi în ţară. Una dintre cele mai vechi companii care caută resurse de petrol şi gaze a intrat în insolvenţă. Mii de oameni au fost deja trimişi în şomaj iar pe câmpurile petrolifere sute de sonde zac abandonate. Blocarea investiţiilor în domeniu va afecta, mai mult sau mai puţin, 80.000 de salariaţi, spun reprezentanţii petroliştilor.

Un an şi jumătate de la prăbuşirea preţului petrolului a fost prea mult pentru companiile româneşti de profil. "Prospecţiuni", compania veche de 65 de ani care a descoperit majoritatea rezervelor de ţiţei şi gaze din ţara noastră, a intrat în insolvenţă. Directorul firmei care a făcut explorare în peste 60 de ţări spune că ştia că se va ajunge aici.

„Am disponibilizat în jur de 1.800 de oameni într-un an jumătate”, explică Marius Milea, directorul general.

Într-o singura lună, compania are cheltuieli de peste 4 milioane de euro cu salariile şi aparatura de cartografiere a solului, spune actualul administrator judiciar.

„Vor trebui luate acum măsuri de optimizare a costurilor pe zona de personal pentru că am constatat niveluri exagerate de retribuire de ordinul miilor şi zecilor de mii de euro pe o poziţie de conducere, ceea ce nu mi se pare chiar justificat”, spune Remus Borza, administrator „Prospecţiuni”.

Petrom şi-a redus investiţiile cu aproape 40%, după ce a anunţat că pentru prima data de la privatizare înregistrează pierderi. Fabricile Faur şi Uztel, care produceau sonde şi echipamente petroliere au intrat şi ele în insolvenţă.

„O criză a petrolului se traduce ca un joc de domino spre foarte multe zone industriale. Avem 70-80.000 de oameni care depind direct sau indirect de această industrie”, estimează Daniel Apostol, secretarul general al Asociaţiei Companiilor Petroliere.

În ultimul an, Petrom a închis 400 de sonde, a disponibilizat 900 de angajaţi şi a scos la vânzare 32 de zăcăminte.

 

STIRI INTERNATIONALE

Japan: JAPEX starts...

Japan Petroleum Exploration (JAPEX) has started exploratory drilling at the offshore Hidaka area of Hokkaido, as part of the offshore exploration...

UK: Chrysaor to...

Chrysaor Holdings is to acquire ConocoPhillips’ UK oil and gas business for $2.675 billion. The assets being acquired produced approx. 72,000...

UAE: Eni enters into...

Eni signed an EPSA covering Block A Offshore Ras Al Khaimah Emirate. The signature represents a further step in Eni’s establishment in the UAE...
STIRI LOCALE

Ondrej Safar, CEZ...

Viitorul sectorului energetic va fi mai descentralizat decât acum, consideră Ondrej Safar,...

Bogdan Badea,...

Anul 2018 a fost primul cu o piață liberă complet, iar Hidroelectrica a avut probabil cel mai...

Adrian Tănase, BVB:...

OPCOM intenționează să contribuie cu 20% din capitalul viitoarei Contrapărți Centrale, a spus...
COTATII OIL & GAS