Vocea întregului sector de
upstream din România

Votat a doua oară, cadrul fiscal uită de investitorii privați

Consensul politic dintre partide privind a doua formă a Codului Fiscal s-a soldat cu amânarea mai multor eliminări de taxe care blochează investițiile și antreprenoriatul. Deși noul Cod Fiscal nu era încă votat, mediul de afaceri primea deja o nouă promisiune că, dacă cifrele o vor permite, eliminarea taxei pe construcții speciale și a supra-accizei la carburanți va fi realizată mai devreme de începutul anului 2017, prin ordonanță de urgență.

„În luna iunie, era promis un regim de relaxare fiscală, dar a fost votat pentru a doua oară un alt regim de relaxare fiscală. Să nu uităm că prima formă a Codului Fiscal a fost refuzată la promulgare de președintele Johannis deoarece a fost contestată sustenabilitatea reducerii TVA. Acum liderii politici au eliminat măsurile de încurajare a economiei private, negociate timp de mai bine de doi ani, și au păstrat reducerea cu patru puncte procentuale a TVA.

Cu alte cuvinte, au păstrat pierderea bugetară de vreo șapte miliarde de lei, și consideră că lumea va observa că viața s-a ieftin cu 4%. Această logică este complet falsă, nu se va întâmpla așa. Cât despre eliminarea mai devreme a taxelor care blochează dezvoltarea economiei, investitorii nu au nevoie de măsuri compensatorii în 2016, ci de măsuri predictibile, simple, care să-i facă să-și țină investițiile în România”, a declarat Daniel Apostol, Secretar General al asociației ROPEPCA, prezent în platoul postului Realitatea TV.

Între creșterea economică prin investiții și cea prin consum, Guvernul a ales-o din nou pe a doua, argumentează Daniel Apostol.

“S-a invocat nevoia de prudență în calculul bugetar, iar toate calculele făcute de specialiști recomandau ca relaxarea fiscală prudentă să se facă în direcția investițiilor. Noi ne-am orientat prea mult timp doar pe consum. Prin adoptarea în forma actuală, s-au amânat niște măsuri de relaxare fiscală care ar fi fost foarte bine primite de investitori. Reducerea impozitului pe dividende ar fi încurajat antreprenoriatul. Taxa pe stâlp a fost eliminată doar din agricultură și păstrată în mai toate industriile bune platnice. Această taxă a fost păstrată pentru că asigură venituri constante pentru acoperirea deficitului cauzat de scăderea TVA”, a mai spus Daniel Apostol.

STIRI INTERNATIONALE

Faroe Petroleum issues...

Faroe Petroleum has issued a statement noting the announcement made by DNO of the posting of an offer document containing the full terms and...

Australia: Western Gas...

McDermott International has announced they, with Baker Hughes, a GE company, have signed a memorandum of understanding (MOU) with Western Gas...

UK: OGA releases new...

The Oil and Gas Authority is continuing to make more data openly available to help revitalise exploration of oil and gas in the UKCS and has...
STIRI LOCALE

Noul director al...

Аleksei Kovalenko este noul director al rafinăriei PETROTEL-LUKOIL, cu începere de la 1...

BERD pune...

Consiliul de administrație al BERD a aprobat astăzi o nouă strategie care are în vedere crearea...

Investiţiile nete...

Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 21,055 miliarde de lei în cel de-al...
COTATII OIL & GAS